Nicolae Ciucă le cere liberalilor timișeni să lase orgoliile deoparte, iar lui Alin Nica să rezolve problemele colegilor

În PNL Timiș sunt probleme, dar nu atât de grave încât să nu poată fi rezolvate, a spus Nicolae Ciucă, la finalul ședinței în care a pus față în față cele două grupări divergente din filială. De cealaltă parte, cu victoria în buzunar, Alin Nica a reușit chiar să anunțe și succesul racolării unor noi primari de partea liberalilor.

Nicolae Ciucă, venit la Timișoara să rezolve disputa politică internă, a ajuns la concluzia că cei din actuala conducere a PNL Timiș trebuie să ia o serie de măsuri, iar membrii liberali să lase deoparte orgoliile, dar și că din teren activitatea guvernului nu e prea bine văzută.

”Au fost analizate, la nivelul fiecărui participant la această ședință de lucru, domnul președinte de filială (n.r. – Alin Nica) și secretarul general (n.r. – Dănuț Groza, primarul orașului Sânnicolau Mare) au prezentat răspunsurile în conformitate cu viziunea dumnealor de a conduce în continuare filiala Timiș. În final, am concluzionat cu toții că actuala conducere își exercită prerogativele și își asumă un plan de măsuri, astfel încât toate problemele care au fost ridicate de către primarii Partidului Național Liberal să poată fi soluționate, atât pe componenta de lucru politic, cât și pe partea administrativă pentru că am discutat consistent și pe ceea ce înseamnă modul în care se derulează implementarea proiectelor pe care fiecare dintre edili le au atât pe fonduri europene, cât și pe fonduri de la bugetul de stat. Luăm cu noi la București o serie de detalii pe care nu le știam și va trebui să le discutăm la nivelul miniștrilor, să vedem în Guvern cum deducem toată această birocrație de care se plâng toți primarii, întârzierea obținerii avizelor și uneori chiar anularea unor proiecte”, a spus Ciucă la finalul discuțiilor din ședința de analiză.

Ceea ce era de așteptat a fost confirmat de Ciucă: Nica rămâne șef. Dar, el are de rezolvat nemulțumirile existente la nivel de filială, iar în Timiș se pare că există multe orgolii.

„Toate acestea țin de relațiile interpersonale, de orgolii personale și când vrei să faci echipă într-o filială, într-un partid politic, trebuie să faci și sacrificiu de orgoliu”, a mai declarat președintele PNL.

De cealată parte, Alin Nica a vrut să arate că e normal ce s-a întâmplat, că PNL e un partid viu.

„PNL este un partid viu. Dacă nu ar fi nemulțumiri în PNL, înseamnă că nu ar fi PNL. Filiala, eu zic că va ieși întărită pentru că toate aceste zvonuri care s-au derulat în ultima vreme legat de problemele din filiala PNL Timiș au fost hrănite și dezvoltate de adversarii noștri politici, iar acest moment al adevărului l-am solicitat chiar eu, astfel încât colegii mei să nu mai fie supuși tirului, asaltului venit din partea opozanților noștri din exterior, ci să fie o edificare asupra situației de la noi din partid și cred că am reușit acest lucru. Cu această ocazie, evident că au fost și anumite nemulțumiri pe care le vom rezolva în interiorul partidului.”, a declarat Alin Nica.

Odată rezolvată problema șefiei, Nica a vorbit și despre primarii care ar urma să plece din partid sau să vină la PNL de la alte formațiuni. Nu a uitat și să îl ”ciupească” pe liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, că s-ar lăuda cu racolarea de primari.

