Fisuri pe motiv de PLUS în USR Timiş, atât în Consiliul Local, cât şi în Consiliul Judeţean

raul olajos

raul olajos

Frământări în USR Timiş, după ce un consilier local şi unul judeţean dau semne de dizidenţă. Este vorba de Andrei Meşter şi Raul Olajos, ambii provenind din PLUS. Primul a votat, marţi, contra unui proiect al USR în Consiliul Local, iar al doilea este considerat prea apropiat de Alin Nica, pe care l-a însoţit şi la Dubai.  

Marţi, monolitul USR din Consiliul Local Timişoara a înregistrat o importantă fisură la votarea proiectului de hotărâre privind înființarea Administrației pentru Educație și Sănătate (AES), prin reorganizarea serviciilor publice de educație și sănătate oferite de municipalitate. Mai exact, consilierul local Andrei Meşter a votat împotriva proiectului propus de Executivul primăriei şi susţinut de USR. Iar votul n-a fost o greşeală, aşa cum se mai întâmplă uneori, ci cu premeditare. Din cauza acestui vot contra, proiectul a fost retras, dar a trecut a doua zi, într-o şedinţă convocată “de îndată”. Provenit din PLUS, Andrei Meşter a fost chiar lider al Grupului USR din Consiliul Local, poziţie cedată ulterior Paulei Romocean. De asemenea, în toamna anului 2020 el a vizat funcţia de viceprimar, pierdută în faţa lui Ruben Laţcău.

O problemă similară se întâmplă şi în Consiliul Judeţean, acolo unde Raul Olajos este considerat de către unii colegi a fi prea apropiat de preşedintele Alin Nica. Mai mult, Olajos a făcut parte din delegaţia condusă de Nica la Dubai, ori liderul PNL Timiş a devenit principalul adversar al USR la nivel local. Olajos a fost preşedinte al PLUS Timiş, iar în vara anului trecut a vrut să-l contracandideze pe Dominic Fritz la preşedinţia USR PLUS Timiş. S-a retras însă cu câteva zile înainte de alegeri

Există voci în USR care spun că poziţiile celor doi nu sunt deloc întâmplătoare, ele făcând parte dintr-un scenariu care a începe să se deruleze la nivel naţional. Potrivit acestuia, membrii proveniţi din PLUS, sau unii dintre ei, îşi pregătesc bagajele pentru a părăsi USR în favoarea PNL.

Andrei Mester

Andrei Mester

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Un USR-ist a spus: (martie 18th, 2022 at 08:48 )

Ducă-se !!!

Reos a spus: (martie 18th, 2022 at 10:33 )

Mai bine ar fi de sar duce toți pentru că oamenii sau cam săturat și cum merg treburile în Timișoara nici nu-i de mirare,un oraș oarecare în care debandada crește pe zi ce trece.

Geo a spus: (martie 18th, 2022 at 11:15 )

Cioloș mai vrea un mandat de europarlamentar? Se întoarce lângă colegii lui pedeliști în PNL și aduce ca ofrandă numărul de telefon al lui Macron?
Bravo, Cioloș! Bravo USR, pentru că nimeni nu a înțeles vreodată fuziunea cu un partid care nu exista! Pe cine nu lași să moară, …

Viața politică timișoreană arată din ce în ce mai mult ca a ciorbă grețoasă dreasă din belșug cu smântâna groasă a Securității.

Paul a spus: (martie 18th, 2022 at 13:24 )

În cazul lui Raul Olajos nu ar trebui să fie o surpriză. Ca fapt divers, el este cel care l-a recomandat pe Bogdan Nanu la/pentru Colterm. Prietenii știu de ce! :)))

O babă comunistă a spus: (martie 18th, 2022 at 20:11 )

Oo ,ce bine era daca ramanea Marian Vasile in locul lui Andrei Mester ….. Altfel arata acum politica timisoreana!!!!

