Viitorul stadion al Timişoarei, cu sau fără pistă de atletism? Un subiect care chiar merită o dezbatere publică serioasă

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Visurile a zeci de mii de microbişti timişoreni că vor ajunge în sfârşit să-şi susţină echipa favorită de pe un stadion modern, european s-au năruit ca un castel de nisip, după ce au primit un mare bobârnac din partea preşedintelui CJ Timiş, Alin Nica. Şi mă refer la declaraţia acestuia că viitorul stadion al Timişoarei va avea o pistă de atletism, în speranţa că se va organiza aici Campionatul European din 2028 sau 2030. Nu ştiu dacă această idee i-a venit mai demult liderului CJ Timiş sau a fost o revelaţie în urma întâlnirii cu preşedintele Federaţiei Române de Atletism. Poate nici nu contează foarte mult.

Contează foarte mult, în schimb, faptul că avem de-a face cu o importantă investiţie, de care trebuie să se bucure mai multe generaţii de timişoreni. Ori o astfel de chestiune nu poate fi tratată pe genunchi, la marginea unei mese, în timpul unei discuţii particulare. Nu e nici drum judeţean, nici toaletă publică. Şi, evident, o astfel de decizie nu poate fi luată de un singur om. Dacă e ceva care merită cu adevărat acum o dezbatere publică în Timişoara este această temă pusă pe tapet de Nica, un real coşmar pentru microbiştii adevăraţi.

Am văzut tot felul de comentarii pe acastă temă, din care am desprins cam cine sunt cei care vor stadion de fotbal modern, fără pistă, şi cei care vor unul cu pistă. În prima categorie, cea mai numeroasă, sunt cei aşteaptă şi de zeci de ani  “minunea” de a-şi încuraja echipa favorită la fel ca pe un stadion modern din Europa. Sunt cei care au crescut pe “1 Mai” în “zi cu soare, fără soare”, care ştiu ce înseamnă sprijinul suporterilor pentru echipa favorită pe un stadion de fotbal modern, dar şi ce presiune se poate pune pe echipa adversă. Oamenii aceştia, care au fost şi vor mai fi pe stadion, nu concep o pistă de artletism, le-a ajuns până peste cap distanţa mare faţă de gazon de pe actuala arenă comunistă.

De partea cealalată, mai puţini oameni, am văzut comentariile unora care nu doar că nu au călcat vreodată pe Dan Păltinişanu (de “1 Mai” nu se pune prolema), dar cred că destinaţia unui stadion este pentru concerte, Untold sau mai ştiu ei ce. Pot să stea liniştiţi, un concert se poate ţine şi fără pistă de atletism. Şi mai sunt unii care cred că un Campionat European de Atletism ar fi o megalovitură de imagine pentru Timişoara. Fără să caute pe Google, oare ştiu aceştia unde a fost ultimul European de atletism?

Din păcate, şi o spune unul care chiar urmăreşte atletismul, aceste campionate europene şi-au pierdut mult din vizibilitate. În primul rând fiindcă în Europa nu prea mai sunt mari campioni, cu excepţia probelor tehnice, iar la alergări a unor africani naturalizaţi în diverse ţări. Oricine ştie că marii campioni la fond şi semifond sunt din Africa, iar la viteză din America de Nord sau Centrală. Mult mai importantă este o etapă de Diamond League. Da, dacă Timişoara ar fi inclusă în calendarul acestei competiţii anuale, ar însemna ceva. Evident, şi un Campionat Mondial de atletsim e un mega-eveniment, dar nu se pune problema ca Timişoara să organizeze aşa ceva.

În plus, nimeni, dar nimeni în Europa nu mai face acum stadioane de acest nivel cu pistă de atletism. (Se mai fac prin Asia, Africa, acolo unde sunt aduşi oameni să defileze pentru “iubiţii conducători”) Echipele de fotbal europene fug de ele ca dracu’ de tămâie. Şi se mai fac stadioane mari cu pistă, doar acolo unde se speră la organizarea Jocurilor Olimpice. Iar nu e cazul Timişoarei.

Chiar să spunem că vom organiza acel Campionat European, merită oare să sacrifici bucuria zecilor de mii de fani de-a vedea un meci în condiţii civilizate, europene? Şi e vorba de ani mulţi şi multe generaţii de spectatori. Tocmai de aceea, această chestiune necesită organizarea unei dezbateri publice la modul foarte serios. O dezbatere în care să fie supuse publicului argumentele pentru cele două variante ale viitorului stadion, cu sau fără pistă.

