23 de proiecte europene, dintre care 13 aprobate, depuse până acum de administraţia Fritz “zero proiecte”. Valoarea totală este de peste 800 de milioane de lei

Administraţia Fritz a fost criticată extrem de dur, încă de la început, pentru că nu ar avea depuse proiecte europene. Vîrful de lance al acestor atacuri este fostul primar Nicolae Robu, care la aproape doi de la începerea primului mandat nu avea niciun proiect scris, aşa cum recunoştea la vremea respectivă. Câte proiecte a depus administraţia Fritz şi câte au fost contractate, în rândurile de mai jos.      

În urma acestor controverse, am solicitat Primăriei Timişoara o situaţie la zi privind proiectele europene depuse şi stadiul în care se află acestea. Potrivit situaţiei, au fost depuse 23 de proiecte, primul în decembrie 2020, adică la două luni de la instalarea noului primar. Dintre acestea, 13 au fost contractate, nouă sunt în evaluare, iar pentru unul s-a finalizat evaluarea.Valoarea totală a proiectelor este de de 802,330,897.58 lei.

Situaţia proiectelor depuse de Primăria Timişoara:

1.“Consolidarea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Timișoara în vederea gestionarii situației de pandemie generata de virusul SARS-COV-2 prin achiziția de echipamente de protecție medical”, Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, depus pe 30.12.2020. Valoarea: 3,310,238.89 lei. Stadiul – contractat

2.”Dotarea unitătilor de învățământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică din Municipiul Timisoara cu echipamente IT necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice în contextul riscului de infecție cu SARS-CoV-2”, Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, depus pe 29.01.2021 Valoarea: 18,982,272.00 lei. Stadiu – finalizată evaluarea, lipsă fonduri contractare.

3.”Construire corp P+1E la Scoala Gimnaziala nr.13 din Timisoara, str. Muzicescu nr.14”, Programul Operațional Regional 2014-2020, depus pe 26.02.2021.Valoarea: 3,003,766.99 lei. Stadiu – contractat.

4.”Demolare construcţie existentă şi construire Centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi, acces auto, acces pietonal, parcaje, amenajare parcel”, Programul Operațional Regional 2014-2020, depus pe 12.07.2021. Valoarea: 2,781,999.55 lei. Stadiu – contractat.

5.”Reabilitare cinematograf și schimbare destinație în „Centru cultural și educațional Freidorf”, Programul Operațional  Regional 2014-2020, depus pe 13.09.2021.         Valoarea: 2,318,260.04 lei. Stadiu – contractat.

6.”Simplificarea procesului participativ și decizional în relația cu cetățenii prin digitalizarea integrată și eficientizarea administrației publice la nivelul Primăriei Municipiului Timișoara”, Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, depus pe 11.01.2022. Valoarea: 3,939,147.39 lei. Stadiu – contractat.

7.”Cresterea siguraței pacienților în structure spitalicesti publice – modernizare si extindere infrastructurii de energie electrica si a IDSAI(Instalație de detectare, semnalizare si alarmare) în cadrul SCMUT – Clinicile Noi”, Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, depus pe 31.03.2022. Valoarea: 10,623,452.43 lei. Stadiu – contractat.

8.”Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică construcții și instalații la COLEGIUL TEHNIC „HENRI COANDĂ”, Planul Național de Redresare și Reziliență – 2020-2026 – C5 Valul Renovării, depus pe 11.04.-2022. Valoarea: 27,158,195.25 lei. Stadiu – contractat.

9.”Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară  – Școală verde inteligentă  în curs de contractare”, Planul Național de Redresare și Reziliență – 2020-2026 – C5 Valul Renovării, depus pe 11.04.2022. Valoarea: 19,269,176.65 lei. Stadiu – contractat.

10.”Reabilitare termica corp cladire Gradinita PP nr. 6”, Programul Operațional Regional 2014-2020, depus pe 28.04.2022. Valoarea: 3,265,366.48 lei. Stadiu –   contractat.

11.“Şcoala Gimnaziala nr.15, Timisoara – Reabilitare si etajare imobil existent parter, corp B – 2 magazii si atelier parter rezultând imobil Parter + 1 Etaj, spaţii pentru învaţamânt (sala funcþionala si clase) si reabilitare termica Corp A – cladire scoala P+1E”, Programul Operațional Regional 2014-2020, depus pe 29.04.2022. Valoarea: 2,657,209.85 lei. Stadiu – contractat.

12.”Creşterea eficienţei energetice prin reabilitare termică construcții și instalatii la Liceul Teoretic J.L.Calderon”, Planul Național de Redresare și Reziliență – 2020-2026 – C5 Valul Renovării, depus pe 12.05.2022. Valoarea: 6,165,441.53 lei. Stadiu: contractat

13.”Achiziția de mijloace de transport mai puțin poluante (troleibuze) necesare îmbunătățirii transportului public de călători în Municipiul Timișoara”,  Planul Național de Redresare și Reziliență 2020-2026 – C10 Fond Local, depus pe 16.05.2022. Valoare: 67,529,598.60 lei. Stadiu evaluare.

14.”Achiziția  de  vehicule nepoluante (autobuze electrice) necesare îmbunătățirii transportului public de călători în zona  Timișoara”, Planul Național de Redresare și Reziliență 2020-2026 – C10 Fond Local, depus pe 16.05.2022. Valoare: 3,052,074.00 lei. Stadiu – evaluare.

