Reabilitarea Bulevardului Cetății a ajuns la 15% din total

Lucrările de reabilitare a Bulevardului Cetății merg înainte și merg foarte bine, ajungând la 15% din lucrare, în doar trei luni și jumătate de când s-a dat drumul la șantier, ne spune primarul Dominic Fritz. Progresul este constant și vizibil, iar echipele de pe șantier lucrează conform graficului.

Pentru reușita proiectului până în acest moment, edilul șef îi mulțumește colegului său Ruben Lațcău. Acum se lucrează la rețeaua de apă și la canalizare, fiind realizate și o parte din fundațiile și terasamentele liniilor de tramvai.

Lucrările de pe Cetății merg înainte și merg foarte bine. Am realizat deja 15% din lucrare, în doar trei luni și jumătate de când am dat drumul la șantier. Progresul este constant și vizibil, iar echipele de pe șantier lucrează conform graficului. Vreau să îi mulțumesc viceprimarului Ruben Lațcău și echipei de implementare pentru ritmul dinamic cu care se derulează lucrările. În perioada aceasta se lucrează la secțiunea de capăt cu Bogdăneștilor, respectiv la rețeaua de apă și canalizare și la fundațiile pentru stâlpii de pe axul drumului. Pe partea dreaptă, cum mergi spre Gheorghe Lazăr, s-a realizat deja drenajul longitudinal. De asemenea, au fost făcute atât fundațiile și terasamentele pentru liniile de tramvai, cât și fundațiile stâlpilor pentru alimentarea tramvaielor, iar din 1 octombrie am semnat contractul cu Enel pentru relocarea rețelei de medie și joasă tensiune”, spune Fritz.

Conform acestuia, lucrările durează mult pentru că se lucrează la re?elele edilitare subterane.

Adesea sunt întrebat de ce durează atât de mult o astfel de lucrare. Motivul e că o parte semnificativă e legată de ceea ce nu va mai fi vizibil ulterior – înlocuirea rețelelor de apă, canal, termoficare etc. Le facem acum, pentru a nu fi nevoiți mai târziu, să spargem din nou strada. Apoi, nu întotdeauna planurile subterane corespund cu realitatea de pe teren. În cazul lucrării de pe b-dul Cetății, pe o porțiune este nevoie de descărcare arheologică. Nu am oprit întreg șantierul, ci lucrările continuă pe porțiunile unde nu este nevoie de intervenția arheologilor”, a mai spus Fritz.

Câteva date despre proiect: 1,6km în reabilitare; Linie dublă de tramvai, înierbată, cu 20.500 mp de spații verzi, cu pomi ce încadrează calea de tramvai 10 stații de tramvai amenajate; Carosabil cu două benzi pe sens; Piste de bicicletă pe ambele sensuri; Trotuare

Valoarea investiției este de aproximativ 85.000.000 lei cu TVA și va fi finalizată estimativ la mijloc de 2023.

https://fb.watch/8Keljw_NOr/

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack

Consilierii locali timișoreni vor putea aproba un parteneriat între Primăria Timișoara și studenții de la Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, pentru susținerea organizării celei de-a VIII-a ediții a UniHack. Vor beneficia ambele părți, tinerii vor primi susținere, la schimb ei vor programa pentru muncipalitatea timișoreană. În cadrul parteneriatului, municipalitatea va contribui la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore

Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Fals polițist reținut la Timișoara: a îmbrăcat uniforma, a tras o șoferiță pe dreapta și a cerut cu tupeu șpagă. Cum s-a terminat „acțiunea”

Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de polițiștii timișoreni, după ce a pus în scenă o înșelăciune trasă la indigo după filmele cu infractori. Îmbrăcat în uniformă, acesta a oprit o femeie în trafic, sub pretextul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, și i-a cerut o sumă importantă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fals polițist reținut la Timișoara: a îmbrăcat uniforma, a tras o șoferiță pe dreapta și a cerut cu tupeu șpagă. Cum s-a terminat „acțiunea”

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consilierii locali timișoreni vor putea aproba un parteneriat între Primăria Timișoara și studenții de la Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, pentru susținerea organizării celei de-a VIII-a ediții a UniHack. Vor beneficia ambele părți, tinerii vor primi susținere, la schimb ei vor programa pentru muncipalitatea timișoreană. În cadrul parteneriatului, municipalitatea va contribui la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack
Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de polițiștii timișoreni, după ce a pus în scenă o înșelăciune trasă la indigo după filmele cu infractori. Îmbrăcat în uniformă, acesta a oprit o femeie în trafic, sub pretextul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, și i-a cerut o sumă importantă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fals polițist reținut la Timișoara: a îmbrăcat uniforma, a tras o șoferiță pe dreapta și a cerut cu tupeu șpagă. Cum s-a terminat „acțiunea”
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează din nou intervenția inteligenței artificiale în procesul educațional. De această dată, din perspectiva raportului Horizon 2035. Concluzia principală a acestui nou raport se referă la intervenția AI în procesul de stabilire a celei mai bune informații care va fi utilizată în învățare. ”Inteligența artificială nu va schimba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”
Societatea de Drumuri Municipale Timișoara caută furnizor pentru un nou set de semafoare. Suma oferită la licitație se apropie de 700.000 de lei. SDM a lansat pe SEAP o licitație în vederea cumpărării de noi semafoare. Acestea sunt necesare pentru înlocuirea semafoarelor învechite din intersecțiile orașului, înlocuirea celor avariate în urma unor evenimente rutiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei
Șoferii care circulă pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș, dar și cel spre Giroc, vor mai avea de așteptat câteva săptămâni până vor scăpa de restricțiile de circulație impuse acolo. Pe cele două drumuri se lucrează la realizarea unor sensuri giratorii. Acestea sunt situate pe drumul dintre Timișoara și Giroc, unul la intersecția cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la sensurile giratorii de pe drumurile județene mai durează câteva săptămâni
În aceste zile au loc primele operațiuni premergătoare proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Pe teren se realizează mai multe foraje, care vor sta la baza efectuării unui studiu geotehnic. Această etapă este doar prima după semnarea contractului de execuție. ”Este un prim pas pe care îl facem pentru construirea arenei și putem spune că de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Specialiștii au început realizarea studiului geotehnic pentru viitorul stadion Păltinișanu
Banatul își redescoperă valorile și peisajele de poveste printr-un eveniment special care îmbină sportul în aer liber cu promovarea producătorilor locali. Duminică, 27 septembrie 2026, comunitatea este invitată la cea de-a doua ediție a Ciclobanat, o inițiativă care își propune să aducă împreună oameni, locuri și experiențe autentice, urmată direct de Festivalul Produs în Banat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclobanat și Festivalul Produs în Banat: O zi dedicată mișcării, tradițiilor și comunității autentice
Doar opt zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la capitolul digitalizare. Dominic Fritz afirmă că începuturile procesului de digitalizare au fost grele. “Nu e magie. E doar multă muncă, încăpățânare și o mână de oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu opt zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Dominic Fritz vorbeşte despre procesul de digitalizare a Primăriei Timişoara
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană
Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.