Reacții la banii veniți de la București pentru Colterm. Liberalii le scot ochii foștilor parteneri de la USR, fostul lider PSD se amuză copios

colterm

colterm

Cele 54 de milioane de lei venite de la București pentru susținerea plății facturilor Colterm duc la reacții dintre cele mai interesante în mediul politic timișean. Pe de o parte, liberalii le scot ochii foștilor parteneri de la USR că ei și guvernul liberal au rezolvat problema, în timp ce fostul șef al social-democraților din Timiș acuză ridicolul situație, în care toți se laudă cu asumarea de merite pentru banii veniți din fondul de rezervă al guvernului.

Ziua de joi a adus 54 de milioane de lei pentru termoficarea Timișoarei, pentru susținerea financiară a necesarului de bani pentru plata facturilor la gaz sau la cărbune. În paralel, toți reprezentanții de prim rang ai PNL Timiș au lăudat din plin decizia guvernului și nu au au uitat să le scoată ochii celor de la USR pentru faptul că ei nu ar fi reușit să rezolve problema.

Primul care a anunțat sosirea banilor de la București a fost primarul Dominic Fritz, care, la rândul său, nu a uitat să reamintească ce sume mari de bani a dat primăria pentru Colterm https://debanat.ro/2021/11/guvernul-a-alocat-54-de-milioane-de-lei-pentru-colterm-banii-sunt-suficienti-pentru-plata-energie-termice-pana-la-finalul-anului_350622.html. A urmat viceprimarul Cosmin Tabără, dar și liderul PNL Timiș, Alin Nica, președinte al CJT, fiecare la rândul lor folosind momentul pentru a sublinia că cei de la USR nu au fost capabili să rezolve problema banilor de la guvern. Au urmat tot felul de lideri și parlamentari liberali care, la rândul lor, au mers în aceiași idee.

Probabil cel mai îndreptățit să vorbească despre alocarea banilor era subprefectul de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, el a fost cel care a și transmis la București, la guvern cererea pentru sprijin și forma de HG pentru alocarea celor 54 de milioane. Dar, el s-a păstrat în afara acestor discursuri fără sens, politicianiste, rămânând în decența de a anunța doar că a trimis cererea de alocare a banilor pentru Timișoara, fără a mai avea alte intervenții.

Vineri, pe pagina oficială de Facebook a PNL Timiș a continuat lista acestor dispute politice folosindu-se ca subiect banii pentru termoficare. PNL a rezolvat, guvernul PNL a dat banii (guvernul e al României nu al unui partid), guvernul a discutat cu primarul Fritz, este reacția transmisă.

Acel PNL criticat de reprezentanții USR din Timiș a rezolvat temporar ce ei împreună cu primarul Dominic Fritz nu au reușit: problema energiei termice în Timișoara. Guvernul PNL sprijină administrațiile locale și plătește 310 milioane de lei pentru plata energiei termice. Cea mai mare sumă a fost alocată municipiului Timișoara, mai exact aproape 54 de milioane de lei. Reamintim că premierul Florin Cîţu și ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu, au discutat cu primarul Timișoarei și i-au oferit această soluție provizorie pentru a ajuta autoritățile locale să soluționeze criza furnizării agentului termic. Și președintele CJ Timiș, Alin Nica, a avut mai multe discuții pe această temă pentru soluționarea problemei timișorenilor. Administrația locală din Timișoara trebuie să vină cu soluții pe termen lung pentru această problemă extrem de gravă. Sumele din fondul de rezervă și ajutoarele de urgență nu pot suplini absența unor măsuri concrete de rezolvare a situației Colterm”, se spune în poziția prezentată de PNL Timiș.

Călin Dobra: E cel puțin penibil

O poziție diferită legată de subiect a avut și Călin Dobra, fost președinte al PSD Timiș, fost președinte al administrației județene. El remarcă faptul că toată lumea se laudă cu ”reușita”. Decizia guvernamentală este una normală, de criză, nu trebuie nimeni să se laude cu aceasta, spune Dobra.

Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns! Să se întreacă toți, care mai de care, în asumarea de merite pentru banii alocați de Guvern din fondul de rezervă pentru Colterm, e cel puțin penibil! Este o măsură firească, într-o situație de criză! Una în care Timișoara a ajuns din cauza voastră, „stimați” aleși USR și PNL! Măcar atât puteați face, unii hârtii prin care să cereți, alții hârtii prin care să aprobați fondurile! Ați dovedit că nici de asta nu sunteți buni! Ne-nclinăm toți că ați reușit să asigurați căldură și apă caldă pentru Timișoara, măcar până prin ianuarie! Pentru voi e oricum o reușită! La cât sunteți de competenți…”, este poziția exprimată de Călin Dobra.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (noiembrie 12th, 2021 at 13:52 )

Nu contează cum se bat în piept problema rămâne , următoarea iarnă va veni și restul fraierilor care plătesc prețul real vor plăti în continuare sau crede cineva că banii vin din cer??

Coreeect Toti niște hahalere, vorba lui Becali a spus: (noiembrie 13th, 2021 at 02:38 )

Politruci incompetenți cu tupeu fata margini. Profitori parveniti fără vreo meserie nicicare.
Drăgănescu e singurul om serios din fruntea judetului

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş

PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească

Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Filmul „Ultimul ingredient”, realizat de Visit Timiș cu sprijinul financiar al BCR–Erste și al Consiliului Județean Timiș, a fost înscris în competiția internațională Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. În perioada 14–30 august 2026, publicul va putea vota online producțiile participante. Visit Timiș va reveni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Dorința viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, de a introduce Chișoda și Girocul în rețeaua metropolitană de transport a STPT, prin intermediul asociației SMTT, devine în final realitate. De la jumătatea acestei luni, pe străzile celor două localități periurbane vor circula autobuzele Timișoarei, în locul celor pe care asociația înființată de Consiliul Județean Timiș a încercat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău anunță victoria în transportul metropolitan spre Giroc și Chișoda. Autobuzele STPT intră pe traseu din august
Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari
Ferma agricolă a Penitenciarului Timișoara, din cartierul Kuncz, a avut, la rândul ei, o minisăbătoare a Zilei Timișoarei. Aici, deținuții au avut parte de un atelier de caricatură și de o expoziție de fotografie, într-un proiect prin care organizatorii și-au propus să ducă cultura și în spatele porților închise. Inițiativa aparține Asociației Documentor, organizatoarea Rod...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei, sărbătorită prin cultură la ferma Penitenciarului. Deținuții au primit o zi de sărbătoare
Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
Primăria Timișoara se raliază trendului eco-energetic promovat în aceste zile la nivel național și a decis să oprească iluminatul arhitectural pentru mai multe obiective din oraș. În plus, reprezentanții municipalității spun că orașul a redus deja consumul, prin instalarea de becuri led pe numeroase străzi, care beneficiază și de sisteme de telegestiune. Cele mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.