La începutul lunii februarie e așteptată anunțarea constructorului pentru ”tunelurile pentru urși” de pe autostrada A1

Autostrada A1

Autostrada A1

Un deznodământ în licitația care va stabili firma care va realiza porțiunea de autostradă cu ”tunelurile pentru urși” ar putea avea loc la începutul lunii februarie. Procedura de licitare pare una … veșnică, în mai se anunțau firmele preselectate pentru a merge în cursă mai departe, dar a urmat o contestație în instanță și lucrurile s-au blocat.

O contestație depusă de una dintre firmele participante la licitația pentru stabilirea constructorului tronsonului de zece kilometri de autostradă dintre Margina și Holdea a blocat total procedura. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunțat că problema ar urma să fie rezolvată și că se dorește începerea într-un timp cât mai scurt a singurei porțiuni din A1 care nu a fost realizată. Ca o dovadă că cine a întocmit dosarul de licitație nu era extraordinar de priceput în domeniu, nu mai puțin de 131 de solicitări de clarificări au fost lansate de firmele participante.

Pe bucata lipsă de la Margina – Holdea, procedura de achiziție a fost una cu preselecție. S-au calificat șase companii care după aceea au luat parte la o nouă licitație. A fost contestat rezultatul de cei care nu s-au calificat între primii șase. Au fost depuse un număr de 131 de solicitări de clarificări pe acest proiect, ultimele sunt depuse în 11 ianuarie 2022, sunt solicitări de clarificare, eu estimez că toate clarificările vor fi oferite până în 26 ianuarie. În această perioadă va fi termenul  pentru procesul de care va aminteam. Urmează apoi sa intrăm în restul etapelor. Vrem să mergem rapid, astfel încât sa se intre în execuție pe acel tronson. E o chestiune de zile, nu vreau sa influențez instantele, dar asa e calendarul”, conform lui Grindeanu.

Poțiunea Margina – Holdea este una dintre cele mai dificile din România. În urmă cu cu mai mult timp a fost descisă eliminarea acestui tronson din construcția lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva, ceea ce a adus statului român un proces de toată frumusețea cu firma italiană care a câștigat licitația pentru lotul respectiv. Lucrurile au fost deblocate de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, după negicieri cu firma respectivă. A urmat ulterior demararea licitației și intrarea în joc a nouă firme de specialitate. În urma unei prime selecții au rămas în cursă șase firme  cu acestea s-a continuat procedura de stabilire a câștigătorului. Din păcate, în toamnă una dintre firmele excluse inițial a acționat CNAIR în instanță.

Anunțarea câștigătorului pentru contractul estimat la suma de 1,3 miliarde de lei este așteptată la începutul lunii februarie. Traseul are o lungime de 9.13 km, din care 2,13 kilometru sunt două tuneluri.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Green Deal cu vopsea verde a spus: (ianuarie 24th, 2022 at 17:04 )

Să facă treceri, dar nu ca cea peste A1 (45.938842, 22.738677 – pentru userii de GoogleEarth) aflată la fix 330 m de o stână. Cred că și dacă ești urs, te mai gândești dacă vrei să traversezi pe-acolo. Dacă ești iepure sau căprior (situație mai realistă, dată fiind altitudinea), poți să socotești că un dulău ciobănesc nervos acoperă distanța de 340 m net mai repede decât ar face-o Usain Bolt. Dacă sunt doi dulăi, timpul scade, pentru că se creează ceva emulație, mai ales dacă un dulău e pesedist iar celălalt penelist. Proiectantul a fost prevăzător și a așezat trecerea într-o zonă cu câmp deschis pe malul din dreapta Mureșului (astfel, fasciculele de lumină de lângă luneta armei nu sunt oprite de copaci, ceea ce ajută și comunitatea locală de braconieri). România câștigă, ecologiștii câștigă, braconierii câștigă! Win-Win-Win-Sorry, Mr. Bear!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”

La o lună după ce Guvernul Bolojan a căzut, președintele Nicușor Dan în sfârșit a oferit un nume, în ceea ce privește noul premier desemnat. Nu a fost nicio surpriză, președintele desemnându-și consilierul personal Eugen Tomac în acestă funcție foarte importantă. Cine este Eugen Tomac Eugen Tomac este un politician, istoric și jurnalist român, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Linia de cale ferată din zona Pădurea Verde, demontată pe mai mulți kilometri. Proiectul de reabilitare, pus pe repede înainte/VIDEO

