Universitatea Politehnica Timișoara oferă studenților programul de pregătire antreprenorială StartUPT

Universitatea Politehnica Timișoara pregătește antreprenori pentru a dezvolta afaceri de succes. Programul StartUPT îi învață pe studenți cum să fie competitivi în piață, chiar dacă sunt la început de drum.

„Studenții pot beneficia de finanțări nerambursabile între 40.000 de euro și 60.000 de euro, dacă se înscriu în programul StartUPT, din cadrul InnoTech Student. Ne dorim ca pe această cale să descoperim antreprenori care să dezvolte produse ce aduc plusvaloare în piață, studenți care au idei bune și până acum nu au avut curajul să le pună în practică, dar și oameni cu inițiativă. Pe de altă parte, pentru noi este important ce se întâmplă cu afacerea după ce se termină finanțarea, așa că trainerii noștri le oferă cursanților toată pregătirea necesară pentru a dezvolta o afacere de succes”, a spus Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara:

Universitatea Politehnica Timișoara a început cursurile antreprenoriale din cadrul programului StartUPT și menține deschisă lista de înscriere pentru studenții care vor să înființeze o afacere. Programul de antreprenoriat își propune să descopere idei de

afacere inovatoare, care să se dezvolte în zona de vest a țării și să creeze competiție în piață. De altfel, acest program beneficiază de 40 de ore de formare, în care studenții vor învăța cum să realizeze un plan de afaceri realist, cum să comunice și tot ce trebuie să știe despre marketingul unui start-up și, poate cel mai important, cum să atragă finanțări noi și cum să își crescă afacerea, după ce se termină ajutorul financiar din cadrul StartUPT.

În cadrul acestui proiect vor fi finanțate 26 de afaceri. Jumătate dintre ele vor primi până la 40.000 de euro dacă planul de afaceri prevede doi angajați, celelalte 13 afaceri vor primi până la 60.000 de euro, dacă vor crea trei locuri de muncă.

„Am ales această formulă de finanțare și am decis să nu oferim sume mai mari pentru că dorim să le oferim studenților un imbold, astfel încât să vină cu proiecte serioase și relevante. De altfel, acest lucru îi va stimula să dezvolte mai bine propriul produs sau serviciu și să fie orientați permanent și spre alte finanțări. Practic vor avea un nivel de implicare mai ridicat și nu se vor baza doar pe acești bani. Din primele cursuri am observat că există idei bune, sunt studenți care vor să dezvolte start-up-uri în domeniu IT, în energie verde sau aplicații care să revoluționeze anumite activități medicale”, susține Florin Drăgan.

Formatorii aleși de Universitatea Politehnica Timișoara pentru a susține cursurile de antreprenoriat sunt oameni cu multă experiență în mediul economic, în marketing, dar și în atragerea de fonduri europene. Este foarte important ca studenții, împreună cu formatorii din cadrul proiectului, să parcurgă partea teoretică, să facă exerciții cu tematică financiară și să lucreze individual pentru a putea deveni antreprenori.

„În acest moment am încheiat prima serie de formare antreprenorială cu studenții selectați în grupul țintă și ne bucurăm că toți au venit cu idei de afaceri interesante pe care le-au îmbunătățit prin colaborarea cu formatorii noștri. De altfel, candidații au reușit să finalizeze cu brio examenul pentru certificare ANC. Între timp, continuăm să selectăm studenți în grupul țintă pentru următoarele serii. Universitatea Politehnica Timișoara se va concentra în perioada următoare pe acordarea de ajutor pentru tinerii ale căror afaceri vor fi sprijinite financiar în vederea asigurării sustenabilității, prin activități de tip: organizarea și derularea unor programe de învățare prin întreprinderi simulate, organizarea de stagii de practică în mediul economic real. Ne dorim ca toate afacerile finanțate să se dovedească de succes și să facă performanță în regiunea nostră”, a declarat Radu Vasiu, directorul proiectului StartUPT.

Studenții care doresc să se înscrie în programul StartUP o pot face aici: https://www.cm.upt.ro/ro_ro/proiecte-nationale/start-upt/

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dumbrăvița primește noi fonduri de la Consiliul Judeţean, pentru realizarea unei noi școli

Comuna periurbană a Timișoarei, Dumbrăvița, va primi de la bugetul județului bani cu care va putea să amenajeze o nouă școală în locul fostului incubator de afaceri al comunei. Consiliul Județean a aprobat, miercuri, acordarea sumei. Noua școală devine extrem de importantă pentru comunitate, având în vedere creșterea demografică accelerată înregistrată. ”Am adoptat astăzi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița primește noi fonduri de la Consiliul Judeţean, pentru realizarea unei noi școli
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Siegfried Mureșan dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a organizat miercuri o conferință de presă, în timp ce negocierile pentru formarea noului Guvern continuă.  Cu șapte zile rămase din termenul în care poate cere votul de încredere al Parlamentului, PNL, USR și UDMR nu au, în acest moment, suficiente voturi pentru învestirea Cabinetului Siegfried Mureșan a declarat că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan  dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa

Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Primăria simplifică procedura de rezolvare a actelor pentru ca studenții să obţină mai uşor reședința pe Timișoara

Într-un demers menit să simplifice procedura de stabilire a reședinței pe Timișoara pentru studenți, odată cu începerea noului an universitar 2026 – 2027, municipalitatea propune o colaborare directă cu universitățile și administratorii căminelor studențești. Scopul, spune primăria, ar fi reducerea demersurilor administrative pe care trebuie să le facă studenții. Conform noii proceduri, administratorii căminelor universitare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria simplifică procedura de rezolvare a actelor pentru ca studenții să obţină mai uşor reședința pe Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Florin-Dragaa

„Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comuna periurbană a Timișoarei, Dumbrăvița, va primi de la bugetul județului bani cu care va putea să amenajeze o nouă școală în locul fostului incubator de afaceri al comunei. Consiliul Județean a aprobat, miercuri, acordarea sumei. Noua școală devine extrem de importantă pentru comunitate, având în vedere creșterea demografică accelerată înregistrată. ”Am adoptat astăzi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița primește noi fonduri de la Consiliul Judeţean, pentru realizarea unei noi școli
Consilierii județeni timișeni au aprobat alocarea a aproape opt milioane de lei din fondul de rezervă pentru a susține funcționarea a numeroase comune din județ. Situația este cea mai dificilă, la nivel local, din ultimii mulți ani, avertizează șeful Consiliului Judeţean, Alfred Simonis. Va fi un festival al debranșărilor de la utilități din cauza lipsei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sprijin de la bugetul CJ Timiş. Alfred Simonis avertizează asupra dezastrului financiar de la comune: ”Veți vedea ce festival de debranșări și de școli închise se va întâmpla”
Într-un demers menit să simplifice procedura de stabilire a reședinței pe Timișoara pentru studenți, odată cu începerea noului an universitar 2026 – 2027, municipalitatea propune o colaborare directă cu universitățile și administratorii căminelor studențești. Scopul, spune primăria, ar fi reducerea demersurilor administrative pe care trebuie să le facă studenții. Conform noii proceduri, administratorii căminelor universitare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria simplifică procedura de rezolvare a actelor pentru ca studenții să obţină mai uşor reședința pe Timișoara
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a organizat miercuri o conferință de presă, în timp ce negocierile pentru formarea noului Guvern continuă.  Cu șapte zile rămase din termenul în care poate cere votul de încredere al Parlamentului, PNL, USR și UDMR nu au, în acest moment, suficiente voturi pentru învestirea Cabinetului Siegfried Mureșan a declarat că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan  dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”
Problema transferului Spitalului CFR Timișoara de la Ministerul Transporturilor are în final o soluție. Câștigător în obținerea administrării unității medicale a avut Timișoara, trecerea acesteia se va face la Spitalul Municipal Timișoara, a hotărât ministrul Interimar al Transporturilor, Radu Miruță. Vestea a fost primită de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, ieri. ”Spitalul CFR din Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimarul de la Transporturi, Radu Miruță, a aprobat trecerea Spitalului CFR Timișoara la Spitalul Municipal
Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, locul în care știința și tehnologia pot fi explorate, testate și descoperite de vizitatori de toate vârstele. Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026 aduce împreună copii, tineri, mentori, profesori, părinți și pasionați de știință într-o după-amiază în care experimentele, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026
Consiliul Județean Timiș a depus documentația pentru obținerea de finanțare europeană în vederea reparațiilor și modernizării Palatului Baroc, clădirea care găzduiește Muzeul Național de Artă Timișoara. Pe lângă partea frumoasă, care se vede la expozițiile realizate, clădirea ascunde și o parte mai puțin frumoasă, iar printre acele porțiuni e și curtea, care va fi adusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palatul Baroc va fi reabilitat și modernizat cu bani europeni
Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani
Doar şapte zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la stadionul de pe Calea Buziaşului, primul ridicat în Timişoara după 63 de ani.  Într-un mesaj mai scurt de această dată, Dominic Fritz afirmă că proiectul stadionului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu o săptămână înainte de-a părăsi Primăria Timişoara, Dominic Fritz vorbeşte despre primul stadion construit după mai bine de şase decenii
Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.