Regenerarea urbană pentru zona Fabric – Piața Traian a fost lansată. Primăria Timișoara cere opiniile cetățenilor din cartier

Cetățenii din Fabric au intrat, la început temători, în lumea mirifică a arhitecturii și a conceptelor urbanistice. Cartierul lor va deveni o adevărată perlă a vieții sociale a orașului, ”un al doilea Centru, așa cum a și fost”, după cum a spus chiar primarul Dominic Fritz, iar cetățenii au fost chemați să își exprime părerile despre cum văd ei transformarea zonei. A început consultarea publică pentru regenerarea urbană a Pieței Traian și a zonelor conexe, prima de acest fel în Timișoara.

Proiectul este unul extrem de ambițios, probabil unul dintre cele mai importante de regenerare urbană din oraș în ultimii ani. Primăria Municipiului Timișoara, alături de proiectanții de la Planwerk, cei care se ocupă de realizarea strategiei, au organizat luni, 26 septembrie, prima prezentare publică a proiectului de regenerare urbană a 12 străzi și 4 piețe din cartierul Fabric. Sunt vizate aproape 6 hectare de spațiu public, respectiv: Bd. 3 August 1919 (parțial), Piața Academician Corneliu Micloși, str. Ion Luca Caragiale, str. Doctor Gheorghe Marinescu, str. Episcop Joseph Nischbach, str. Episcop Joseph Lonovici, Piața Romanilor, Piața Traian, str. Dacilor, str. Ștefan cel Mare, str. Anton Pann, str. Titel Petrescu, str. Costache Negruzzi (parțial), str. Petre Ispirescu, str. Ecaterina Teodoroiu (parțial), str. Zăvoi, Piața Petru Rareș.

Din acest moment, vocile oamenilor din zona vizată se vor face mai bine auzite, ei sunt solicitați să își spună părerea despre strategia amintită, iar arhitecții, clujeni, vor face un fine tunning în funcție de părerile strânse.

Evenimentul a dat startul la un proces extins de consultare publică a cetățenilor din cartier, care cuprinde promovarea proiectului prin presa locală și prin intermediul social media, realizarea unei expoziții temporare în Piața Traian cu modul în care aceasta va fi arăta la finalul reabilitării, 2 dezbateri cu cetățenii în format fizic, printr-un sondaj de opinie și prin feedback direct pe platforma Decidem.

Primarul Dominic Fritz este ferm convins că centrul MultipleXity va revoluționa în mare parte viața cartierului. Cel puțin din punct de vedere cultural.

„Scopul nostru cu această transformare este să reinventăm acest cartier istoric și să îl facem din nou un cartier în care vrei să trăiești, vrei să lucrezi și să ai o mică afacere. De când am devenit primar am încercat să ridicăm acest cartier prin diferite acțiuni. Finanțăm în acest an proiecte de activare a acestui cartier în valoare de 700.000 de lei. Bineînțeles, avem proiectul MultipleXity care va transforma radical viața culturală a acestui cartier și acum acest proiect, poate cel mai ambițios pe care Timișoara l-a avut vreodată. Cartierul Fabric are potențialul de a deveni al doilea centru economic și cultural al Timișoarei”, spune Fritz.

El își dorește ca melanjul socio-cultural pentru care cartierul e cunoscut să nu dispară, ci să fie … adaptat. Nu se dorește o zonă nouă, scumpă.

”Un proiect mare de regenerare urbană nu presupune doar intervenții arhitecturale, urbanistice, în spațiul public, ci clar că vorbim despre un proces de transformare pe termen lung, care necesită și intervenții de natură educativă, și intervenții din partea Direcției de Asistență Socială, și intervenții pe partea de siguranță publică, și e clar că am pornit pe un drum, deja înaintea acestui proiect, cu micile proiecte pe care le finanțăm prin Centrul de Proiecte, cu sprijinul pe care îl acordăm Școlii Generale 1, dar și printr-o altă abordare a Poliției Locale. Toate acestea trebuie să facă parte dintr-o strategie integrată (…) acest proiect nu va rezolva toate problemele pe care le are cartierul Fabric, dar fără regândirea spațiului public în cartierul FAbric nu vom reuși să-l ridicăm niciodată. Tocmai de aceea am încurajat acești proiectanți și încurajez și cetățenii să venim cu o viziune ambițioasă. Să venim cu un proiect de așa natură care are potențialul să transforme acest cartier”, a continuat Fritz.

