Proiectul „Spotlighting Timisoaraʹs Heritage through Dance /Descoperă patrimonial Timișoarei în pași de dans”, la final

Proiectul „Spotlighting Timisoaraʹs Heritage through Dance” și-a propus să scoată la lumină minunatele povești ale Timișoarei și, în acest fel, să pună în evidență patrimoniul cultural, material și imaterial, din cartierele istorice ale orașului.

„Spotlighting Timisoara’s Heritage through Dance / Descoperă patrimoniul Timișoarei în pași de dans” este un proiect al Asociației Club de Dans Sportiv Magnum, realizat în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara și Muzeul Național al Banatului și este inspirat din proiectul “Spotlight Heritage Timisoara / Patrimoniul sub reflectoare Timisoara”, parte a Programului Cultural Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023. Proiectul este co-finanțat de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Spectacolul ”Cartierul Cetate – O lume în oglindă”, se va desfășura în 31 octombrie, de la ora 19.00,  la Vicariatul Ortodox Sârb, și va avea în centrul său tot un personaj feminin, ca și cele anterioare: Mariana.

Marianne Klein (Mariana), s-a născut în 1917, la Budapesta, fiind fiica lui Rudolf și a Elisabetei Klein. Părinții ei, originari din Timișoara, se refugiaseră la Budapesta în timpul războiului. De-a lungul copilăriei și adolescenței a locuit într-o casă cu 4 etaje din Cetate. Mariana, care avea ca limbi materne germana și maghiara, a învățat limba română odată cu începerea studiilor primare.

După terminarea liceului la Timișoara, a absolvit Universitatea din București (1934-1938), cu două licențe, una în filosofie și alta în filologie. A fost scriitoare, traducătoare, eseistă și critic literar. În 1939 s-a căsătorit cu Mihai Șora. A murit în 2011, la  München .

Interviul în care Mariana Șora își spune povestea legată de oraș a fost făcut de Smaranda Vultur, la Băile Herculane, în 2001 și face parte din arhiva ”A Treia Europă”( BCUT).

Povestea va fi potențată prin utilizarea tehnologiei digitale și a elementelor de realitate augmentată, elemente realizate de echipa proiectului ”Spotlight Heritage Timișoara”, de la Universitatea Politehnica Timișoara.

Biletele sunt gratuite, dar, pentru că locurile sunt limitate, sunteți rugați să vă anunțați intenția de a participa completând formularul https://form.123formbuilder.com/6259279/form.

Luni, 31 octombrie 2022, va fi și ultima zi în care mai puteți descoperi expoziția stradală Spotlight Heritage Timișoara, în zona Cetate (Centru). Panourile informative Spotlight Heritage Timișoara, amplasate în cele 18 locații emblematice ale cartierului, oferă informații atât despre istoria și arhitectura clădirilor și a monumentelor, cât și despre poveștile și personajele care și-au lăsat amprenta asupra Timișoarei de altădată.

Locurile în care sunt amplasate aceste panouri le puteți găsi atât pe aplicația mobilă Spotlight Timișoara, disponibilă pentru Android și iOS, cât și pe site-ul https://spotlight-timisoara.eu/cartier-cetate/, la secțiunea ”Repere”.

Mai mult decât atât, atunci când vă aflați în fața unui reper, puteți deschide aplicația Spotlight Timișoara, iar funcția de realitate augmentată #AR va recunoaște clădirea și vă va oferi informații despre aceasta. Tot ce trebuie să faceți este să îndreptați camera telefonului către clădirea respectivă și veți putea vedea fațada veche a clădirii, suprapusă peste cea actuală.

Acest ultim spectacol, din seria celor patru pe care acest proiect cultural și le-a propus, marchează încheierea evenimentelor desfășurate în cadrul proiectului „Spotlighting Timisoara’s Heritage through Dance/Descoperă patrimoniul Timișoarei în pas de dans”.

Proiectul intitulat „Spotlight Heritage Timișoara/Patrimoniul sub reflectoare”, va continua și în anul următor, prin numeroase evenimente dedicate programului cultural Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023, care vor da posibilitatea localnicilor și turiștilor să vadă, să audă, să simtă și să admire orașul care va prelua rolul de Capitală Culturală Europeană în anul 2023.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.