La Timișoara are loc o nouă ediție a Simpozionului Internațional de Electronică și Telecomunicații ISETC

Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui, în zilele de 10-11 noiembrie 2022, o manifestare științifică de amploare – cea de-a XV-a ediție a Simpozionului Internațional de Electronică și Telecomunicații ISETC 2022, care va reuni membri ndin mediul academic și din industrie pentru a-și prezenta realizările în domeniu. Simpozionul este organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale a Universității Politehnica Timișoara, în colaborare cu Academia Tehnică Militară, Asociația Inginerilor Electroniști din Timișoara, cu sprijinul IEEE și al Academiei de Științe Tehnice din România.

Deschiderea festivă a evenimentului va avea loc în data de 10 noiembrie 2022, ora 9:00, în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al UPT, iar după salutul adresat participanților de către rectorul UPT, Florin Drăgan, și chairman-ul ISETC 2022, Marius Oteșteanu, va urma un workshop – Industry 4.0 – în cadrul căruia vor avea loc prezentări de inovații tehnice și soluții de cercetare aplicativă venite de la actori importanți din industrie, pe următoarele teme: Communication Technologies & IoT (NOKIA – Sabin Totorean (Country Senior Officer) – Technology vision 2030; ORANGE – Răzvan Mihai (IoT Architecture Services Expert) – Orange Technical Innovation System; DELTATEL – Radu Mihăescu (COO & Member of the Board of Directors) – IOT RTLS applications in hospitals; ANCOM – Georgian Grigore (Director Direcția Coordonare Tehnică) – Radio spectrum insights from Romania& spectrum regulator agency; STS – Adrian Sîngheorghe (Șeful Direcției Cercetare, Proiectare, Dezvoltare din cadrul STS) – 30 years of communications and information technology); Automotive Trends (CONTINENTAL – Petru Demian (Head of Plant Facility MN & Special Projects) & Cristian Bacican (Team Leader & Product Owner) – Industry 4.0 everywhere; FORVIA – HELLA – Marcel Chiș (Head of Pre-Development) – From Pre-Development to Smart Manufacturing System – Bespoke Automatic Inspection System; VEONEER – Felix Reste (Manager Departament Active Safety Integration) – Future in automotive – The Autonomous Driving Cars; VITESCO – Radu Bunea (Head of Application Electrical Engineering Battery Timișoara) – Scalable architectures in Electric Vehicles products: smart development approach); Smart Manufacturing (FLEX – Cristian Gurka (Engineering Director) & Marius Ilca (Equipment & Automation Manager) – Smart SMT line Manufacturing using IIOT devices; YAZAKI – Andrei Burta (Hardware Design Engineer) – Applications of Boundary Scan Technology in Automotive Products Validation. Case study – from R&D to Mass Production).

Workshop-ul „Industry 4.0” a fost introdus, în premieră în cadrul unei ediții ISETC, pentru a consolida legăturile între mediul economic tehnic local cu Universitatea Politehnica Timișoara în general și cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale în special. Reprezentanții companiilor partenere vor contribui la sesiunile de workshop cu prezentări axate în principal pe stadiul celor mai noi tehnologii în electronică și telecomunicații, cercetare aplicativă și soluții inovatoare industriale și de producție, domenii cheie de dezvoltare și tendințe viitoare.

În holul din fața Auditorium-ului vor putea fi vizitate standurile companiilor participante: Nokia, Lasting, ANCOM, Continental, Forvia-Hella, Veoneer, Flex, Yazaki, HTest, Alfa Test, Hamilton, Huf, NTTdata.

Tot în cadrul festivității va avea loc, începând cu ora 14:00, ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara profesorului Pavol Bauer de la Technical University DELFT, Olanda.

În continuare, în cele două zile ale simpozionului, participanții, din mediul academic și din industrie, vor prezenta contribuții din următoarele domenii: Artificial Intelligence and Computer Vision; Instrumentation and Measurement; Open Education, Open Science and Emerging Technologies; Power Electronics; Signal Processing; Telecommunications; Special Session – Open Science for PhD Students in Electronics (această sesiune specială încurajează cercetătorii în stadiu incipient, în special studenții doctoranzi, să împărtășească rezultatele cercetării preliminare și datele experimentale cu comunitatea științifică cât mai curând posibil în efortul lor de cercetare. Sesiunile speciale propuse pot fi prima etapă de discuție și apărare a ideilor noi originale și a contribuțiilor timpurii în domeniul electronicii).

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”

Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CS Sânandrei Carani este noua campioană a județului Timiș

Una din cele mai serioase și omogene echipe din fotbalul județean a câștigat detașat Liga 4 din Timiș. Vorbim de echipa pregătită de „leopardul” Petre Narcis, CS Sânandrei Carani. După ce a cochetat cu podiumul în ultimii ani, timp în care a câștigat și o ediție a Cupei Romnâniei, în acest sezon a fost vorba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CS Sânandrei Carani este noua campioană a județului Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO

Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
Nu a trecut decât o lună de la deschiderea singurului muzeu pe care Primăria Timișoara îl deține și deja anunță că vrea să investească acolo aproape un milion și jumătate de lei. De asemenea, vrea să transforme expoziția dedicată lui Johnny Weissmuller într-un muzeu. Executivul primăriei va cere votul consilierilor locali asupra celor două proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să investească 1,5 milioane de lei în singurul muzeu din administrare, proaspăt deschis
Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că premierul desemnat Eugen Tomac şi-a depus mandatul, în locul său desemnându-l pe Adrian Veştea. Acesta din urmă a precizat că îşi asumă această responsabilitate într-un moment de criză politică, subliniind că îşi doreşte un guvern politic, care să îşi asume reforme reale. „Domnul Eugen Tomac şi-a depus mandatul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriza de duminică! Tomac și-a depus mandatul, iar Nicușor Dan l-a propus ca prim-ministru pe Adrian Veștea
De ce expertiza fără responsabilitate politică nu poate schimba guvernarea. Întrebarea pare corectă. Nu este. Pentru că pleacă de la premisa că problema principală este cine ajunge la Palatul Victoria. În realitate, uneori întrebarea mai importantă este cine își asumă ce se întâmplă acolo. România ajunge din nou în fața tentației guvernului tehnocrat. După negocieri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul tehnocrat: impotență politică sau criză de competență?
Într-o perioadă în care industria ospitalității traversează transformări profunde, de la schimbarea comportamentului consumatorilor și deficitul de forță de muncă până la nevoia de digitalizare și adaptare la standarde europene tot mai exigente, existența unor organizații reprezentative și puternice devine esențială. În județul Timiș și în regiunea Banatului, acest rol este îndeplinit de Asociația Patronală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul HORETIM – Vocea industriei ospitalității din Banat și un motor al dezvoltării economice, gastronomice și comunitare
Premieri de echipe, jocuri amicale, aplauze deschise campioanelor din Timiș, invitați speciali din Italia, și apoi marele meci, finala Cupei Româniai, faza județeană, între Ripensia Timișoara și CSC Săcălaz. Salvați data, 17 iunie. Începând cu ora 16, Asociația Județeană de Fotbal Timiș va sărbători sportul rege într-un cadru natural, pe iarba arenei Electrica. Vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean
Top