O schimbare majoră a zonei presupune modificarea drastică a traficului auto, ideea este de a scoate traficul de tranzit din zonă. Riveranii, aprovizionarea, vor avea, în mare parte, la dispoziție străzile, dar se va circula pe sensuri unice, cu viteză redusă.

O problemă ar putea fi legată de locurile de parcare. Speranța primarului se leagă de două parcări ipotetice, prima este peste Bega, cea imaginată și de primarul Nicolae Robu, cea de a doua va fi chiar în zona mai apropiată de Piața Traian, tot una supraetajată.

”Nu vor mai fi parcări la același nivel, însă avem două proiecte în vizor pentru parcări. Unul în zona MultipleXity, o parcare supraetajată, și mai avem un teren aici, în zonă, unde ne uităm și care momentan este al statului român. Vrem să-l trecem în proprietatea noastră și să construim o parcare de cartier. Suntem foarte conștienți că e important să avem și locuri de parcare, dar, dacă vrem să trezim acest cartier, trebuie să echilibrăm felul în care este folosit spațiul public”, a continuat Fritz.

Acum, proiectul intră în etapa în care se lucrează efectiv cu potențialii beneficiari. Luni are loc o prezentare a strategiei, în fața asociațiilor de proprietari, a celor cua faceri în zonă, a cetățenilor. Urmează consultarea publică.

”Acest proiect va avea cea mai mare componentă de consultare publică pe care orașul l-a avut vreodată. Timp de o lună, atât online, pe platforma Decidem, cât și fizic aici, la Biroul de reabilitări clădiri istorice se pot depune opinii, critici și așa mai departe. Tot aici, în Piața Traian, timp de o lună are loc o expoziție cu conceptele acestui proiect. Acum suntem în stadiul de DALI, în baza acestui DALI stabilit după această lună de consultare, vom elabora proiectul tehnic, iar în baza lui vom aplica pentru finanțare pe fonduri europene pentru execuție” a mai spus primarul Timișoarei.

Consultarea publică se încheie pe 23 octombrie. Cetățenii și asociațiile din zonă își vor putea exprima opiniile privind proiectul completând un formular disponibil la Biroul Reabilitare Clădiri Istorice, Piața Traian, str. Ștefan cel Mare nr 2, luni – joi, 9:00 – 16:00. În mediul online vor fi disponibile următoarele moduri de a transmite opinii și recomandări fie prin Sondaj de opinie , fie prin Feedback direct prin comentarii

Primele perspective ale cetățenilor vor fi discutate într-o dezbatere publică, care va avea loc în 10 octombrie la Palatul Ștefania, Piața Romanilor nr 1, de la ora 17:30. A doua dezbatere va fi anunțată la finalul perioadei de consultare. Proiectarea pentru „Regenerare urbană – Zona Piața Traian” este co-finanțată de către Uniunea Europeană prin Programul Operațional de Asistență Tehnică 2014-2020. Pentru realizarea execuției se va încerca obținerea de fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2021-2027.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Unul oarecare a spus: (septembrie 26th, 2022 at 21:00 )

„Ar fi minunat să vină turiști aici. Să vadă ce? Clădirile cum pică? Efectiv nu au ce vedea aici”, Dar dece nu ar veni turisti ca si la ruinele cetatilor Soimos,Sarmicezetuza se duc turisti.Dece sa nu vina si in cartierul Fabric care pe timpuri era ceva de capul acestui cartier. Acuma au ramas ruinele si pentru cine locuri de joaca,terase si mai stiu eu ce BAZDAGANI.Sa primeasca locuitori de acolo ajutorul social la timp si este totul OK

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.