”Busculat” de cetățenii din Zona Traian la prezentarea oficială a proiectului de reabilitare a acestei părți a Timișoarei, primarul Dominic Fritz l-a trimis pe adjunctul său, Ruben Lațcău, să dezbată cu cetățenii pe tema amintită. De la cetățeni care au cerut locuri de parcare și facilități mai bune pentru persoanele cu dizabilități, la cetățeni nemulțumiți că nu se fac amenajări pentru hipsteri și sunt nevoiți să locuiască alături de familii care au prea mulți membri într-un spațiu mai mic, cu toți au avut fiecare ceva de spus despre proiect.
Vrând să impună democrația participativă, municipalitatea timișoreană a dorit să știe cum văd oamenii din Traian reabilitarea acestei zone. A dus cei doi arhitecți de la firma clujeană care a câștigat proiectarea, luni seara pentru a doua oară, în fața celor din zona amintită. În ciuda intențiilor bune, prezentarea lor a fost permanent bruiată de cetățenii care aveau, fiecare, câte o mulțumire.
Mai plin de putere oratorică, viceprimarul Lațcău a reușit mai bine să se impună în cadrul dezbaterii. A preluat din doleanțele oamenilor, chiar și cele care nu aveau legătură cu tema discuțiilor, și a încercat să-i convingă permanent pe participanți că la întocmirea studiului de fezabilitate că opinia lor e extrem de importantă.
Discuțiile au fost pe cele mai diferite teme, de la menținerea sau nu a toaletelor publice, la realizarea de trotuare cu borduri mai puțin înalte sau treceri de pietoni pentru persoanele cu dizabilități, la dorința de a se elimina bolarzii metalici din cauza un cetățean, care spunea că are părinți cunoscuți, nu poate aproviziona firma pe care o deține în zonă.
O serie de cereri…interesante au provenit din partea unui cetățean pretențios, care i-a întrebat pe cei prezenți despre ce facilități vor fi create pentru locuitorii hipsteri. De asemenea, a cerut primăriei să spună cum va rezolva problema socială a zonei, pentru că el și copilul său sunt nevoiți să locuiască alături de o familie care deține în clădirea unde locuiește un apartament de 40 de metri pătrați în care stau părinții plus nenumărați copii, iar copilul său va rămâne șocat de acest lucru.
O întrebare pusă de Lațcău a tras o concluzie extrem de neplăcută. Nicio persoană prezentă în sală nu și-a reabilitat, prin efort propriu sau cu ajutor extern clădirea unde locuiește. Toată lumea așteaptă ca cineva, probabil primăria, să vină să rezolve această problemă, iar cei de la dezbatere, mulți chiar au crezut că, de fapt, acesta este subiectul transformării propuse de municipalitate.
Conform proiectului, pentru reabilitare este propusă o zonă de intervenție de 56.130 metri pătrați, incluzând străzile Bd. 3 August 1919 (parțial), Piața Academician Corneliu Micloși, str. Ion Luca Caragiale, str. Doctor Gheorghe Marinescu, str. Episcop Joseph Nischbach, str. Episcop Joseph Lonovici, Piața Romanilor, Piața Traian, str. Dacilor, str. Ștefan cel Mare, str. Anton Pann, str. Titel Petrescu, str. Costache Negruzzi (parțial), str. Petre Ispirescu, str. Ecaterina Teodoroiu (parțial), str. Zăvoi, Piața Petru Rareș.
Oamenii cu propuneri pe temă le mai pot transmite municipalității până pe 23 octombrie, pe platforma special creată de primărie, respectiv în scris, la Biroul Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente, situat la parterul Palatului Ștefania din Piața Traian, de luni până joi, între orele 9 -16.
Comentarii prin facebook