Infrastructura din sănătate, prioritară între proiectele CJ Timiș. Alin Nica are speranțe mari de la PNRR

Alin Nica

Alin Nica

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș , are speranțe extrem de mari de la PNRR în ceea ce privește finanțarea a diferite obiective publice locale, mai ales din sănătate. Reabilitare integrală pentru Spitalul Județean, centru de reproducție asistată ca să nu mai mergem la Szeged pentru așa ceva, institut oncologic, toate vin (posibil) pe astfel de bani.

”Am anunțat câteva din ideile de proiecte trimise la fonduri europene, în principiu sunt 15 proiecte, dar acestea nu exclud alte proiecte depuse pe parcurs. Acestea sunt în domeniul infrastructurii, sănătate, educație, cultură, recreere, divertisment. Ne gândim și la un parc tematic, am trimis solicitări la primării, să vedem cum gândesc ele. Vom avea discuți și cu o firmă specializată legată și de tematică. Avem în vedere și reabilitarea la Huniade, dosarul DALI l-am finalizat, aici trebuie să identificăm surse de finanțare”, a declarat Nica.

Dar cel mai mult, el se gândește la infrastructura de sănătate. Nica a vorbit despre o reabilitare completă pentru Spitalul Județean Timișoara, de la instalații electrice, la reabilitare saloane, săli de operații, coridoare, posibilități de acces, este o regândire a întregului concept, Nica dorește un adevărat hub medical în zona Județeanului.

Un alt proiect este un centru de reproducere umană asistată. Nu mi se pare normac ca un centru medical regional cum este Timișoara să nu aibă o astfel de facilitate pentru cetățenii săi. Să fie nevoiți să meargă la Szeged pentru aceasta și Timișoara să nu aibă. Și pentru Institutul Oncologic Timișoara am vorbit despre o variantă, pentru clădirea abandonată de pe Calea Torontalului, a Spitalului Municipal. Banatul e una dintre regiunile cu cea mai mare incidență a cancerului din țară”, a mai spus Nica.

Un alt obiectiv avut în vedere este Centrul de Recuperare de la Lovrin.
Rămâne de văzut cât de mult din visele ”medicale” vor fi și susținute cu bani din celebrul program.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică

UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Universitatea de Vest Timișoara invită publicul să petreacă o seară sub cerul liber, alături de comunitatea UVT, pentru a observa două dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice ale verii. Evenimentul are loc miercuri, 12 august, fiind o seară dedicată observațiilor astronomice, organizată în zona releului de telecomunicații de lângă Lucareț. Punctul de întâlnire și locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara organizează un program de observații astronomice pentru eclipsa parțială de soare și Perseide
Locuitorii comunei Ghiroda sunt invitaţi la primul eveniment comun al proiectului „Mobilitate Verde” (Mobility in Green) cu tema „Mobilitate verde – un pas spre o comunitate sustenabilă”. La eveniment se va discuta despre cum vor fi aduse în Ghiroda mai multe piste de biciclete, aer mai curat și opțiuni de transport sustenabile.  Primăria Ghiroda şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Comunitatea noastră devine mai verde și vrem să fii parte din asta!”. Prima dezbatere la Ghiroda pe tema proiectului „Mobilitate Verde”
Lucrările la centrul multifuncţional modern care se ridică la Moşniţa Nouă au ajuns pe linie dreaptă. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, banii venind, în proporţie covârşitoare, de la CNI. Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările aferente obiectivului ”CONSTRUIRE SEDIU AȘEZĂMÂNT CULTURAL, SAT MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ” au ajuns...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la centrul multifuncţional din Moşniţa Nouă au ajuns pe ultima sută de metri
Una dintre cele mai așteptate investiții care va fi ridicată cu fondurile Consiliului Județean Timiș, cladirea care va ocupa terenul actualei parcări publice pe care o deține în zona zero a Timișoarei, a intrat în licitație publică. Vă fi o clădire multifuncțională, cu on arhitectură deosebită, spune Alfred Simonis, președintele CJT. “Facem primul pas pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a lansat licitația pentru clădirea ce va fi ridicată în parcarea din centrul Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.