Baschetbaliștii Timişoarei vor petrece aproape o săptămână întreagă în deplasare, pentru meciurile de campionat de la Galați și Focșani. Partida de la Dunăre contează pentru ultima etapă din turul Ligii Naționale, iar cea din Vrancea pentru prima runda a returului din sezonul regular.
Alb-violeții au plecat ieri spre Moldova, după ce dimineața s-au antrenat la sala Constantin Jude, au înnoptat la Tg Secuiesc, urmând să continue astăzi drumul către Galați.
„Eu privesc doar partida de la Galați, nu mă gândesc la cea de la Focșani. Da, sunt deplasări dificile, dar – am mai spus-o – toate meciurile sunt dificile în acest sezon, mai ales în condițiile în care noi trebuie să fim atenți și la buletinul medical”, a declarat Dragan Petricevic, antrenorul principal al SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara.
În Conferința B, Timișoara este lider (6/1), iar Galațiul este pe locul al patrulea (4/3). Meciul CSM Galați – SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara are loc miercuri, 7 decembrie, ora 18,00.
Săptămâna viitoare, Timișoara va avea două meciuri pe teren propriu, cu slovenii de la Rogaska (marți, 13 decembrie, în Alpe Adria Cup) și cu Laguna Sharks București (sâmbătă, 17 decembrie, în Liga Națională).
Comentarii prin facebook