Consiliul Local Timișoara votează, pe repede înainte, bugetul local. Aleșii condamnă lipsa dezbaterii, dar spun că trec proiectul pentru binele orașului

Primăria Timișoara

Primăria Timișoara

Consiliul Local Timișoara va trebui să voteze astăzi bugetul orașului. E la limită ca și timp, iar aleșii locali spun că sunt puși în fața faptului împlinit, deși bugetul nu a fost dezbătut public, nu a fost discutat de consilierii locali, iar orașul e în situația de a rămâne fără posibilitatea de a face investiții sau a plăti salarii și suport social.

Pus la vot pe repede înainte, fără prea multă transparență, pe o nouă listă anexă la ordinea de zi. Opinia pentru mare parte din aleșii locali, dar și pentru mediul politic, în general, e că modul în care bugetul a fost scos la votat nu e unul corect.

Roxana Iliescu, de la Pro România, spune că pentru votarea bugetului, PSD, partenerul tradițional de vot al consilierei locale, s-a ”vândut” celor de la USR.

Ea atrage atenția asupra încălcării legislației și vorbește despre intervenția Curții de Conturi.

Primăria de sticlă spartă a primarului Fritz, bună de plătit amenzi! De data aceasta, în legătură cu nerespectarea dispozițiilor Legii 273/2006 referitoare la Finanțele publice locale, mai exact în legătură cu nerespectarea reglementărilor privind definitivarea bugetului local si asigurarea publicării acestuia în termenele stipulate în lege. Curtea de Conturi este instituția care constată contravenția și aplică amenda. După mai bine de doi ani în care în mod repetat nu au dat doi bani pe respectarea principiului transparenței și dispozițiilor Codului Administrativ, convocând în mod abuziv plenuri extraordinare, de îndată sau pur și simplu completând ordinea de zi a diferite plenuri cu proiecte de hotarâre livrate puțin înainte de ora ședinței și multe altele, iată că de data asta, s-au întrecut pe ei înșiși!  Acum joacă în picioare atât Legea Finanțelor publice cât și Codul Administrativ la pachet! Degeaba le-a tot explicat inclusiv instanța faptul că întârzierea în îndeplinirea obligațiilor ce intră în exercițiul autorității publice, imputabilă instituției, nu poate fi calificată ca motiv de “maximă urgență”, că nu le intră-n cap. Într-un total dispreț față de noi toti, au reușit performanța să publice proiectul Bugetului pe anul 2023 aseară, pe la ora 18:00, în condițiile în care mâine este convocat plenul”, spune Iliescu.

Ea acuză USR și PSD de ”colaboraționism”.

Știu că nu le place deloc useriștilor să-si asume public colaborarile astea, ca noh… ciuma rosie, dar in Consiliul Local Timisoara sunt intr-atat de evidente, ca lumina zilei!”, mai spune Iliescu.

De cealaltă parte, PSD, prin vocea lui Radu Țoancă, condamnă modul în care USR a lucrat referitor la acest buget, dar spune că orașul nu poate rămâne fără să aibă unul.

Maniera dezastruoasă și pompieristică la care a recurs USR în acest an pentru promovarea Bugetului Timișoarei pe anul 2023 nu trebuie să fie decontată de timișoreni. Oamenii nu au nicio vină că administrația Fritz a încălcat flagrant Legea Finanțelor Publice Locale și Codul Administrativ și este clar pentru noi că Timișoara nu poate rămâne fără buget, mai ales că astăzi este ultima zi calendaristic vorbind, când putem adopta bugetul fără să depășim termenele legale.  Aroganța, lipsa de transparență, neprofesionalismul, analbafetismul administrativ – au devenit constante ale conducerii Primăriei Timișoara și ele vor fi, cu siguranță, decontate sever anul viitor la alegerile locale. Dar una este una și alta este alta și indiferent cât ne displace modul de promovare a bugetului, Timișoara are nevoie de un buget legal și de continuitate financiară!”, ne-a declarat Radu Țoancă.

Șeful PNL Timișoara, Cosmin Tabără, și-a exprimat deja poziția, condamnă, la rândul său, modul de rezolvare a problemei bugetului, aceasta în timp ce mai visează încă la o ”colaborare” în cadrul unei coaliții locale scriptice, între PNL și USR.

De Ziua Ursului, suntem puși în situația în care trebuie să votăm bugetul orașului pentru că e ultima zi în care mai poate fi adoptat! Un demers iresponsabil și dictatorial pentru că suntem puși în situația să votăm în ”orb”, fără a cunoaște datele financiare. Măcar ursul are posibilitatea de a-și vedea coada…

Este imposibil ca un astfel de buget să-l studiezi în câteva ore! Cei 27 de consilieri ce își pot asuma prin vot? Doar responsabilitatea de a nu lăsa orașul fără buget.”, spunea luni Tabără.

Despre minunea bugetului timișorean a aflat și Marilen Pirtea, deputatul liberal care conduce și o componentă importantă a societății timișorene, Universitatea de Vest.

Asistăm la o involuție evidentă în guvernanța publică a Municipiului Timișoara. Dacă în istoria recentă practica dezbaterilor publice era o obișnuință, mai ales pentru subiecte de mare importanță, cum sunt cele privind bugetul anual orașului sau obiectivele de investiții, iată că în administrația actuală se renunță treptat la această practică a bunei guvernări. În spatele unui anunț precipitat de deschidere a unei etape de consultare publică, proiectul de buget al Municipiului Timișoara pentru 2023 a fost publicat cu doar două zile înainte de ședința Consiliului Local în care urmează să fie votat. Această precipitare conduce, în realitate, la situația în care este aproape imposibil ca proiectul să fie analizat și, cu atât mai mult, să fie depuse amendamente și propuneri ale cetățenilor sau oricăror părți interesate de buna gestionare a bugetului în 2023. Am ajuns, iată, să ne aflăm în situația de adoptare iminentă a unui buget așa cum a fost el propus de executivul primăriei, din lipsă de timp pentru o eventuală dezbatere, o manieră de lucru care se aseamănă cu impunerea unui buget, fără consultări”, arată deputatul Marilen Gabriel Pirtea, prim-vicepreședinte al PNL Timiș.

