Raul Ambruș a primit confirmarea definitivă, liberală, că a fost dat afară din PNL

raul ambrus

Raul Ambrus

Raul Ambruș nu a avut succes nici la Curtea de Arbitraj a Partidului Național Liberal, acolo unde a contestat decizia de a fi exclus din PNL. Organismul intern de rezolvare a litigiilor a notificat filiala PNL Timiș cu privire la soluționarea recursului depus de Raul Ambruș, ales pe listele PNL în Consiliul Local Timișoara la alegerile locale din septembrie 2020 și exclus din partid în luna noiembrie 2021. În baza probatoriului administrat în cauză. Curtea de Arbitraj a respins recursul ca nefondat, iar decizia este definitivă.

Conform anunțului, faptele reținute au fost probate și, în plus față de acestea, Raul Ambruș nu a contestat anunțul public de înființare a Platformei Liberal Conservatoare, platformă politică dizidentă față de PNL, motiv suficient pentru pierderea calității de membru al PNL. Decizia de excludere din PNL a fost luată în urmă cu aproape un an, în urma nerespectării hotărârilor partidului, Raul Ambruș având o poziție ostilă în permanență față de proprii colegi și refuzând dialogul politic cu conducerile PNL Timișoara și PNL Timiș, se arată într-un comunicat de presă al filialei judeţene

“Curtea de Arbitraj a PNL a reiterat ceea ce PNL Timiș a decis în urmă cu un an: Raul Ambruș nu mai este membru al acestui partid și nu reprezintă PNL în Consiliul Local Timișoara. Nici nu poate reveni, cu atât mai mult după crearea unei alte platforme politice cu care s-a predat total în fața administrației USR, în detrimental interesului cetățenilor. Dacă ar fi un om de onoare, și-ar asuma și o demisie din Consiliul Local Timișoara”, a declarat președintele PNL Timiș, Alin Nica.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Și ce te faci dumneata, domnule Nica, dacă Ambruș îți pune sub nas o listă de susținători din circumscripția în care a fost ales? Poate chiar membri PNL la momentul alegerilor? Și cu mai multe nume decât ai putea aduna dumneata în aceeși circumscripție. Dacă ai onoare, poți face acest exercițiu. Dacă e prea greu, încearcă un sondaj printre primarii PNL din județ. Dacă iei 50%, anunță-ne și pe noi.

vasile popescu a spus: (octombrie 8th, 2022 at 13:03 )

Chiar daca mai are susținători, in mod normal ar trebui sa isi piarda automat si calitatea de consilier, pe care a castigat-0 fiind acceptat pe liste de conducerea PNL de atunci…Nemaifiind membru PNL ar trebui sa lase locul următorului de pe lista de candidati nealesi…la Timisoara. Apropo, a existat o lista comuna, nu pe circumscriptii, la Timisoara….

Unul oarecare a spus: (octombrie 8th, 2022 at 14:18 )

„Practic, acest lucru inseamna ca Raul Ambrus, din punct de vedere politic a fost exclus din partid. Mai are o singura cale atac, iar aceea este in instanta de judecata”. Si asta inseamna ca ii se va termina mandatul,va vota bine mersi toate aberatile USR ului in defavoarea orasului? Logic si normal ar fi ai zburat din partidul care te a promovat, zbori si din functile pe care le ai obtinut in urma sustineri in partidul respectiv.Dar ce mai este normal?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Intrările în Timiș pe drumurile naționale și județene vor fi marcate prin noi totemuri, ornate cu diferite elemente reprezentative

Consiliul Județean Timiș pregătește un proiect de hotărâre care va stabili cum vor arăta noile construcții care vor marca, pe drumurile naționale și județene, intrările  în județul Timiș. Acestea vor prezenta o serie de simboluri reprezentative pentru județ. Va fi o abordare modernă și elegantă a identității județului. ”Pregătim un proiect prin care, pe principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intrările în Timiș pe drumurile naționale și județene vor fi marcate prin noi totemuri, ornate cu diferite elemente reprezentative
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trei jucători din Liga 3 vine să întărească… divizionara secundă CSC Dumbrăvița