„Îl avem aici, alături de noi, pe domnul viceprimar, cu atribuții de primar de la Giroc, care va fi viitorul candidat al PNL la Giroc. Vom câștiga și va fi a treia localitate din județ cu 40.000 de locuitori. În alte localități din jurul Timișoarei avem deja candidați. Unul dintre colegi a fost deja aici, de la alt partid și, cât de curând, vom face publice aceste chestiuni, știu că se discută la PSD, domnul Simonis se laudă că are șapte, opt, zece primari de la alte partide, pe care îi atrage, ei bine noi nu batem toba cu aceste chestiuni, pentru că ne gândim la comunitățile locale. Avem patru primari care au venit alături de noi. Se mai vorbea pe la colțuri, se denaturau anumite spuse ale mele… neîntâlnindu-te de față cu toți colegii, această zvonistică a alimentat anumite tensiuni.”, a mai spus Nica.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (noiembrie 24th, 2023 at 19:51 )

Numai problemele colegilor sau poate și restul problemelor pentru care a fost ales și de care de trei ani nu a fost în stare să le rezolve pentru că în afară să de-a vina pe alții zero.

ion a spus: (noiembrie 25th, 2023 at 08:23 )

Intrebare: Robu e ditamai candidatul la primaria Timisoara. Nu a fost prezent la sedinta cu Ciuca?

Gâga a spus: (noiembrie 25th, 2023 at 20:00 )

Impostorul perfect, un împiedecat, ăsta da președinte de partid. Îmi vine să fug pe păduri când mă gândesc că asta cu Ciolacu iau hotărâri pentru țară.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă

Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei

Tribunalul București a decis, marți, eliberarea lui Călin Georgescu și punerea lui sub control judiciar în dosarul înșelătoriei de peste un milion de euro. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Ionel Rusen, complicele lui Călin Georgescu, potrivit procurilor DIICOT. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La inițiativa conducerii Primăriei Timișoara, consilierilor locali le-a fost cerut acordul pentru ca administrația să recupereze o sumă de peste un milion de lei, pe care STPT le-ar fi cheltuit în 2018 pentru majorarea salariilor personalului de bord de pe tramvaie și autobuze, operațiune considerată ilegală în urma unu control al ANAF. La acel moment,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
Cu credința că își va continua lupta și, la final, va avea dreptate, Dominic Fritz a dorit marți să le mulțumească aleșilor locali din acest mandat în ceea ce va fi, probabil, ultima ședință de plen în funcția de primar. El a anunțat că va continua lupta, dar, oricare ar fi situația rămâne timișorean. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a mulțumit, în aplauze, consilierilor locali, înainte de ultima ședință de plen ca și primar
Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Consilierii locali timișoreni vor putea aproba un parteneriat între Primăria Timișoara și studenții de la Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, pentru susținerea organizării celei de-a VIII-a ediții a UniHack. Vor beneficia ambele părți, tinerii vor primi susținere, la schimb ei vor programa pentru muncipalitatea timișoreană. În cadrul parteneriatului, municipalitatea va contribui la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack
Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de polițiștii timișoreni, după ce a pus în scenă o înșelăciune trasă la indigo după filmele cu infractori. Îmbrăcat în uniformă, acesta a oprit o femeie în trafic, sub pretextul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, și i-a cerut o sumă importantă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fals polițist reținut la Timișoara: a îmbrăcat uniforma, a tras o șoferiță pe dreapta și a cerut cu tupeu șpagă. Cum s-a terminat „acțiunea”
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează din nou intervenția inteligenței artificiale în procesul educațional. De această dată, din perspectiva raportului Horizon 2035. Concluzia principală a acestui nou raport se referă la intervenția AI în procesul de stabilire a celei mai bune informații care va fi utilizată în învățare. ”Inteligența artificială nu va schimba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”
Societatea de Drumuri Municipale Timișoara caută furnizor pentru un nou set de semafoare. Suma oferită la licitație se apropie de 700.000 de lei. SDM a lansat pe SEAP o licitație în vederea cumpărării de noi semafoare. Acestea sunt necesare pentru înlocuirea semafoarelor învechite din intersecțiile orașului, înlocuirea celor avariate în urma unor evenimente rutiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei
Șoferii care circulă pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș, dar și cel spre Giroc, vor mai avea de așteptat câteva săptămâni până vor scăpa de restricțiile de circulație impuse acolo. Pe cele două drumuri se lucrează la realizarea unor sensuri giratorii. Acestea sunt situate pe drumul dintre Timișoara și Giroc, unul la intersecția cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la sensurile giratorii de pe drumurile județene mai durează câteva săptămâni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.