Anunțul viceprimarului Lațcău. Coșmarul șoferilor care tranzitează Calea Șagului continuă până luni dimineața

Șoferii care folosesc ieșirea/intrarea în Timișoara pe Calea Șagului nu au nicio speranță să scape de calvarul pe care îl întâlnesc de câteva zile aici din cauza lucrărilor desfășurate pentru reabilitarea asfaltului. De abia luni dimineața se vor încheia lucrările, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Asta dacă SDM se ține de treabă.

Cozi de sute de metri, nervi, claxoane, lipsa răbdării, timp pierdut, toate acestea le trăiesc șoferii care intră sau ies din oraș pe Calea Șagului. Primăria Timișoara a decis să înlocuiască asfaltul pe porțiunea dintre pasaj și sensul giratoriu, cert este că lucrările au blocat total circulația rutieră în zonă, una cu volum mare, cel puțin la orele de vârf.

Lucrările care au loc în aceste zile, de întreținere și refacere a întregului covor asfaltic, practic pe întreaga suprafață pe Calea Șagului, au loc de la pasaj, și până la sensul giratoriu de lângă Auchan. Bucata dintre pasaj și strada Ovidiu Cotruș a fost finalizată pe amândouă părțile, am ajuns la stratul final de uzură. Urmează să fie făcute marcajele, iar sectorul dintre Ovidiu Cotruș și sensul giratoriu va fi făcut în această săptămână”, a spus Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

El motivează și blocarea traficului din cauza lucrărilor: sunt anumite operațiuni ce nu se pot face noaptea.

Lucrăm foarte mult pe noapte, lucrăm și pe zi, din păcate. E genul de lucrare care nu permite ca în timpul zilei suprafețele care au fost frezate peste noapte sau unde s-a asfaltat peste noapte să fie circulate. E clar că această gâtuire creează foarte multe nemulțumiri din partea șoferilor, dar este important pentru noi ca acest sector de drum până la Auchan să fie finalizat cât mai repede”, mai spune Lațcău.

Pusă să schimbe covorul asfaltic a fost firma de drumuri care aparține primăriei. Doar că SDM ar putea să facă treabă mai bună spune viceprimarul. El ne spune că a ”setat” obiectiv pentru firma respectivă. Nu e unul optimist și cel așteptat de șoferi: lucrarea să fie gata până luni dimineața…
”Obiectivul pe care l-am setat celor de la SDM, firma municipiului pentru drumuri, este ca până duminică noaptea, adică luni dimineața, acest sector să fie în întregime finalizat la strada de uzură, până la sensul de Auchan. Sunt un pic nemulțumit de ritmul pe care îl văd, cel puțin în timpul zilei. Eu știu că ei au lucrat și în weekend și noaptea, dar când lucrăm pe o astfel de arteră atât de importantă a municipiului, cred că trebuie să avem o prezență maximă în teren și cred că în sensul ăsta mai există spațiu de îmbunătățire. Am avut discuții chiar astăzi, dar și în această săptămână, ieri sau în weekendul care a trecut, cu cei de la SDM să crească ritmul de lucrări. Dânșii au lucrat și duminică, au lucrat și sâmbătă, au lucrat și nopțile, dar din nou, repet, avem nevoie de o intervenție serioasă în această zonă ca să ne asigurăm ca până la sfârșitul acestei săptămâni, adică până duminică noaptea de luni dimineața, să avem finalizat în întregime acest sector, de la baza pasajului și până la sensul de la Auchan și când spun finalizat, mă refer aici la statul de uzură, marcajele probabil vor fi făcute ulterior”, a mai declarat Lațcău.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc

Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier

Președintele Nicuşor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe Siegfried Mureșan. Mureşan este suţinut pentru această funcţie de PNL, USR şi UDMR. Nicuşor Dan a afirmat că Mureşan a solicitat un timp de gândire. Update. Siegrfied Mureşan a anunţat că acceptă nominalizarea Preşedintele Nicușor Dan a avut consultări cu partidele parlamentare, minoritățile și parlamentarii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului

Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Campus sustenabil în Timișoara: Peste 43 de milioane de lei investiți în modernizarea a patru cămine studențești ale UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a finalizat cu succes lucrările de modernizare, reamenajare și eficientizare energetică a Căminelor Studențești 1C, 2C, 4C și 7C. Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a presupus o investiție totală de 43.209.519,35 lei (aproximativ 8,70 milioane de euro) și transformă radical standardele de locuire din campus, transformându-l într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campus sustenabil în Timișoara: Peste 43 de milioane de lei investiți în modernizarea a patru cămine studențești ale UPT

Economic vezi arhiva Economic

Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Operatorul de distribuție de energie electrică din zona Timișoarei a anunțat că va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru modernizarea și mărirea capacității stației de transformare Cetate, care deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a municipiului Timișoara. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Nicuşor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe Siegfried Mureșan. Mureşan este suţinut pentru această funcţie de PNL, USR şi UDMR. Nicuşor Dan a afirmat că Mureşan a solicitat un timp de gândire. Update. Siegrfied Mureşan a anunţat că acceptă nominalizarea Preşedintele Nicușor Dan a avut consultări cu partidele parlamentare, minoritățile și parlamentarii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Universitatea Politehnica Timișoara a finalizat cu succes lucrările de modernizare, reamenajare și eficientizare energetică a Căminelor Studențești 1C, 2C, 4C și 7C. Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a presupus o investiție totală de 43.209.519,35 lei (aproximativ 8,70 milioane de euro) și transformă radical standardele de locuire din campus, transformându-l într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campus sustenabil în Timișoara: Peste 43 de milioane de lei investiți în modernizarea a patru cămine studențești ale UPT
Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
„O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”, este numele proiectului prin care Asociația Colectivul Blană dorește să susțină relația dintre oameni și animale pentru a încuraja empatia, responsabilitatea civică și incluziunea și pentru a construi o comunitate mai unită. Proiectul este finanțat prin programul „O Comunitate 2026”, de către Direcția de Asistență Socială a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea din Timișoara, prietenoasă cu animalele. Asociația Colectivul Blană lansează un proiect pentru încurajarea empatiei și responsabilității civice
Regiunea Banatului continuă să își consolideze legăturile dintre mediul de business, cetățeni și producătorii locali prin inițiative care pun în valoare potențialul economic și cultural al zonei. Un exemplu recent în această direcție îl reprezintă participarea proiectului Produs în Banat la evenimentul Benefits Day, desfășurat pe data de 16 septembrie 2026. Găzduit de AUMOVIO, evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Produs în Banat și AUMOVIO aduc împreună comunitatea și furnizorii locali la Benefits Day/FOTO
Bănățenii sunt așteptați să participe la cea de-a 68-a ediție a manifestării „Zilele Culesului Strugurilor”, una dintre cele mai importante, vizitate și recunoscute manifestări din regiune. Evenimentul este susținut de Organizația Turistică Vârșeț, sub patronajul Primăriei Vârșeț, în perioada 17–20 septembrie. În ultimii ani, Culesul strugurilor de la Vârșeț s-a transformat într-un important eveniment turistic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În weekend la Vârșet are loc o nouă ediție a „Zilelor Culesului Strugurilor”
Arheologii Muzeului Național al Banatului au dus la bun sfârșit o nouă campanie de cercetări arheologice desfășurate în situl de epoca fierului de la punctul Crivina – Leopoldsberg, din județul Timiș. Descoperirile realizate au fost importante, rezultatele săpăturilor din acest an au evidențiat ample lucrări de modificare a cadrului natural în care a evoluat comunitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arheologii Muzeului Banatului au continuat cercetările la punctul de la Crivina – Leopoldsberg
Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
Operatorul de distribuție de energie electrică din zona Timișoarei a anunțat că va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru modernizarea și mărirea capacității stației de transformare Cetate, care deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a municipiului Timișoara. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.