Cât de greu… dar e bine când se termină cu bine. România învinge Spania la rugby

Romania rugby

Reprezentativa României a învins selecţionata Spaniei, sâmbătă, pe stadionul din Complexul Sportiv Ghencea, scor 22-16, în etapa a treia a Rugby Europe Championship. Meciul a fost foarte disputat, ambele echipe trecând la conducerea jocului.

La pauză a fost 6-6, apoi ibericii au reușit un eseu transformat pentru 6-13. Stejarii au venit prin loviturile de pedepasă ale lui Vlaicu, acesta punctând prin același procedeu și în prima parte, 12-13. Oaspeții au fost penalizați pentru jocul dur și greşelile făcute, iar gazdele au preluat conducerea prin eseul lui Eugen Căpățână de la SCM Timișoara, netransformat, 17-13. Spania a mai reușit o penalitate, revenind la un punct în spate, 17-16. Stejarii au reușit apoi un nou eseu, la colț, prin alt jucător al Timișoarei, dar și acesta a rămas netransformat, 22-16. Pe final, ibericii au atacat, dar românii s-au apărat excelent și s-au impus… deși trebuiau să o facă fără atâtea emoții.

În primele două etape ale Rugby Europe Championship, stejarii au fost învinşi cu 18-13 de Rusia şi s-au impus cu 28-27 în faţa Portugaliei. Pentru România urmează meciul cu Georgia, în 28 martie, în deplasare.

Ediţia din acest an a Rugby Europe Championship consemnează şi debutul campaniei de calificare la Cupa Mondială din Franţa pentru zona europeană. Primele două clasate în ierarhia cumulată a competiţiei 2021 – 2022 se vor califica direct la Cupa Mondială, în timp ce ocupanta locului 3 va merge la turneul final de recalificare.

Echipa României împotriva Spaniei a fost următoarea: 1. Alexandru Savin (CSA Steaua), 2. Eugen Căpăţînă (SCM Timişoara), 3. Alexandru Ţăruş (Zebre Rugby), 4. Marius Antonescu (Bourg en Bresse), 5. Adrian Moţoc (RC Massy), 6. Johan Van Heerden (CS Dinamo), 7. Vlad Neculau (SCM Timişoara), 8. Andre Gorin (Bourgoin) (C), 9. Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Daniel Plai (CSA Steaua), 11. Nicolas Onuţu (CS Vienne), 12. Florin Vlaicu (CSA Steaua), 13. Vlăduţ Popa (CSA Steaua), 14. Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), 15. Ionel Melinte (SCM Timişoara). Rezerve: 16. Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare), 17. Constantin Pristăviţă (CSM Ştiinţa Baia Mare), 18. Alexandru Gordaş (Stade Nicois), 19. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 20. Cristi Boboc (ACS Tomitanii), 21. Gabriel Rupanu (SCM Timişoara), 22. Tudor Boldor (CSA Steaua), 23. Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare).

foto: gsp.ro

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi noul primar al Capitalei, câştigând oficial scrutinul la o diferenţă de 13 procente în faţa candidatului plasat pe locul 2. Faţă de rezultatele date de exit-poll-ul CURS Avangarde şi sondajul INSCOP, apare o mare surpriză pe locul II, ocupat de Anca Alexandrescu, în timp ce candidatul PSD Daniel Băluţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial! Ciprian Ciucu câştigă detaşat alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Mare surpriză pe locul 2!
Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiului, potrivit unui exit-poll realizat de CURS Avangarde. Distanţa care îl separă de candidatul PSD, Daniel Băluță este de 6,5 procente Rezultatul exit-poll-ului CURS Avangarde valabil pentru ora 19.00: Ciprian Ciucu (PNL) – 32.7% Daniel Băluță (PSD) – 26.3% Anca Alexandrescu (independentă sprijinită de AUR) –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan
Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va primi nouă milioane de euro, fonduri europene acordate prin programul Regio Vest, prin intermediul ADR Vest, pentru regenerarea zonei din Piața Kuttel. Viceprimarul Ruben Lațcău arată cum vor ajuta acești bani respective parte a orașului. Zona aflată în proximitatea centrului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei
Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, organizaeză marți, 16 decembrie, de la ora 18:00, spectacolul „Colind și bucurie”. Acesta va avea loc în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul se va putea bucura de recitalurile susținute de Liliana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.