Conducerea PNL Timiș nu vede existența unor probleme cu primarii ”rebeli”

Alin Nica, Danut Groza

Alin Nica, Danut Groza

Conducerea rămasă pe funcție la PNL Timiș după puciul eșuat lamentabil din interiorul filialei spune că nu are nicio problemă cu primarii care au fost ”rebeli”. Am discutat cu fiecare și continuăm discuțiile, nu sunt probleme așa de mari, spune Dănuț Groza, secretarul general al organizației județene.

Mai mult, Alin Nica, președintele PNL Timiș, susține că nu ar fi fost, de fapt, niciodată, probleme, că acestea sunt doar în mintea celor care au vrut să destabilizeze partidul. În partidul liberal nu ar fi bine dacă ar fi unanimitate, e normal să fie și alte păreri, spune el

”Probleme nu au fost nici înainte. Decât în mintea unora care voiau să destabilizeze situația din partid. Voturile sunt mai puține decât cel de anul trecut. Ar fi necaracteristic să fie unanimitate, nu ar mai fi PNL. Dezbaterea și discuția de idei, de a spune în față că nu sunt de acord cu tine e normală aici. Ne vom lupta până la capăt pentru această libertate pe car eam câștigat-o la Timișoara în 1989”, spune Nica.

El apreciază nemulțumirile exprimate de cei care nu au votat cu Nica la întâlnirea cu Nicolae Ciucă ca fiind… rezolvabile. Nu vor pleca din partid primarii, spre alte partide, spune șeful PNL Timiș.

”Nu sunt nemulțumirile atât de grave ca să facă un asemenea gest. Nu s-a pus problema ca noi să plecăm acum un an de zile, când am fost în conflict, decât dacă eram excluși. Noi nu ne-am gândit să trecem la alt partid. Veți vedea în săptămânile viitoare și alte personalități care vor veni alături de noi”, a declarat Nica.

Dănuț Groza, secretarul general, admite că sunt nemulțumiți, dar se discută cu ei pentru a se rezolva toate problemele.

”Evident că sunt primari nemulțumiți, dar nu atât de mari nemulțumiri încât să nu le putem corecta. Trebuie să discutăm, experiența ne-a demonstrat că există un flux de primari între partide la fiecare alegeri. Noi ne dorim ca cei de la noi să nu plece, niciun primar. În urma unor discuții se pot rezolva problemele ridicate. Nu cred că e realistă o estimare, acum, mai sunt zece luni, despre câți ar putea pleca. Listele cu candidați le facem în februarie – martie, stabilim listele de consilieri locali și județeni”, a spus Groza.

El a infirmat și faptul că renunță la o nouă candidatură la funcția de primari la Sânnicolau Mare. De asemenea, el spune că nu vor mai avea loc din nou ”parașutări” de persoane de la București, impuse pe listele PNL din Timiș

”Nu îmi doresc post de parlamentar. S-a tot spus că eu îmi doresc să devin parlamentar, că Alin Nica vrea senator. Nu va fi așa, voi candida din nou la funcția de parlamentar. (…)Trebuie să ne gândim și în acest an (n.r. la asemenea impuneri de candidați), promisiunile de la București sunt că nu vor exista astfel de situații. Acest lucru ni s-a promis că nu se va întâmpla. Promovarea trebuie să fie pe criterii de implicare și competență. Cei care nu au muncit în partid pot avea semne de întrebare”, a mai spus Groza.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO

Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare

Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026

Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
Nicio surpriză la Pădurea Verde, acolo unde CSC Dumbrăvița a înregistrat a șasea înfrângere consecutivă. Astăzi a fost 0-2 în fața unei echipe cu pretenții, FC Bihor Oradea, dar care este încă departe de obiectiv. La echipa gazdă nici jucătorii nu pot, dar și antrenorul care ține cu dinții de scaun este depășit total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița și-a păstrat „cu brio” lanterna roșie. Echipa de la Pădurea Verde și antrenorul Fabian, repetenți
Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
Poate pentru prima dată după mult timp, Alfred Simonis i-a dat dreptate lui Ruben Lațcău. Liderul CJ Timiș a confirmat că asupra terenurilor și clădirilor societății Colterm există un interes imobiliar ridicat, așa cum viceprimarul Timișoarei spunea într-o postare extrem de virulentă pe internet. Dar, de asemenea, Simonis a mai subliniat că primăria , prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
Încă un meci mare făcut de rugbiștii de la SCM USV. Timișoara a întâlnit acasă Baia Mare, în duelul ultimelor campioane și a reușit o nouă victorie. Echipa lui Mugur Preda și-a învins marea adversară în acest sezon și în campionat, și în Supercupă, și acum și în Cupă. A fost un duel al marilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara bate Baia Mare și în Cupa României în duelul ultimelor campioane. Bănățenii vor juca acasă în semifinalele competiției
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.