Şase migranți și o călăuză, depistaţi în Timiș

Poliţiştii de frontieră de la Cruceni au depistat, în cadrul unei acţiuni pe linia migraţiei ilegale, într-un autovehicul condus de un cetăţean român, şase  afgani.

Şoferul este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, fiind arestat pentru 30 de zile.

Duminică, în jurul orei 06.00, agenții au oprit pentru verificări, pe raza localităţii de frontieră Giulvăz din județul Timiș, un autovehicul condus de un cetăţean român. În urma controlului efectuat s-a constatat ca în interior se aflau, în calitate de pasageri, şase cetăţeni străini, toţi bărbaţi.

Poliţiştii de frontieră i-au condus pe cetăţenii străini şi pe şofer la sediul instituţiei pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt afgani cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani şi au trecut ilegal granița din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde. Șoferul autovehiculului, un bărbat  în vârstă de 51 ani, a declarat că intenţiona să îi ajute pe cei şase cetăţeni străini să ajungă în Timişoara.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei şase cetățeni străini. Totodată, şoferul autoturismului este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi,  iar judecătorul de dreptul si libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea bărbatului în stare de arest preventiv pentru 30 de zile.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

iuliustown-primark

Politica vezi arhiva Politica

Liberalii timișeni au votat, alături de colegii din întreaga țară, în unanimitate, să îl trimită pe Ciucă în lupta pentru funcția de președinte

Nicolae Ciucă a fost desemnat oficial candidatul PNL la funcția de președinte al României. Filiala Timiș ne anunță, la o zi de la eveniment, despre acest lucru și că la ședința respectivă au participat aproape 1.200 de delegați liberali din toată țara, printre care s-au aflat și delegația liderilor din Timiș, fără a preciza despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni au votat, alături de colegii din întreaga țară, în unanimitate, să îl trimită pe Ciucă în lupta pentru funcția de președinte
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii din Banat încep noua campanie din campionat la sfârșitul acestei săptămâni

Ultimele zile în care se umblă la retușuri și la integrarea noilor veniți. SCM winsed.swiss Timişoara este gata de un nou campionat. După perioada pregătitoare cu patru victorii și două eșecuri, trupa lui Dragan Petricevic a debutat oficial în Cupa României, unde a obținut o calificare în turul 3 al competiției, după 82-71 cu Steaua....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii din Banat încep noua campanie din campionat la sfârșitul acestei săptămâni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Primăriile din Regiunea Vest au la dispoziție 52 de milioane de lei pentru investiții în școli și licee

Agenția pentru Dezvoltare Regională are la dispoziție peste 52 de milioane de euro pentru modernizarea școlilor și liceelor de stat, prin Programul Regional Vest. Acum, ghidul de finanțare este în consultare publică. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest, Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăriile din Regiunea Vest au la dispoziție 52 de milioane de lei pentru investiții în școli și licee

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tradiționalul Festival al Dovleacului de la Kikinda, Serbia, îi așteaptă în vizită pe timișeni, din nou, în acest weekend. De vineri și până duminică, în localitatea aflată la mică distanță de graniță vor fi concerte, evenimente, vor fi prezentate standuri cu produse având ca temă dovleacul. Desigur, punctul culminant va fi concursul pentru stabilirea celui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt așteptați, în acest weekend, la Kikinda, la Zilele Ludăii
Ieșirea rutieră din Timișoara spre Lugoj va fi mai bine iluminată. Primăria Timișoara a semnat contractul de extindere a iluminatului public în acea zonă, unul în valoare de 215.000 de lei. Primăria Timișoara a semnat contractul pentru lucrările de proiectare și execuție a obiectivului de investiții „Extindere iluminat public pe str. Radu Tudoran (parțial) și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iluminatul public va fi extins la ieșirea din Timișoara, pe șoseaua spre Lugoj
Spre sfârșitul săptămânii, Piața Unirii va fi invadată de mașini ca în filme. Mii de cai putere, motoare care pot fi turate și mașini care pot face și drifturi, vor încânta asistența în cadrul primei ediții a Drive Auto Tuning Show. Vorbim despre o expoziție de mașini tunate la Timișoara, un eveniment care dorește să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Drive Auto Tuning Show sau cum caii putere fac casă bună cu eleganța, stilul și frumusețea
Denumită de arhitecții organizatori ai Bienalei de Arhitectură Vila Mal, clădirea rămasă în picioare pe malul Begăi, vizavi de Universitatea Politehnica, în urma procesului de demolare a restului clădirilor care existau acolo, se va deschide pentru public, odată cu organizarea aici a premiilor Beta 2024. Evenimentul transformă clădirea de pe mal în spațiu socio-cultural pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Casa Mal se deschide publicului pentru premiile Beta 2024
Nicolae Ciucă a fost desemnat oficial candidatul PNL la funcția de președinte al României. Filiala Timiș ne anunță, la o zi de la eveniment, despre acest lucru și că la ședința respectivă au participat aproape 1.200 de delegați liberali din toată țara, printre care s-au aflat și delegația liderilor din Timiș, fără a preciza despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni au votat, alături de colegii din întreaga țară, în unanimitate, să îl trimită pe Ciucă în lupta pentru funcția de președinte
Ultimele zile în care se umblă la retușuri și la integrarea noilor veniți. SCM winsed.swiss Timişoara este gata de un nou campionat. După perioada pregătitoare cu patru victorii și două eșecuri, trupa lui Dragan Petricevic a debutat oficial în Cupa României, unde a obținut o calificare în turul 3 al competiției, după 82-71 cu Steaua....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii din Banat încep noua campanie din campionat la sfârșitul acestei săptămâni
Ziua de 18 septembrie aduce, la Cinema Timiș, o dezbatere extrem de interesantă, despre una dintre cele mai importante zone imobiliare din Timișoara. Primăria, deși nu a anunțat încă evenimentul public, va organiza întâlnirea având ca temă Zona ”Antenelor: din fost spațiu industrial, în cartier modern”. Vorbim de zona care include Iulius Town, acolo au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zona din jurul Iulius Town, în dezbatere publică la cinema. Se va discuta despre modul de dezvoltare a acesteia
Primăria Deta a lansat pe SEAP licitația pentru găsirea unui furnizor în cadrul proiectului „Sisteme inteligente de management urban în orașul Deta, județul Timiș”. Iar pentru aceasta are la dispoziție peste 834.000 de lei, fonduri europene. Se caută un furnizor de pubele inteligente cu GPS, bănci cu WiFi și încărcare wireless, dar și pentru diferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Deta montează în oraș pubele inteligente cu GPS, bănci inteligente cu WiFi și face platformă de monitorizare a consumului de curent
Top