Un PLUS-ist a spus: (aprilie 21st, 2022 at 10:50 )

„USRistii” sufera de sindromul salvatorului: doar ei cunosc calea, adevarul si viata fiind gata sa imparta imediat lumea in buni si rai, luptandu-se cu toata lumea deodata, aparand spatele cruciatilor din gasca proprie chiar daca au facut tampenii. Mesajul de mai sus („duca-se!”) este edificator. Nu poti construi nimic durabil fara alti oameni si fara a fi gata sa asculti si sa accepti si alte opinii.

Daca vrem sa facem o schimbare reala in politica romaneasca, nu putem opera in logica „gasca noastra” vs „gasca lor” ci cred ca ar fi utila o arhitectura organizationala sanatoasa, cu suficient de multe checks-and-balances, ce sa nu permita „baronizarea” dar sa faciliteze alegerea si promovarea transparenta a oamenilor capabili si performanti, iar apoi sa deschidem larg portile organizatiei pentru oameni cu mai multa sau mai putina experienta politica, lasand democratia interna sa selecteze pe cei mai buni care sa faca politica la cel mai inalt nivel. Pentru asta ai nevoie de intelepciunea de a construi un astfel de sistem de reguli dar si de a nu iti lasa tie, si grupului tau, portite prin care sa poti detine controlul, crescand astfel increderea oamenilor in regulile jocului si reducand la maxim spiritul de clan/gasca/noi cu ai nostri.

Sper la o astfel de arhitectura organizationala politica in viitor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn

Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin

Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Cristian Mos

Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș

Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
Timișoara își sărbătorește astăzi ziua. Ea simbolizează momentul din 3 august 1919, când un batalion al Armatei Române condus de colonelul Virgil Economu intra în oraș și consfințea astfel întregirea României cu o mare parte a Banatului. Se întâmpla după o perioadă zbuciumată din istoria acestul colț de țară. 3 august ca Zi a Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La mulţi ani, Timişoara! Se împlinesc 107 ani de la momentul în care timişorenii şi-au asumat viitorul în cadrul Regatului României
Străzile și parcurile din zona centrală au devenit epicentrul bucuriei urbane în cea de-a treia zi a festivalului dedicat Timișoarei. Sub sloganul oficial „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi”, duminică, comunitatea locală și turiștii au celebrat împreună valorile multiculturale ale Banatului, într-un maraton artistic care a îmbinat folclorul autentic cu energia pop-rock-ului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea continuă! Zeci de mii de oameni au celebrat a treia seară la rând Ziua Timișoarei
În această seară, pompierii din cadrul Secției Deta și Detașamentului 2 Timișoara au acţionat în urma unor sesizări pentru a salva un bărbat dintr-un lac din satul Soca, comuna Banloc. Pompierii ajunşi la faţa locului au intervenit cu două bărci pentru a-l scoate din apă bărbat. Acesta a fost extras și predat echipajului medical în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un bărbat s-a înecat într-un lac de lângă Banloc. Nu se cunosc circumstanţele decesului
„Armada aurie”… să vină tezarul acasă! România a dominat Europeanul de canotaj din Italia, la probele olimpice, câștigând șase medalii de aur, una de argint și una de bronz. Dumincă a fost cu adevărat o zi mare, cu patru clasări pe primul loc! Marian Enache, campion olimpic la Paris, a reușit astăzi o cursă perfectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Enache, crescut la CSS Bega, aur la Europenele de la Varese la dublu mixt! România a urcat de șase ori pe cea mai înaltă treaptă la Varese, în Italia
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că, în perioada următoare, se desfășoară cea de-a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026, pentru care, la nivelul județului, au fost organizate cinci centre de examen: patru în municipiul Timișoara — Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” și Colegiul Economic „Francesco Saverio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bacalureat, sesiunea a doua! Circa 1300 de liceeni trec de mâine din nou prin emoțiile examenului maturității
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.