Joi, 26 august, între orele 8 și 18, se va executa devierea unei conducte din zona Mareșal Constantin Prezan – Venus – Calea Urseni.
Lucrările fac parte din proiectul de modernizare a zonei, iar pe durata lor vor rămâne fără apă consumatorii de pe străzile Calea Urseni, Gavril Musicescu (porțiunea dintre Calea Martirilor și Calea Urseni), Calea Urseni, Mureș (porțiunea dintre Calea Martirilor și Calea Urseni), Legumiculturii, Intrarea Omega, Intrarea Georges Bizet, Intrarea Georg Handel, Doctor Louis Țurcanu, Tosca, Vasile Mioc, Ioan Stoia Udrea, Vasile Voiculescu, Aristide Briand, Preot Alexandru Bălaș, Rigoletto, Nichita Stănescu, Norma, Rapsodiei, Joseph Haydn, Alexandru Rogojan și Anton Golopenția.
De asemenea, nu vor avea apă potabilă nici persoanele care locuiesc în Rudicica, Urseni și Giroc.
Totodată, presiunea apei va fi scăzută în zonele Ciarda Roșie și Gavril Musicescu – Mureș.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim le recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pentru perioada anunțată.
Comentarii prin facebook