Medicii de la Babeș ne spun ce să facem în cazul în care ne mușcă o căpușă

Căpușele sunt paraziți externi. Se hrănesc cu sângele corpului gazdă (om sau diverse animale). În lume se cunosc sute de specii de căpușe, dar în România au fost identificate 30. Trebuie spus, însă, că doar câteva din acestea transmit boli oamenilor. În țară noastră specia cea mai frecvența este Ixodes Ricinus.

Căpușele se găsesc în zonele cu iarbă și umiditate crescută (păduri, parcuri, pajiști, tufișuri). Infecțiile la om apar sezonier, în perioada când căpușele sunt active, din aprilie până în noiembrie.

Căpușa ajunsă pe pielea omului, își caută pentru fixare o zonă „convenabilă”, într-un timp care poate dura chiar și câteva ore. Mărimea căpușei crește, pe măsură ce se hrănește cu sânge.

Prin mușcătură, își introduce capul sub piele, un segment al gurii de formă tubulară, care are de o parte și altă doi clești, care au rolul de fixare. Căpușele pot elimina prin salivă diverși agenți patogeni.

Dr. Daniela Mihalcea, medic primar boli infecțioase la Spitalul „Victor Babeș”, a prezentat următoarele măsuri de prevenire a expunerii la căpușă:

– Evitați zonele cunoscute cu expunere foarte mare la căpușe

– La iarbă verde purtați îmbrăcăminte de culoare deschisă, să se vadă mai ușor căpușele; acoperiți-vă brațele și picioarele, trageți șosetele peste pantaloni; încălțăminte deschisă la culoare, fără orificii sau decupaje

– Folosiți pleduri și paturi pentru picnic, iar acestea să fie de culoare deschisă

– În drumeții mergeți pe mijlocul cărării, evitați să atingeți cu corpul plantele din jur

– Folosiți substanțe repelente, spray-uri împotriva căpușelor (atenție la contraindicații la gravide, la copii)

– Pentru excursii mai lungi, se poate aplica pe haine, încălțăminte și echipamente, un insecticid pe bază de permetrină 0,5 %

–  Dacă dormiți în natură, pe pământ sau în cort, folosiți plase anti insecte în jurul patului și folie de protecție

– La sosirea acasă, verificați atent bagajele, hainele și mai ales animalele de companie.

– Faceți duș zilnic. La duș, verificați cu atenție prezența vreunei căpușe, mai ales în părțile moi, cu piele fină (sub brațe, în spatele urechilor, între picioare, în spatele genunchilor, ombilic, pielea păroasă a capului). La nevoie, puteți verifica folosind oglinda sau lupa.

-Tratarea hainelor folosite în zonele posibil contaminate cu căpușe, prin spălarea și uscarea cel puțin o oră cu aer cald/fierbinte.

Este recomandată identificarea precoce a căpușei pe corp, pentru  a scădea cât mai mult riscul de boală produsă prin mușcătura de căpușă:

Pentru a transmite Boala Lyme, căpușa trebuie să se fixeze și să se hrănească cel puțin 24-72 ore.

Virusul care provoacă Encefalită de Căpușă se transmite din momentul în care căpușă începe hrănirea.

Este  recomandat ca  îndepărtarea sau extragerea completă a căpușei să se facă în camera de gardă a unui spital de urgență, de către medicul chirurg, și cât mai curând după mușcătura căpușei. Este important să se înlăture căpușa în totalitate, fără a rupe partea posterioară a corpului, iar capul să rămână înfipt în rană.

După extragerea căpușei, se recomandă consultarea unui serviciu de boli Infecțioase, pentru a aprecia oportunitatea unei profilaxii antibiotice.

Nu încercați folosirea de căldură sau diferite substanțe pentru a neutraliza căpușa. Aceasta se poate adânci mai mult în piele, să elibereze o cantitate mai mare de salivă, sau vărsarea conținutului stomacal al căpușei în rană, crescând riscul de infecție.

În situația în care nu puteți apela la serviciul medical, se poate scoate căpușa folosind o pensetă cu vârf subțire, în unghi; penseta se fixează cât mai aproape de punctul de acces al înțepăturii. Se trage lent, uniform, cât mai drept, fără a  învârti, cu atenție să nu zdrobiți sau striviți căpușa. Ulterior dezinfectați cu apă și săpun, apoi aplicați o soluție antiseptică. Mâinile salvatorului se protejează cu mănuși sau tifon.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Sa te vaccinezi la clinica lui Musta a spus: (mai 2nd, 2022 at 01:20 )

Ca sa mai facă omu niște bănuți, precum la Corona…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud

Primăria Timișoara vrea să mai modernizeze o dată zona din jurul Gării de Nord, de această dată este un proiect mai amplu, în urma unui acord cu CFR, pentru care va cere voie în vederea realizării celor din Consiliul Local. De asemenea, vrea să modernizeze și zona din jurul Gării de Sud, stația din cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Popoviciu, Bunoiu, Pirtea

Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, spune că filiala pe care o conduce nu are o poziție oficială în ceea ce privește colaborarea în Consiliul Local Timișoara cu cei de la USR, condiționată de obținerea de către partid a postului de city manager, așa cum sugera secretarul general al filialei, Alin Popoviciu, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend

  Moartea lui Matias, tânărul de 16 ani ucis într-un accident de circulație teribil continuă să provoce emoții puternice. Adolescentul era legitimat la juniorii Dumbrăviței, iar pe arena Ștefan Doboy, timp de mai multe zile s-au ținut ceremonii în memoria lui. Și Asociația Județeană de Fotbal a decis ca în toate partidele din acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, spune că filiala pe care o conduce nu are o poziție oficială în ceea ce privește colaborarea în Consiliul Local Timișoara cu cei de la USR, condiționată de obținerea de către partid a postului de city manager, așa cum sugera secretarul general al filialei, Alin Popoviciu, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”
  Moartea lui Matias, tânărul de 16 ani ucis într-un accident de circulație teribil continuă să provoce emoții puternice. Adolescentul era legitimat la juniorii Dumbrăviței, iar pe arena Ștefan Doboy, timp de mai multe zile s-au ținut ceremonii în memoria lui. Și Asociația Județeană de Fotbal a decis ca în toate partidele din acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend
Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilesscu, unul dintre cei mai influenţi lideri naţionali ai PSD, a atacat ieri Guvernul pe motiv că ar aloca prea mulţi bani pe stadioane, în detrimentul altor sectoare. Unul din stadioanele care aşteaptă bani de la guvern este cel din Timişoara, pentru care militează preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
Nemulțumiți de nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, majoritatea angajaților din Finanțe au decis să protesteze într-un mod inedit. Ei au declarat joi “Ziua fără finanțiști” şi nu vor fi prezenți la lucru. Acțiunea se simte și la Timișoara la sediul Direcției de Finanțe. Acum, acolo e destul de liniște, în clădire mai sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Direcția de Finanțe Timișoara e liniște. Are loc protestul “Ziua fără finanțiști”
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit miercuri, 3 iunie 2026, un workshop dedicat noilor provocări și soluții din managementul sistemelor energetice moderne. Evenimentul, susținut cu sprijinul liderului tehnologic Opal-RT, a marcat nu doar o sesiune intensă de învățare, ci și debutul unui parteneriat strategic de lungă durată între universitate și mediul de afaceri. Adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare strategică în digitalizare și folosirea AI în domeniul energetic între UPT și Opal-RT
Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.