P.S. Şi când s-a făcut pista de atletism de la Cluj Arena, autorităţile vorbeau de organizarea unor mai competiţii atletice. Dar n-a fost nimic din toate acestea.

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Gugu Traian a spus: (aprilie 6th, 2021 at 08:58 )

Deci sa votam cat de verzi vor fi caii de pe pereti ?

obiectiv a spus: (aprilie 6th, 2021 at 09:43 )

ps-ul este graitor… uita-te la cluj arena, terminata in 2011… cite evenimente atletice internationale s-au tinut, chiar si nationale? … in rest vorbim inca o data de discutii la nivel politic, de oameni care habar nu au pe ce lume se afla, alinica spera ca odata cu pista va mai pune citeva puncte la agenda lui politica, dar daca nici macar nu ai bunul simt sa te interesezi ce vor oamenii …
CATEGORIC STADION FARA PISTA !!!

desteptarea! a spus: (aprilie 6th, 2021 at 09:50 )

nu se va face nici-un stadion, cel putin nu in viitorul foarte apropiat! in viitorul apropiat ca si in prezent si in trecut, pt guvernanti prioritatile vor fi: protejarea veniturilor bugetarilor(cu 70% mai mari decat in privat, record in lumea civilizata), si pastrarea pensiilor speciale obscene la 45 de ani! astea sunt prioritatile reale, nu cele trambitate cu reforme si investitii si alte aberatii! si pt aceste prioritati, repet prioritati dovedite prin fapte, naivii ce comenteaza si se cearta cum o sa fie ipoteticul stadion, trebuie sa stie, ca ei si copii lor vor fi indatorati, taxati(taxe pe salariu aproape 50% record in europa) pt prioritatile dovedite, nu trambitate!(unde sunt reformele promise in campanie?)
naivilor e doar o tragere de timp cu stadionul cum sa fie asa sau asa, cum a fost si cu sala polivalenta, unde sa fie la giroc sau in oras si nu e niciunde! voi nu vedeti ca tot ce produce romania se duce pe salarii la bugetari si pensii?! probabil in maxim un an de zile, vom fi in categoria ‘junk’ si atunci o sa va stergeti la bot cu investitiile in stadioane!
dupa parerea mea doar iesind in strada ca la ordonanta 13 putem schimba aceasta politica! altfel nu! altfl aceeasi mizerie!

mumuland a spus: (aprilie 6th, 2021 at 10:58 )

Ar ramane pustiu,cu sau fara pista.Poli a murit,Asu are stadion care va fi modernizat si arhisuficient pt. cei 5-6 sute prezenti la fiecare meci(daca vor avea ,,derby,, cu Uta cei 3-4 mii incap si pe stadionul ce se va construi in Buziasului),iar Ripi daca va mai exista va putea si ea juca linistit in Buziasului,marele stadion mai degraba ar fi rentabil pt. concerte gen Diskoteka,unde pot veni turisti din tarile invecinate si poti face un ban frumos.

Smintitul a spus: (aprilie 6th, 2021 at 15:00 )

Stadion pentru ce? Sa faca direct sala de spectacole.
Sau mai sens face sa fie o sala de hadnbal in care se pot face si concerte gen Beogradska Arena.
Stadion pt ce? Pt 300 de spartani in liga 7?

dd a spus: (aprilie 6th, 2021 at 16:16 )

Daca se va face stadion cu pista de atletism inseamna ca Alin Nica va face pipi pe fotbalul timisorean pentru inca 50- 60 de ani.Sa faca un referendum sau macar niste sondaje.Nu se poate ca un singur om sa hotarasca ce vrea el.

@Smintitu a spus: (aprilie 7th, 2021 at 12:39 )

De ce crezi tu ca Recasul ar aduna 300 de oameni in liga 7, nu ar aduna 5 oameni nici in liga 3.

