Se toarnă fundația la noua clădire de la Clinica de Balneologie Timișoara, iar bazinul de tratament cu apă termală este reabilitat/FOTO

Lucrările la Clinica de Balneologie de la Timișoara continuă și în acestă perioadă. Un număr de 50 de transporturi de beton vor ajunge pe șantier, acolo se toarnă acum fundația noii clădiri, operațiunea durează nu mai puțin de 10 ore.

Se lucrează atât la această nouă clădire, dar și la baza de tratament, unde se reface bazinul cu apă termală.

”La corpul nou de clădire se toarnă fundația și o parte din structură. La clădirea veche consolidăm structura. Avem o mobilizare susținută pe șantier și un flux continuu de vehicule și material: timp de aproximativ 10 ore vor fi turnate 50 de cife de beton pentru radier. Lucrăm la baza de tratament, unde refacem bazinul vechi și facem un bazin nou. Acestea vor fi racordate la rețeaua de apă termală. Ambulatoriul va avea o capacitate maximă de 500 de pacienți. Valoarea investiției este de 23,7 milioane (TVA inclus). Anul acesta sunt bugetați 10,2 milioane și avem în plan să executăm lucrarea până la finalul anului 2023”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Urmează realizarea proiectului tehnic pentru reabilitarea fațadei și a interiorului clădirii principale.

„Vrem ca, în acest an, să avem un proiect tehnic pentru reabilitarea fațadei, a interioarelor, a instalațiilor electrice, sanitare și termice, în așa fel încât în momentul în care aici, în spate, spațiul să fie finalizat, să putem să avem în execuție și partea din față. La sfârșit, vrem să avem o clinică de balneologie cu toate facilitățile la zi. Ea este funcțională și acum, dar într-o proporție foarte redusă”, a mai spus viceprimarul.

Proiectul de reabilitare a clinicii a fost demarat în anul 2019, de fostul primar al Timișoarei. Finanțarea este din bani europeni, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar lucrarea va fi executată de societatea Alex-Dia Construct SRL. Durata de execuție de 21 de luni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni

Șantierul drumului care va lega Moșnița Veche de Centura Sud a fost predată, luni, către constructorul executant. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a criticat modul în care a fost gândită strategia rutieră de predecesorii săi, care nu au înțeles că infrastructura de drumuri județene trebuia realizată în același timp cu centura, respectiv să fie gata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge legea care-l lasă pe Dominic Fritz fără mandat

Printr-o foarte scurtă scrisoare deschisă, Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge Legea integrităţii. Intervenţia societăţii vine dupoă ce CCR a declarta drept constituţional amendamentul prin care Dominic Fritz îşi pierde mandatul de primar al Timişoarei. “Domnule președinte, Vă rugăm, nu promulgați o lege neconstituțională care are ca scop doar îndepărtarea aliaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge legea care-l lasă pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României

CSM Reșița, echipa din Valea Domanului care a pornit perfect Liga 2 cu 3 victorii în 3 meciuri joacă și în play-off-ul Cupei. Trupa lui Dorinel Munteanu a eliminat anterior Timișul Șag și va întâlni acum o prim-divizionară. Meciul va fi la TV. Politehnica are o șansă bună de a trece mai departe, dar trebuie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zilele Culturii Maghiare, evenimentul organizat de comunitatea maghiară la Timișoara a ajuns la ediția a 11-a. Oaspeți la această ediție vor fi Halász Judit, Bagossy Brothers Company și Neoton Família, au anunțat organizatorii. Casa Maghiară va fi inclusă pentru prima dată în festival. În perioada 24–27 septembrie, centrul Timișoarei va deveni din nou un punct...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finalul lunii septembrie aduce la Timișoara noua ediție a Zilelor Culturii Maghiare
Actualii prosumatori, cei care dețin panouri solare și furnizează curent electric în rețea, nu vor fi obligați să își instaleze baterii de stocare. Dar, cei car vor dori să devină prosumatori vor trebui să aibă și baterii de stocare a curentului instalate la domiciliu. Este soluția găsită de guvernul interimar Bolojan pentru a acoperi capacitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prosumator, în viitor numai cu baterii. Intrarea în sistem s-ar putea face numai la pachet cu capacitățile de stocare
Printr-o foarte scurtă scrisoare deschisă, Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge Legea integrităţii. Intervenţia societăţii vine dupoă ce CCR a declarta drept constituţional amendamentul prin care Dominic Fritz îşi pierde mandatul de primar al Timişoarei. “Domnule președinte, Vă rugăm, nu promulgați o lege neconstituțională care are ca scop doar îndepărtarea aliaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge legea care-l lasă pe Dominic Fritz fără mandat
Foarte probabilul viitor primar interimar al Timişoarei, Ruben Laţcău, a transmis un mesaj de solidarite cu Dominic Fritz, după controversata decizie a CCR de-a declara constituţional “amendamentul Fritz” la Legea ANI. În urma deciziei CCR de astăzi, care a aprobat un amendament care retroactivează o lege, viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău a avut o intervenţie dură...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, mesaj de solidaritate după decizia CCR: “Cu Dominic Fritz și USR vă întâlniți și azi, și peste 30 de zile, și peste un an și peste 10 ani”
Șantierul drumului care va lega Moșnița Veche de Centura Sud a fost predată, luni, către constructorul executant. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a criticat modul în care a fost gândită strategia rutieră de predecesorii săi, care nu au înțeles că infrastructura de drumuri județene trebuia realizată în același timp cu centura, respectiv să fie gata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni
Premierul Ilie Bolojan, prezent la Timișoara, a motivat adoptarea deciziei de pornire a investiției la stadionul Dan Păltinișanu doar acum oferind explicații aproximativ zece minute despre prioritizarea investițiilor de la bugetul de stat și despre acoperirea celor care erau deja pornite, la un stadiu matur. Dar, tot el a felicitat acceptarea de către autoritățile locale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bolojan explică de ce a întârziat aprobarea pentru noul stadion Păltinișanu: prioritizarea unor investiții deja începute și fondurile puține
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat că va merge la CEDO, după ce CCR a declarat drept constituţional “amendamentul Fritz” la Legea ANI. El  afirmă că, în spatele decizia Curţii Constituţionale stă PSD, care “vrea puterea totală în stat, pentru că doar așa poate fura nestingherit”. Într-o reacţie la decizia CCR, Dominic Fritz a spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, reacţie după decizia CCR: “Bine ați venit în dictatura PSD! Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff”
Curtea Constituţonală a respins sesizarea privind ”amendamentul Fritz” introdus de PSD, în urma căruia șeful USR și-ar putea pierde mandatul de primar. Amendamentul a fost declarat constituțional cu un vot de 5 la 3. În schimb, “amenamentul Grădinaru” a fost declarat neconstituţional. Așa-numitul „amendament Fritz” reprezintă o modificare depusă de PSD şi votată de USR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCR a declarat constituțional ”amendamentul Fritz”. Primarul Timişoarei, pe cale de a-şi pierde mandatul
Universitatea de Vest Timișoara are de luni un nou cămin pentru studenți. Iar inaugurarea acestuia s-a bucurat de prezența primului ministru interimar, Ilie Bolojan. Șeful Guvernului a vorbit despre decizia corectă a autorităților județene de a contribui la ridicarea noului stadion, de criza din energie și despre cum se va realiza impunerea celor care dețin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan a inaugurat noul cămin studențesc de 900 de locuri al UVT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.