Traficanții de droguri s-au trezit cu mascații la ușă. Vezi traseul stupefiantelor

Oamenii legii au dat o nouă lovitură și au destructurat un grup organizat care se ocupau cu traficul drogurilor de mare risc.

Astăzi, 14 aprilie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, sprijiniți de polițiști din cadrul brigăzilor și serviciilor de combatere a criminalității organizate Alba-Iulia, Hunedoara, Sibiu, Oradea, Craiova, Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, efectuează 61 de percheziții domiciliare, în județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, introducerea în țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Vor fi puse în aplicare 34 de mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că mai multe persoane ar fi constituit o grupare infracțională, care ar fi acţionat în județul Timiș, având ca preocupări traficul de droguri de risc și mare risc, respectiv cannabis, amfetamină, precum și operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

Gruparea ar fi fost împărțită pe mai multe paliere, în scopul realizării activităților infracționale, respectiv pe palierul de organizare/coordonare, palierul intermediar de aprovizionare, transport și depozitare, precum și palierul de distribuție stradală a drogurilor.

Principalele surse de proveniență a drogurilor distribuite ar fi fost colete expediate din Spania, pentru cannabis, comenzi plasate pe o rețea online, pentru amfetamină sau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, dar și culturi ilicite organizate indoor sau outdoor, din județul Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Anca Todoni începe lupta pentru Melbourne. Patru românce în calificările primului Mare Şlem din 2025

Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile principale ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, care va debuta pe 12 ianuarie, la Melbourne. Toți vor evolua în primul tur în noaptea de duminică spre luni în România, începând cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni începe lupta pentru Melbourne. Patru românce în calificările primului Mare Şlem din 2025
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile principale ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, care va debuta pe 12 ianuarie, la Melbourne. Toți vor evolua în primul tur în noaptea de duminică spre luni în România, începând cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni începe lupta pentru Melbourne. Patru românce în calificările primului Mare Şlem din 2025
Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN
Aquatim a recepționat de curând stația de tratare Hitiaș, care face parte din contractual de lucrări „Stația de tratare Buziaș”. Contractul, în valoare de 8.374.923,58 lei, fără TVA, pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă Buziaș, a însemnat modernizarea Stației de Tratare Hitiaș (comuna Racovița), prin schimbarea instalațiilor hidromecanice din galeria filtrelor, montarea de electrovane,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a recepționat o nouă stație de tratare a apei, la Hitiaș
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a recunoscut, într-un dialog cu Marcel Ciolacu pe TikTok, că partidul i-a dat voturi lui George Simion la alegerile prezidenţiale. Despre acest lucru s-a vorbit mult, acum venind şi confirmarea oficială din partea unui important lider PSD. Premierul Marcel Ciolacu a publicat vineri, pe contul său de TikTok, un dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, primul lider PSD care recunoaşte că partidul i-a dat voturi lui George Simion/VIDEO
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat va reabilita barajul lacului Surduc. Vor fi operate modificări ale instalaților acestuia, iar controlul se va face în sistem digital. La final, localitățile din aval vor fi mai bine protejate de inundații. Una dintre cele mai interesante îmbunătățiri a sistemului de acumulare de la Surduc va fi achiziționarea unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Barajul de la Surduc intră în reabilitare. Va fi achiziționat un utilaj amfibiu pentru reparații și întreținere
Top