@@Smintitu a spus: (aprilie 7th, 2021 at 15:33 )

Trage un ochi peste arhiva sa vezi din 2012 pana azi care dintre cele 2 echipe a strans cei mai multi oameni la un meci,La meciul de baraj cu Uta au fost de aproape 3 ori mai multi decat a strans clona Asu la un asa zis ,,derby,, cu Uta.Nu discutam de cine striga mai tare,acolo sunteti fruntasi,dar din pn-aveti acte(nu intamplator simtiti nevoia sa strigati la fiecare meci ca poli sunteti voi,in subcontient stiti ca realitatea-i dura),iar daca sunteti prezenti 6sute si cumparati 3 bilete de persoana nu inseamna ca ati fost 1800 pe stadion ,asa cum precina voastra Deliu scria in cronica.

drucker a spus: (aprilie 8th, 2021 at 07:54 )

Discutia nu-si are sens .
In urmatorii 10 ani Timisoara nu va avea nici stadion nici sala de spart .
Se vor construi stadioane dar la Pitesti sau Bacau .
Politicienii locali sunt niste sclavi ai sefilor din Bucuresti . Au fost pana acum si vor fi in continuare .
Doar o societate civila puternica , care sa puna presiune pe ei , poate schimba ceva …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău oferă o nouă analiză asupra situației acuzațiilor lansate de DNA. El susține că în jurul societății de termoficare a orașului există interese imobiliare, pentru terenurile și clădirile deținute de Colterm, în zona centrală (CT Centru) și în zona de sud a orașului (CET Sud) și că ancheta DNA ar fi rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an

Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău oferă o nouă analiză asupra situației acuzațiilor lansate de DNA. El susține că în jurul societății de termoficare a orașului există interese imobiliare, pentru terenurile și clădirile deținute de Colterm, în zona centrală (CT Centru) și în zona de sud a orașului (CET Sud) și că ancheta DNA ar fi rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani
Viitorul magazin al unei cunoscute rețele de supermarketuri, aflat în construcție la intersecția dintre bulevardul 16 Decembrie și strada Iancu Văcărescu, a cerut aprobarea primăriei pentru a asigura un acces mai bun pentru magazinul pe care îl realizează în zona amintită. La schimb, primăria cere amenajarea unui spațiu, mai mare, în zona Torontalului. Viitorul magazin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
O firmă din Timișoara și una din Zalău vor să realizeze modernizarea și transformarea Școlii Mici din cartierul Plopi într-o grădiniță cu program prelungit. Cele două au depus oferte în cadrul licitației lansate de Primăria Timișoara. Conform documentației din dosarul de licitație, proiectul prevede modernizarea clădirii și recompartimentarea spațiilor pentru a răspunde nevoilor unei grădinițe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru transformarea Școlii Mici din Plopi în grădiniță a atras două oferte
Conducerea Primăriei Timișoara cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea amenajărilor necesare transformării Pădurii Verzi. Suma de peste 16 milioane de lei ar urma să fie folosită pentru crearea de trasee pentru plimbări și biciclete, podețe peste Behela, alei suspendate și locuri de relaxare. Dacă va primi aprobare, proiectul va intra în etapa de proiectare. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să investească aproape 17 milioane de lei pentru amenajări la Pădurea Verde. Cere aprobarea consilierilor locali
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în zona Străzii Nicolae Ilieșu, aseară, în jurul orei 18.00, au observat un potmoneu pierdut pe carosabil. Verificând conținutul acestuia, au constatat că în el se afla mai multe documente, precum act de identitate, permis de conducere, trei carduri bancare, card de sănătate și suma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…
Societatea de termoficare a Timișoarei a anunțat că începând de luni, 19 octombrie, va începe furnizarea încălzirii în sistemul centralizat al orașului. Pornirea se va face de la CT Centru, începând cu punctele termice cele mai îndepărtate de centrală. Ulterior, pe măsură ce parametrii se stabilizează, furnizarea căldurii va fi extinsă treptat către celelalte puncte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial. De luni începe furnizarea căldurii în caloriferele timișorenilor
Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, între 19 și 22 octombrie 2026, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, un eveniment în care scena aparține curajului de a întreba, reflecției și spiritului critic. Sub tema „Atenție! Viitor în construcție”, festivalul invită întreaga comunitate la patru zile de conferințe, dezbateri, ateliere, proiecții de film, expoziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Sectorul lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, a înregistrat un progres semnificativ, lucrările ajungând la 70% din total la capitolul structuri. La primul pasajul de la km 48 (din proiect), din zona localității Margina, constructorii au montat toate 64 de grinzi, inclusiv predalele aferente tablierului structurii. La cel de-al doilea pasaj, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii au realizat 70 la sută din totalul structurilor de pe șantierul A1, Margina – Holdea/FOTO
Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.