Desigur, pentru binele public, bugetul va fi votat și de liberalii din consiliul local timișorean. Este greu de crezut că acest lucru se va întâmpla, deși votul pe tema bugetului în Consiliul Județean Timiș a arătat că dacă se dorește se poate. Un alt liberal, chiar șeful acestora din Timiș, președinte al CJT, a fost nevoit să retragă de pe ordinea de zi a plenului proiectului, după ce și-a dat seama că nu va avea majoritatea necesară.

La CLT, liberalii și social-democrații preferă ”binele poporului” și vor vota bugetul, chiar dacă împreună aveau posibilitatea să blocheze ”necesitatea”. Aceasta și din cauza ”furtului” de consilieri locali care a cam reconfigurat majoritatea absolută a USR, care asigura votul lejer pentru orice proiect.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că o eventuală decizie favorabilă la CEDO ar putea determina statul român să revizuiască sancțiunea aplicată în cazul său. Președintele USR a reiterat faptul că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) prin care a fost menținută hotărârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon

Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul continuă lucrările la noua Gară de Nord Timișoara/VIDEO

Pe șantierul lotului 3 din modernizarea căii ferate dintre Caransebeș și Arad, Timișoara Est – Ronaț Triaj, se înregistrează progres vizibil în mai multe zone ale proiectului. Investiția vizează și cele mai mari gări din oraș. În stația Timișoara Est, în capătul X, a fost realizată demontarea completă a liniei de cale ferată, iar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul continuă lucrările la noua Gară de Nord Timișoara/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De ce construim instituții pentru oameni în care nu avem încredere Un premier desemnat a cerut luni seară votul Parlamentului vorbind despre o criză de încredere între cetățeni și stat. Diagnosticul era corect. Problema este că această criză nu începe și nu se termină cu un guvern. Este mult mai adâncă. România cere cetățeni corecți,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buna-credință la români
Primele utilaje de construcții au ajuns deja la ceea ce va fi șantierul de reconstrucție a pasajului de la strada Polonă. Se vor reface complet cele trei pasaje și vor fi eliminate punctele unde benzile se îngustează și creează blocaje. Vor fi modernizați Modernizăm aproximativ 1,5 kilometri de drum, iluminatul public și sistemul de preluare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost demarată amenajarea de șantier pentru reconstrucția pasajului de la Fabrica de Zahăr/VIDEO
Conducerea Consiliului Județean Timiș pare să se fi împăcat cu ideea inițială de a face parcare subterană vizavi și a acceptat una dintre cele două variante oferite de primărie. Iar varianta pentru care se va solicita transferul terenului de la Primăria Timișoara este cel de pe strada Arieș, în vecinătatea Casei Tineretului, acolo în prezent...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a ales locul în care ar urma să fie ridicată viitoarea parcare de la Stadion
Primăria Timișoara propune amenajarea de noi locuri de parcare și reconfigurarea spațiului dintre blocuri în zona Aleea Cutezătorilor, din cartierul Dâmbovița. Terenurile vizate sunt ocupate în prezent de garaje, care vor fi desființate pentru a face loc unor zone verzi, locuri de parcare, alei și trotuare. Un proiect de hotărâre privind declararea de utilitate publică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi locuri de parcare în zona Dâmboviţa. „Garajiada” ajunge pe Aleea Cutezătorilor
Consiliul Județean Timiș a aprobat în ședința de plen de miercuri un proiect de hotărâre privind finanțarea și implementarea obiectivului „Institutul Regional de Oncologie Timișoara” (IROT). Documentul este, de fapt, ultimul pas necesar pentru ca finanțarea acestui obiectiv să poată fi trecută de pe PNRR pe Programul Operațional Sănătate. Operațiunea e necesară pentru ca finanțarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este blocată finanțarea pentru Institutul Oncologic Timișoara? Simonis: Nu e, e între două finanțări
La doar câteva zile după ce a fost aprobată cofinanțarea proiectului de transformare a școlii mici din cartierul Plopi, Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest pentru proiectul de amenajare a grădiniței. Reabilitarea clădirii va crea locuri suplimentare pentru educația timpurie și va oferi copiilor un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea grădiniță care va fi amenajată în școala mică din Plopi atrage șapte milioane de lei fonduri europene nerambursabile
La Şag, pe 27 iunie 2026, între orele 16:00 și 23:00, are loc prima ediție a BOS.CHETĂ.REALĂ., un nou concept de petrecere caritabilă din Timișoara, construit în jurul ideii că distracția poate avea și un scop real. Evenimentul susține, la această ediție, Asociația Poli, în colaborare cu Colectivul Blană, și marchează un nou parteneriat între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Veniți la distracție și ajutați animalele în nevoie. BOS.CHETĂ.REALĂ. – prima ediție a unei petreceri caritabile care susține Asociația Poli
Mult așteptatele sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc intră, în sfârșit, în lucru. Consiliul Județean Timiș a dat ordinul de începere a lucrărilor în valoare de aproape șapte milioane de lei. Scopul investiției este creșterea siguranței în traficul rutier. ”S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două sensuri giratorii care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările la cele două sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc
Top