Iminentă situație de urgență în județul Timiș/Update. Reacţia Primăriei Timişoara

Prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu,  a convoca,  marți dimineață ,  Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în vederea constatării iminentei situații de urgență în care se află județul Timiș..

Conform prefectului de Timiș “evenimentele care au dus la această situație complicată au următoarea cronologie:

  1. Primăria Municipiului Timișoara și COLTERM încheie Actul Adițional nr. 7 din data de 20 septembrie 2022 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de sortare a deșeurilor – operare și întreținere stație de sortare deșeuri Municipiul Timișoara, prin care se prelungește durata contractului inițial de operare și întreținere stație de sortare deșeuri Municipiul Timișoara. Durata contractului este până la data desemnării prin licitație publică, a unui operator și încheierea unui nou contract de delegare, dar nu mai mult de 1 an.
  2. Guvernul României adoptă O.U.G. 133/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, precum şi a Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006. Conform acestei ordonanțe de urgență, ulterior finalizării contractului prevăzut la punctul 1, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID Timiș) trebuie să fie mandatată pentru desemnarea altui operator.

       3. Primăria Municipiului Timișoara adoptă Hotărârea de Consiliu Local nr. 117 din data de 21 martie 2023 prin care acordă un mandat special ADID Timiș în vederea delegării gestiunii activității de sortarea deșeurilor provenite din localitățile arondate la Zona 1 Timișoara. Hotărârea amintită mai sus a fost adoptată cu o întârziere de jumătate de an.

     4. Din 21 martie 2023 și până în 09 august 2023, ADID Timiș poartă discuții cu ANRSC privind stația de sortare deșeuri Municipiul Timișoara. Totodată, în această perioadă a fost finalizată documentația de atribuire și a fost transmisă o adresă către toate UAT-urile din Zona 1 (în total 32 de UAT-uri) pentru a emite HCL de acordare a unui mandat Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș în vederea delegării gestiunii activității de sortarea deșeurilor.

    5. Primăria Municipiului Timișoara adoptă Hotărârea de Consiliu Local nr. 379 din data de 17 august 2023 privind aprobarea documentației care stă la baza delegării prin concesiune a gestiunii activităților de sortare a deșeurilor reciclabile și tratare mecano-biologică a deșeurilor reziduale din Zona 1 – Timișoara.

     6. Primăria Municipiului Timișoara adoptă Hotărârea de Consiliu Local nr. 434 din data de 02 octombrie 2023 privind modificarea art.1, paragraful 2 din HCL nr. 379/17.08.2023 privind aprobarea documentației care stă la baza delegării prin concesiune a gestiunii activităților de sortare a deșeurilor reciclabile și tratare mecano-biologică a deșeurilor reziduale din Zona 1 – Timișoara.

        7. ADID Timiș publică abia în data de 04 octombrie 2023, pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice (S.E.A.P), anunțul privind licitația pentru „Delegare prin concesiune a gestiunii activităților de sortare a deşeurilor reciclabile și tratare mecano-biologică a deşeurilor reziduale”.

       8. Expirarea vizei anuale a autorizației de mediu a operatorului de sortare COLTERM în data de 10 octombrie 2023 care duce la pierderea valabilității autorizației de mediu, implicit.

      9.Întârzierea publicării licitației amintite anterior pe S.E.A.P., la mai bine de un an de la data adoptării O.U.G. 133/2022, a condus la această iminentă situație de urgență deoarece contractarea unui nou operator pentru stația de sortare a deșeurilor s-ar întinde pe o durată de câteva luni. Stația de sortare ar ajunge la capacitate maximă de depozitare în decurs de 4 ore, ulterior acestui scurt interval de timp, fiind imposibil operatorului RETIM să colecteze deșeurile menajere”.

În concluzie, a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în vederea constatării iminentei situații de urgență, pentru că fără adoptarea acestei hotărâri, atât municipiul Timișoara, cât și celelalte 31 de unități administrative-teritoriale din Zona 1 Timișoara, ar ajunge, afirmă prefectul Mihai Ritivoiu “ în situația de a nu putea fi colectat deșeul menajer, ajungându-se ulterior la o problemă de igienă, chiar de sănătate pentru populație”.

Update. Primăria Timișoara reacționează la comunicatul Prefecturii

Având în vedere constatarea ”iminentei stări de urgență” a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), Primăria Timișoara spune că situația nu i se datorează. Operarea stației se face de către ADID, nu de către municipalitate, spun reprezentanții acesteia. De asemenea, în răspunsul dat la situația apărută, Primăria nu vorbește despre o hotărâre luată în ultimul moment de Consiliul local.

“Constatarea CJSU este un pas birocratic important pentru ca Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID) să poată contracta un operator tranzitoriu pentru stația de sortare a deșeurilor care până în prezent a fost operată de COLTERM. Conform unor modificări legislative din toamna anului trecut, organismul responsabil pentru gestionarea stației de sortare a deșeurilor este ADID, deși Primăria este proprietarul stației. În octombrie 2022, Primăria Municipiului Timișoara a prelungit contractul cu COLTERM cu un an tocmai pentru a da timp pentru organizarea unei licitații pentru un nou operator care să asigure continuitatea serviciilor. Deși Primăria era pregătită să lanseze această licitație pentru desemnarea unui nou operator, noile reglementări prevăd obligativitatea ADID de a derula licitația și de a contracta stația de sortare. ADID a lansat licitația în sfârșit săptămâna trecută, iar până la finalizarea acesteia, este nevoie de o procedură de achiziție în regim de urgență pentru un operator tranzitoriu. Primăria Municipiului Timișoara încurajează ADID să încheie negocierile pentru desemnarea operatorului nou, astfel încât sistemul de sortare a deșeurilor să nu sufere sincope”, au transmis reprezentanţii PMT.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean

La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav

Misiune contracronometru de salvare a unei fetițe, arse în condiții bizare într-o localitate din Timiș. „La data de 10 iunie 2026, în jurul orei 14:55, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o fetiță în vârstă de 2 ani ar fi căzut într-un recipient utilizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În weekend, în zilele de 13 şi 14 iunie, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi, printre care şi „cele mai bune sarmale din Banat”. Ineditul acestei ediţii va un concert simfonic vienez, având menirea de-a reaminti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cele mai bune sarmale din Banat” vă aşteaptă în weekend la Buziaş. Un concert simfonic vienez, momentul inedit al Festivalului Veveriţelor
Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto. Construită în anul 1977, clădirea necesită intervenții ample, astfel încât elevii să beneficieze de condiții mai bune la orele de sport. Pentru a asigura fonduri pentru investiție, municipalitatea va depune o cerere de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Freidorf,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă milioane de lei pentru sala de sport de la Liceul Auto. Primăria vrea banii printr-un proiect al GAL Freidorf
La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Top