La buget mic și transferuri mai… mici, dar importante. Doi jucători din Ardeal și unul din Muntenia, cu experianța Ligii a III-a sunt ultimele achiziții ale CSC Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut astăzi de clubul bănățean. Fundașul Alex Negrea (născut 1 octombrie 1998, Satu Mare) a evoluat ultima oară pentru formația de Liga a 3-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei jucători din Liga 3 vine să întărească… divizionara secundă CSC Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

pestă porcină

Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că începând cu data de 14 iulie se ridică restricțiile sanitare veterinare în urma stingerii a două focare de Pestă Porcină Africană din explotațiile nonprofesionale. Acestea erau în localitatea Bulgăruș, comuna Lenauheim, județul Timiș. Centrul Local de Combatere al Bolilor din județul Timiș a decis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că începând cu data de 14 iulie se ridică restricțiile sanitare veterinare în urma stingerii a două focare de Pestă Porcină Africană din explotațiile nonprofesionale. Acestea erau în localitatea Bulgăruș, comuna Lenauheim, județul Timiș. Centrul Local de Combatere al Bolilor din județul Timiș a decis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană
O tabără cum prinzi o dată în viață și în care poți să îți alegi cu ușurință viitorul. Au fost la înscrieri cinci pe un loc ceea ce spune multe despre succesul edițiilor anterioare! UPT Campus Explorer, tabăra de vară organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, revine cu cea de-a treia ediție și promite, încă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o mie de elvi din țară își doresc să participe la o nouă ediție a taberei de vară UPT! Locuri sunt însă limitate
Consiliul Județean Timiș pregătește un proiect de hotărâre care va stabili cum vor arăta noile construcții care vor marca, pe drumurile naționale și județene, intrările  în județul Timiș. Acestea vor prezenta o serie de simboluri reprezentative pentru județ. Va fi o abordare modernă și elegantă a identității județului. ”Pregătim un proiect prin care, pe principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intrările în Timiș pe drumurile naționale și județene vor fi marcate prin noi totemuri, ornate cu diferite elemente reprezentative
De câteva zile, lucrările care sunt în curs pentru realizarea unui nou sens giratoriu la Albina au creat probleme în trafic pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș. Acum se lucrează la frezarea carosabilului, ceea ce a dus la apariția de cozi lungi de autovehicule. Cei de la Consiliul Județean Timiș admit că există aceste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Realizarea giratoriului de la Albina creează aglomerație pe drumul județean Timișoara – Buziaș. Răspunsul Consiliului Judeţean: Lucrările sunt în grafic
Timp de cinci săptămâni, în perioada 30 iunie – 2 august 2026, peste 130 de profesori din Generația a 13 – a Teach for Romania, mentori, tutori și formatori, parcurg două săptămâni de formare online, o săptămână de laborator metodic la Universitatea de Vest din Timișoara, adresat profesorilor din Regiunea Centru-Vest, și două săptămâni de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 130 de profesori se vor pregăti în cea mai nouă ediție a Teach for Romania
Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
SCM USV Timișoara s-a reunit ieri (luni, 13 iulie) pentru a pregăti partea a doua a sezonului. De la întâlnire au absentat cei 9 jucători aflați în America de Sud, cu reprezentativa României. Este vorba despre Tudor Butnariu, Kemal Altînok, Vlad Neculau, Gabriel Rupanu, Daniel Plai, Alexandru Bucur, Marius Simionescu, Iliesa Tiqe și Tevita Manumua....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugbiștii bănățeni s-au reunit pentru partea a doua a campionatului. Lipsesc jucătorii de națională, dar avem un transfer din Georgia
De astăzi Politehnica pregătește noul sezon în Austria, la Mönichkirchen, unde va sta până spre finalul săptămânii viitoare. Antrenorul Dan Alexa se bazează în acest stagiu pe 27 de jucători (trei portari, respectiv 24 de jucători de câmp). Opt dintre aceștia sunt jucători „Under”. 13 transferuri a făcut Poli până acum. Iată lotul de 27...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cei 27 pentru Austria! Pe ei se bazează Politehnica în noul sezon, deocamdată
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.