Prologul etapei a 8-a din prima ligă de handbal masculin s-a disputat în Sala Constantin Jude, unde Poli a întâlnit o echipă Dinamo, destul de obosită, deoarece jucase joi seara în Liga campionilor în Ucraina.
Partida a fost spectaculoasă, cu faze lucrate și cu multe schimbări la nivelul tabelei de marcaj. În cele din urmă Dinamo s-a impus cu 33-29 (16-15) și a obținut a 8-a victorie din tot atâtea posibile. Poli rămâne cu un singur succes în acest sezon, și înregistrează al patrulea meci la rând în care primește cel puțin 33 de goluri.
Debutul partidei a aparținut Politehnicii, care la mijloculm primei părți avea trei goluri avans, 9-6. Dinamo a condus pentru prima dată abia în minutul 24, 12-13, după golul lui Negru, apoi gazdele au ratat oportunitatea să se desprindă, când la 14-13 au primit două goluri în superioritate numerică. Sabin Ignat a înscris un gol spectaculos cu care s-a încheiat prima parte, 15-16.
În partea secundă, Dinamo a încercat să se desprindă, dar patru goluri la rând reușite de Fenici pentru echipa sa a ținut Timișoara în joc. A fost 20-20 și 22-22 în minutul 43. S-a mers apoi cap la cap, cu Dinamo în avantaj, abia pe final oaspeții reușind să se desprindă.
Așadar, 29-33, după o partidă peste așteptări făcute de Poli, aflată la cel mai slab sezon din ultimul deceniu. Vali Ghionea a fost golgheterul partidei cu 10 goluri, el marcând 6 din 6 de la 7 metri, în timp ce violeții, fără sadoveac, accidentat, au ratat 4 aruncări de la 7 metri, reușind doar 3 goluri din acea situație.
Comentarii prin facebook