Primăria Timișoara ia cu asalt PNRR. Cere 60 de milioane de lei pentru trei școli

liceul jl calderon

liceul jl calderon

Programul Național de Redresare și Reziliență este sursa din care Primăria Timișoara solicită aproape 60 de milioane de lei, pentru reabilitarea energetică a nouă clădiri de la trei licee timișorene.

Astfel, trei proiecte pentru tot atâtea școli au fost depuse pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovării. Instituțiile de învățământ care ar puea beneficia de finanțare sunt Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară și Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon”, având mai multe corpuri de clădire. Acordarea finanțărilor se face pe principiul primul venit – primul servit, deci premizele de a și primi banii sunt ridicate.

Fiecare proiect prevede cel puțin înjumătățirea consumului de energie primară și a emisiilor echivalente de gaze cu efect de seră. Intervențiile vizate sunt de înlocuire a sistemului de termoizolare, de schimbare a instalațiilor de încălzire și de îmbunătățire a sistemului de monitorizare și control a energiei termice. Fiecare școală va beneficia, de asemenea, de minim o stație de încărcare pentru vehicule electrice, cu o valoare maximă de 25 de mii de euro, în total fiind vorba de 10 stații.

„Cele trei proiecte se adaugă investițiilor pe care le avem deja în derulare sau urmează să le începem în infrastructura școlară în acest an. Am alocat 123 de milioane de lei pentru modernizarea școlilor, liceelor și grădinițelor din Timișoara, pentru acest an. Nevoile sunt, însă, foarte mari și de aceea atragerea de fonduri europene este prioritară pentru noi. După reabilitare condițiile pentru elevi și cadrele didactice se vor ridica la standardele prezentului. Toate cele nouă corpuri de clădire care vor fi reabilitate vor beneficia de tehnologii verzi”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

La Colegiul Tehnic „Henri Coandă” se solicită 32,3 milioane de lei valoarea proiectului (cu TVA). Vizate sunt clădirea de colegiu și laboratoarele, internatul, sala de sport, atelierul, cantina

La Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară se solicită 22,9 milioane de lei, cu TVA, pentru clădirea colegiului, internat și cantină.

La Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon” se solicită 6,2 milioane de lei cu TVA, pentru clădirea școlii.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara, la ultimul meci pe teren propriu în acest sezon

Baschetbaliștii bănăţeni înfrunta CS Vâlcea 1924, mâine (marți, 7 mai), la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Este meciul secund din disputa pentru locul al treisprezecelea. SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara conduce cu 1-0 la partide, după victoria de vineri, 3 mai, de la Rm. Vâlcea, 88-73. Seria se dispută după sistemul „două din trei”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara, la ultimul meci pe teren propriu în acest sezon
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

clasa pregatitoare

Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare

Vacanța de Paște mai durează puţin și elevii revin la cursuri miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Imediat după acestă vacanță, elevii vor începe ultimul modul al anului școlar 2023-2024. Modulul 5, care este și ultimul din acest an școlar va dura aproximativ o lună și jumătate, finalizându-se pe 21 iunie, când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vacanța de Paște mai durează puţin și elevii revin la cursuri miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Imediat după acestă vacanță, elevii vor începe ultimul modul al anului școlar 2023-2024. Modulul 5, care este și ultimul din acest an școlar va dura aproximativ o lună și jumătate, finalizându-se pe 21 iunie, când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare
Revelaţia sezonului din prima ligă de futsal este CFR Timişoara, echipă ce a terminat sezonul regulat pe locul secund, a jucat finala Cupei şi va încheia şi play-off-ul pe locul 2, ceea ce înseamnă accederea în finala mare a competiţiei. Feroviarii mai au o singură partidă de disputat înainte de meciurile cu trofeul pe masă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci oficial înaintea de marea finală
Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.  „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.”  (I Corinteni 15, 26) Hristos a înviat!                                    Iubiți fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
Top