Viceprimarul Tabără vrea un șef ”plin” la Poliția Locală

Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, spune că el își dorește un concurs care să rezolve problema interimatului permanent din ultimii ani de la Poliția Locală. El spune că în ciuda ideii că în această postură respectivul șef poate fi controlat mai ușor nu este așa, iar cel în cauză nu are și aceeași putere de decizie în fața colegilor.

Responsabil cu acest departament, Tabără spune că Poliția Locală și-a făcut bine treaba în ultima perioadă. Dar, important este acum un concurs pentru postul de șef.

În ceea ce privește concursul la Poliția Locală, am solicitat concurs de la început, a fost interimar domnul Domășneanu, a fost și pandemie. Per total Poliția Locală s-a descurcat bine, au fost sub comandă la MAI, au avut probleme cu carantinații, cu migranții, au făcut pază la centre medicale. Am avut noroc cu camerele video și cu cetățenii care raportau problemele, mai ales că am rămas cu o singură echipă de intervenție. E drept, nu e toată lumea mulțumită, cetățenii vor mai mult. Am cerut buget să îi specializăm, să facă și cursuri de comunicare și specializare. La Poliția Locală e problema de relaționare, cum își exprimă poziția”, spune Tabără.

Acum, trebuie făcut concurs pentru conducerea instituției, iar concursul trebuie să fie ”pe bune”. Tabără consideră că cel care va conduce ar trebui să fie din sistem, posibil un polițist.

Acolo e nevoie director plin. Sper cât mai degrabă, eu cer public ca acel concurs să fie real, să nu fie cu dedicație. Nu bănuiesc nimic, dar solicit ca acest concurs să fie pe bune. Deocamdată s-a preferat interimatul, chiar dacă pare că îl controlezi pe cel în cauză nu e așa, nici el nu se poate exprima cum trebuie. Nu poate lua măsuri, apar bisericuțe. Cred că el trebuie să aibă experiență, să provină din sistem”, a mai spus Tabără.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Actualul lider al PNL vrea să rămână pe post până în 2028 și să reformeze partidul

Ilie Bolojan pare extrem de sigur de poziția sa pe funcția de șef al Partidului Național Liberal. După discuțiile purtate cu conducerea filialei Timiș a partidului, una considerată de unii mai puțin docilă Bucureștiului, el a vorbit despre reformarea, până în 2028, a partidului, perioadă în care să aducă oameni noi și să facă PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actualul lider al PNL vrea să rămână pe post până în 2028 și să reformeze partidul
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara a dat cu Steaua de parchet, chiar la București

Meci fără istoric și o calificare în „finala” de playout. Victorie categorică pentru SCM Politehnica pe terenul echipei CSA Steaua Sharks București și bănățenii închid în minimum de meciuri (2-0 la general) seria din turul secund al fazei playout din Liga Națională de Baschet Masculin.  A fost 48-90, un scor care ne scutește de prea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara a dat cu Steaua de parchet, chiar la București
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Erasmus – educație fără granițe. Gimnaziala 30, vizită productivă în Portugalia/FOTO

În această săptămână, Școala Gimnazială Nr. 30 Timişoara a participat la prima mobilitate a proiectului Erasmus B. E. E.- Being a European Ecocitizen, 2025-1-PT01-KA20-SCH-000361104, în Vinhais, Portugalia. Școala din „Soarelui” a fost reprezentată de șase elevi din clasa a VII-a şi de două cadre didactice, profesor limba engleză Diana-Maria Cioca si director adjunct, profesor Valentina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Erasmus – educație fără granițe. Gimnaziala 30, vizită productivă în Portugalia/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele să participe la Automotive Hungary 2026. Oportunități de afaceri și parteneriate internaționale pentru companiile timișene

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Enterprise Europe Network (EEN), invită firmele timișene să participe la conferința internațională Automotive Hungary | TRA Conference in Budapest, Hungary – B2B, care se va desfășura în format online, în perioada 18-21 mai 2026. Evenimentul face parte din cadrul Industry Days, cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele să participe la Automotive Hungary 2026. Oportunități de afaceri și parteneriate internaționale pentru companiile timișene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările de execuție a drumului expres Arad – Oradea ar putea începe încă din această vară, după ce proiectul a fost mutat de la CNAIR la CNIR. În paralel, peste autostrada Timișoara – Moravița pare să se aștearnă praful. Cel puțin deocamdată. Proiectul realizării unui drum expres care să lege Aradul de Oradea ar putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la drumul expres Arad – Oradea ar putea începe în scurt timp. Autostrada Timișoara – Moravița, fără noutăți
În această săptămână, Școala Gimnazială Nr. 30 Timişoara a participat la prima mobilitate a proiectului Erasmus B. E. E.- Being a European Ecocitizen, 2025-1-PT01-KA20-SCH-000361104, în Vinhais, Portugalia. Școala din „Soarelui” a fost reprezentată de șase elevi din clasa a VII-a şi de două cadre didactice, profesor limba engleză Diana-Maria Cioca si director adjunct, profesor Valentina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Erasmus – educație fără granițe. Gimnaziala 30, vizită productivă în Portugalia/FOTO
  Municipiul Timișoara, prin Visit Timișoara, împreună cu Alianța Timișoara Universitară (ATU) lansează campania „Student în Timișoara”. Din ATU fac parte toate cele patru mari universităţi din Timişoara: Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea Politehnica, Universitatea de Vest, Universitatea de Științe ale Vieții. „Student în Timișoara” este un proiect de brand de oraș prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Student în Timișoara”. Campanie lansată de Visit Timișoara şi Alianța Timișoara Universitară
În sudul județului Timiș, în orașul Deta, a prins contur în ultimii ani un proiect antreprenorial care îmbină agricultura, tradiția locală și pasiunea pentru produse autentice. Distileria dezvoltată de antreprenorul Sorin Rotariu reprezintă astăzi una dintre puținele unități autorizate din județ specializate în producția de băuturi spirtoase artizanale obținute exclusive din fructe cultivate local. Afacerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distileria „Podrum Maja”  din Deta – povestea unei afaceri bănățene care transformă tradiția în produse artizanale premium
Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat un imobil de colecție, care la un moment dat ajunsese într-o stare deplorabilă, Casa Mühle. După resurări și investiții majore, celebra casă a redevenit un adevărat simbol al patrimoniului și memoriei urbane timișorene. Sâmbătă, obiectivul a fost redeschis, iar până seara orice dorește poza vizita edificiul. Vizitatorii vor putea vedea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a deschis publicului, pentru o zi, „bijuteria” din zona centrală: Casa Mühle. UPT are planuri mari cu ea
Ilie Bolojan pare extrem de sigur de poziția sa pe funcția de șef al Partidului Național Liberal. După discuțiile purtate cu conducerea filialei Timiș a partidului, una considerată de unii mai puțin docilă Bucureștiului, el a vorbit despre reformarea, până în 2028, a partidului, perioadă în care să aducă oameni noi și să facă PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actualul lider al PNL vrea să rămână pe post până în 2028 și să reformeze partidul
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș invită publicul să descopere patrimoniul cultural și valorile muzeale prin acordarea accesului gratuit pentru toți vizitatorii, duminică, 17 mai 2026. acțiunea are loc în anticiparea Zilei Internaționale a Muzeelor, celebrată anual în data de 18 mai. Ziua Internațională a Muzeelor reprezintă un eveniment mondial organizat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică, intrare gratuită pentru vizitatori la Muzeul de Artă Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.