Din această săptămână, circulația feroviară pe ruta Lugoj – Timișoara a fost întreruptă, iar circulația rutieră între Ghiroda și Aeroport a fost afectată, aceasta pentru a se putea interveni la schimbarea șinelor de tren. Șantierul a fost pus pe repede înainte, pentru ca lucrările să se încadreze în termenul limită impus și de reglementările PNRR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Linia de cale ferată din zona Pădurea Verde, demontată pe mai mulți kilometri. Proiectul de reabilitare, pus pe repede înainte/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Aproape opt kilometri de drum județean, între Făget și limita cu județul Arad, a intrat în reabilitare. Nu sunt porțiuni de drum închis, dar acum acolo se circulă în regim de șantier. Lucrările ar urma să fie gata în două săptămâni. Un nou drum județean din Timiș a intrat în reparații ample. Este DJ 682,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfalt pe drumul dintre Făget și Săvârșin, până la limita de județ. Lucrările, gata în două săptămâni/VIDEO
Din această săptămână, circulația feroviară pe ruta Lugoj – Timișoara a fost întreruptă, iar circulația rutieră între Ghiroda și Aeroport a fost afectată, aceasta pentru a se putea interveni la schimbarea șinelor de tren. Șantierul a fost pus pe repede înainte, pentru ca lucrările să se încadreze în termenul limită impus și de reglementările PNRR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Linia de cale ferată din zona Pădurea Verde, demontată pe mai mulți kilometri. Proiectul de reabilitare, pus pe repede înainte/VIDEO
Motive de mândrie. Universitatea Politehnica Timișoara își reconfirmă statutul de pol al excelenței academice. Studenta Irina Andreea Avram, din cadrul Facultății de Management în Producție și Transporturi, a obținut Premiul I la cea de-a II-a ediție a Concursului Național de Sustenabilitate Organizațională. Competiția s-a desfășurat recent la București și a reunit studenți din marile centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță! O studentă de la UPT a câștigat Concursul Național de Sustenabilitate Organizațională
De la începutul acestui an, poliţiştii locali au aplicat sancțiuni de 194.140 lei şoferilor de autovehicule de mare tonaj care au circulat prin zone restricționate sau au parcat neregulamentar. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au continuat, în ultima perioadă, acțiunile de verificare a modului în care autovehiculele de mare tonaj respectă legislația privind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancţiuni de aproape 200 de mii de lei aplicate de poliţiştii locali şoferilor care au parcat neregulamentar sau au intrat în zone restricționate
A treia lege a salarizării în cincisprezece ani. Prima pe care n-o scriem din convingere, ci sub un termen PNRR și 700 de milioane de euro. Exact condiția în care, istoric, am produs unele dintre cele mai fragile legi. Există un test simplu pentru calitatea unei legi. Nu îl găsiți în manualele de drept constituțional....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reforma pe care o scriem cu pistolul Bruxelles-ului la tâmplă. De ce România rescrie mereu aceeași reformă salarială
Pompierii salvatori au intervenit joi, aproape de ora 16 la un grav accident petrecut pe VTM, sens de mers Giroc – Moșnița Nouă. În accidentul rutier sunt implicate trei autoturisme și un autotren cu semiremorcă care transportă cărămidă. Din primele informații, autotrenul este răsturnat pe un autoturism. Un bărbat prezintă leziuni incompatibile cu viața. O...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident teribil în Timiș, fiind implicate trei mașini și un autotren! O persoană a murit
Dacă în cazul primarului (fost) liberal de la Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, rezolvarea calității de membru al PNL Timiș a fost rapid rezolvată la plecarea sa, în ceea ce îl privește pe edilul-șef de la Buziaș, Sorin Munteanu, președintele filialei Timiș a partidului, Marilen Pirtea, pare să fie adeptul convingerii la revenirea liberală. Aceasta chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PNL Timiș evită să ceară eliminarea din partid a lui Sorin Munteanu, dar îi cere să își dea demisia, bărbătește, dacă nu se mai consideră liberal
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, spune că filiala pe care o conduce nu are o poziție oficială în ceea ce privește colaborarea în Consiliul Local Timișoara cu cei de la USR, condiționată de obținerea de către partid a postului de city manager, așa cum sugera secretarul general al filialei, Alin Popoviciu, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.