În weekend, polițiștii orașului Deta împreună cu cei din cadrul cele doua secții rurale arondate, au organizat o acțiune în orașul Deta și cele 12 comune din aria de competență pentru verificarea modului de respectare a legislației privind regimul de deținere al câinilor periculoși din categoriile I si II.
În cadrul activităților desfășurate, au fost verificați 72 de deținători de câini periculoși.
În urma verificarilor efectuate s-a constatat faptul ca deținătorii acestora nu respecta obligațiile prevazute de legislația în domeniu, respectiv: majoritatea câinilor nu erau identificați prin microcipare, nu erau vaccinați și sterilizati, iar pentru câinii din categoria I nu exista asigurare pentru raspundere civilă.
Totodată, proprietarii câinilor nu au depus la sediul poliției documentele prevăzute de lege.
Având în vedere cele constate, polițiștii au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale conform prevederilor OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși, în valoare totala de 5.200 lei.
De asemenea, au fost constatate 4 infracțiuni privind „Codotomia și cuparea urechilor” prin intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului animalului în cazul mai multor exemplare din rasele Cane Corso, Rottweiller și Amstaff, fapte prevăzute și pedepsite de art. 25 alin.1 lit. a din Legea nr. 205/2004 privind protectia animalelor.
Comentarii prin facebook