15.”TIMIȘOARA CAPITALĂ EUROPEANĂ A CULTURII: MEMORIALUL REVOLUȚIEI-DECEMBRIE 1989”, Planul Național de Redresare și Reziliență 2020-2026, depus pe 15.07.2022, Valoare: 22,353,298.72 lei. Stadiu-  contractat.

16.”Construire creșă medie, în municipiul Timișoara, str.Învățătorului, nr.2., jud.Timiș”, Planul Național de Redresare și Reziliență 2020-2026 – C 15 – Educație, Investiția 1,Operațiunea 2, depus pe 30.07.2022. Valoare: 16,640,271.92 lei. Stadiu – contractat.

17.”Instalare turbină sau motoare de înaltă eficiență pentru producție de energie termică în sistem de cogenerare”, Planul Național de Redresare și Reziliență 2020-2026 – C 6 Componenta 6.Energie, depus pe 01.10.2022. Valoare: 229,651,284.63 lei. Stadiu – evaluare.

18.”CONSTRUIREA DE INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE SUPRATERANE-RUNDA I”, Planul Național de Redresare și Reziliență 2020-2026-  C 3 – Managementul Deseurilor, depus pe 06.10.2022. Valoare: 6,029,831.15 lei. Stadiu –    evaluare.

19.”Realizare șarpantã, reabilitarea termicã și modificãri interioare la corp școalã Colegiul Național Ana Aslan Timișoara”, Planul Național de Redresare și Reziliență – 2020-2026 – C5 Valul Renovării, depus pe 10.10.2022.    Valoare: 5,380,422.90 lei. Stadiu – evaluare.

20.”Creșterea eficienței energetice și utilizarea energiei din surse regenerabile a complexului de clãdiri Clinicile Noi din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență”, Planul Național de Redresare și Reziliență – 2020-2026 – C5 Valul Renovării, depus pe 10.10.2022. Valoare: 19,002,772.81  lei. Stadiu – evaluare.

21.”Reabilitare Școala Gimnazialã 1- Școala Verde Inteligentă”, Planul Național de Redresare și Reziliență – 2020-2026 – C5 Valul Renovării, depus pe 10.10.2022. Valoare: 14,427,114.42 lei. Stadiu – evaluare.

22.”Achiziția de vehicule nepoluante necesare îmbunătățirii transportului public de călători în zona  Timișoara – Runda 2”, Planul Național de Redresare și Reziliență 2020-2026 – C10 Fond Local, depus pe 14.10.2022. Valoare: 308,492,337.40 lei. Stadiu – evaluare.

23.”Achiziția sistemului de e-ticketing necesar îmbunătățirii transportului public de călători în zona Timișoara”, Planul Național de Redresare și Reziliență 2020-2026 – C10 Fond Local, depus pe 14.10.2022. Valoare: 6,297,363.98 lei. Stadiu – evaluare.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Kroko a spus: (octombrie 26th, 2022 at 09:11 )

In afara de vreo 4-5, restul ….de mentenanta,cum ar veni !

io a spus: (octombrie 26th, 2022 at 10:12 )

Daca astea sunt proiecte pe valul renovarii, atunci si voi sunteti jurnalisti…mai iesiti si voi din orasul asta sa vedeti cum se misca lucrurile!!!

investitiile? a spus: (octombrie 26th, 2022 at 16:48 )

Investitiile, adica chestiile alea care aduc progresul, cresc calitatea vietii, ajuta la dezvoltare ulterioara pe toate planurile, unde sunt?
In toata lista aia, investitii in orice domeniu (infrastructura de transport, scolara, medicala etc.) sunt doar doua: o cresa si un studiu de fezabilitate pentru o scoala – doar nu are cineva impresia ca la punctul 11 sunt prevazute si lucrarile de construire a unui nou etaj?
Deci o cresa, care va aduce beneficii pentru 60-80 de copii si familiile lor. Adica pentru vreo 200 de persoane. Adica pentru sub 1 la mie din populatie.
Unde sunt podurile, pasajele, spitalele noi (municipal, maternitate, oncologic), sali de sport, de evenimente, amenajarea Padurii Verzi, investitii in perdeaua forestiera din nordul orasului etc. etc. etc.?
De acele lucruri care aduc beneficii pentru mii, zeci de mii de oameni e vorba cand se discuta de proiecte si investitii, nu de Insule Ecologice Digitalizate sau reabilitarea termica a unei cladiri.

Lavi a spus: (octombrie 31st, 2022 at 19:03 )

Un inceput bin dar trolii imediat au sarit.
O cresa e un inceput. Robu nu a facut nici una in 8 ani. Toti banii astia se vor transforma in realizari daca-i dam astuia 8 ani asa cum a avut Robu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În acest weekend, Iulius Town îi invită pe vizitatori la o serie de experiențe dedicate întregii familii, de la evenimente care celebrează diversitatea culturală și activități creative pentru copii, până la seri de film în aer liber, în atmosfera relaxantă a verii. Diversitatea culturală va fi sărbătorită la Timișoara prin deja tradiţionalul festival ISWinT (International...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei zile de distracție la Iulius Town: Parada ISWinT şi concert Dragoş Moldovan, cinema în aer liber și activități pentru cei mici
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Temperaturile extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă au dus la scăderea debitelor cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat la sub 30% din normalul perioadei, confruntându-ne cu o secetă hidrologică serioasă, arată datele ABA Banat. Lipsa precipitațiilor a diminuat și rezervele de apă din freatic, motiv pentru care pot apărea frecvent cazuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debitele râurilor din vestul României au scăzut sub 30% din normalul perioadei
Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.