Premieră în administraţia timişoreană. Firma care a renovat Fântâna cu peşti, penalizată de primărie cu o sumă apropiată de valoarea execuţiei

Primăria Timişoara a tăiat o factură cu penalităţi pentru firma care a renovat Fântâna cu peşti din Piaţa Operei. Penalităţile au fost date din cauza marilor întârzieri în derularea lucrării şi sunt în valoare de 506.312 lei, în timp ce firma în cauză a obţinut pentru proiect şi execuţie suma totală de 595.701 lei.

Pentru prima dată o administraţie timişoreană pune piciorul în prag şi sancţionează drastic o firmă care a tergiversat o lucrare pe bani publici. Este vorba de firma JDA Consult, care a primit de la administraţia Robu lucrarea privind renovarea Fântânii cu peşti. Firma în cauză este apropiată de PNL şi a avut mai multe contracte cu fosta administraţie.

Contractul de proiectare şi execuţie a lucrării a fost semnat în iunie 2019 de Nicolae Robu, termenul de finalizare a lucrării fiind 12 luni, dintre care două luni proiectare şi zece luni execuţia. Preţul iniţial a fost stabilit la 26.800 de lei – proiectarea; 514.786,44 lei – execuţia. Evident că, un an mai târziu, tot în timpul lui Robu, obiectivul era departe de-a fi finalizat. După ce Robu pierde alegerile, constructorul cu afiliaţie PNL găseşte tot felul de pretexte pentru a nu continua lucrările. În fine, fântâna este inaugurată în noiembrie 2022, la mai bine de doi ani de când trebuia terminată. Calitatea lucrării a fost contestată însă de mulţi timişoreni.

“Până la urmă a executat-o cu ură pentru un oraș care nu l-a mai pus pe el (Nicolae Robu – n.r.) în fruntea bucatelor. Asta era administrația Timișoarei, un ospăț pe bani publici pentru clientela politică. Fântâna nu arată dramatic diferit față de cum era, culoarea e ușor neinspirată și execuția detaliilor de finisaj e întradevăr de slabă calitate.  Dar va rămâne un monument care trebuie să ne aducă aminte și de cum e să ai o administrație capturată”, afirma, la momentul inaugurării, consilierul local USR Răzvan Negrişanu.

Trebuie menţionat aici că, pe baza Ordonanţei Guvernului nr- 15/30.082021, preţul final al contractului a crescut la partea de execuţie la 568.901,06 lei. Aşadar suma a fost ajustată odată cu scumpirea unor materiale. Faapt care nu a grăbit execuţia. Mai trebuie spus că, în mai 2022, municipalitatea a anunţat că va penliza firma pentru fiecare zio de întârziere. Mai mult, Primăria a trimis firmei în cauză patru adrese de atenţionare privind rituimul scăzut al lucrărilor.

Consecinţă, pentru toate aceste întârzieri municipalitatea a decis penalizarea firmei JDA Consult cu suma de 506.321 lei. Suma totală a fost calculată înmulţind numărul zilelor de întârziere (178) cu 2.844,5 lei. Factura a fost de altfel tăiată, dar n-a fost încă achitată de firma în cauză.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (mai 9th, 2023 at 15:25 )

Ce oriunde în lume este ceva normal pentru că există un contract pe care l-au semnat ambele părți altfel nu ar mai fi nevoie de ele ,faptul că în România nu se respectă ca multe altele nu înseamnă că este modul în care se execută o lucrare și dacă deja intră în faza în care vorbim despre bătaie de joc pentru că cu fîntîna nu a fost nimic altceva,calitatea lucrărilor nu mai trebuie menționată se vede.

alex a spus: (mai 9th, 2023 at 19:44 )

Administatia Fritz poate sa taie factura si pe 1 miliard de euro, nu inseamna ca o sa plateasca cineva. Sa ne arate op-ul cati bani au intrat in contul primariei, nu ce facturi taie care sigur o sa fie contestate in instanta. Ne-am cam luat tapa cu acest USR sunt foarte slabi. Intram in al 3-lea an si nici un proiect marca proprie tot ce fac din proiectele vechi dau vina pe alti.

Kroko a spus: (mai 9th, 2023 at 20:05 )

Dar,oare va si vedea bnii aia vreodata,sau totul e asa ….de OHHA ?!?

Costel a spus: (mai 10th, 2023 at 08:42 )

@Kroko, daca erai putin atent, ai fi aflat ca, de fapt, e vorba despre o hotarare judecatoreasca. Nu platesti, iti blochez conturile si iti vand proprietatile.

Eu a spus: (mai 10th, 2023 at 09:19 )

Si-a cam luat tzeapa PNL-ul, acum trebuie sa dea bani inapoi. Nu o sa se grabeasca, asta-i clar. Si nu cred ca-i vor da.

@Costel a spus: (mai 10th, 2023 at 12:55 )

Ceea ce nu sti tu si nici nu ai inteles este ca….traim in RomaniKa !!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.