Timișul, reprezentat la cel mai înalt nivel la congresul Partidului Popular European. Alin Nica cere sprijin pentru aderarea țărilor din estul Europei/Foto

În aceste zile, la București are loc congresul Partidului Popular European, din care face parte și Partidul Național Liberal. Liderul filialei Timiș, Alin Nica, e prezent la lucrări, el fiind și raportor pentru Viitorul Parteneriatului Estic, dar și de reprezentant al Comitetului European al Regiunilor.

Discursul fruntașului liberal s-a referit la extinderea Uniunii Europene spre țările din estul Europei și la necesitatea sprijinirii, din punct de vedere al dezvoltării administrative a acestor țări și despre rolul autorităților locale și regionale la acest capitol.

”La Congresul Partidului Popular European am vorbit, în calitate de raportor pentru „Viitorul Parteneriatului estic din perspectivă locală și regională”, despre avantajele extinderii Uniunii Europene ca investiție esențială în pace, stabilitate și prosperitate. Țări precum Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Ucraina și Moldova vor avea de parcurs numeroase etape și au nevoie de sprijinul nostru și cooperarea extinsă la toate nivelurile. Autoritățile regionale și locale joacă un rol semnificativ în implementarea politicilor, legislației și reformelor necesare pe calea aderării și integrării în UE. Am asigurat oficialii acestor țări că județul Timiș, alături de colegii din România, este angajat să sprijine creșterea capacității administrative în regiunile partenere. Împreună apărăm valorile fundamentale în comunitățile locale, garantând atingerea obiectivelor comune cu UE și respectarea principiului subsidiarității prin apropierea cetățenilor de Uniunea Europeană”, a fost discursul lui Alin Nica la București.

La nivel european, Congresul Partidului Popular European de la București a reunit 2.000 de delegați din peste 40 de țări, fiind un eveniment major în cadrul căruia au fost discutate teme arzătoare de pe agenda publică europeană. S-a discutat strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, s-a stabilit manifestul Partidului Popular European şi a fost desemnat candidatul pentru şefia Comisiei Europene.

”A fost o onoare să reprezint Comitetul European al Regiunilor și o bucurie să particip la lucrări alături de şefi de state, de guverne şi preşedinţii de partide din partea PPE, cea mai mare familie politică europeană”, a încheiat Nica.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

George a spus: (martie 7th, 2024 at 16:06 )

Ne-am dat dracu’ dacă Ni(mi)ca a ajuns să ne reprezinte și să ceară să fim primiți în Schengen. Se dau austriecii cu curu’ de pământ de ciudă că ne-au respins până acum.

ideologia e un pampers a spus: (martie 7th, 2024 at 23:34 )

Da, PNL nu este nici în Internaționala Liberală, nici membru al Forumului European Liberal, nici în Renew Europe, nici în ALDE, unde se regăsesc majoritatea partidelor și mișcărilor liberale din Europa, în schimb este membru al Grupului Popularilor-Europeni !!!
Mai mult, dacă dați click pe butonul cu organizații partenere ale PPE (https://www.eppgroup.eu/ro/cine-suntem/cum-muncim), veți regăsi Institutul Robert Schuman și fundația omonimă. Rugăm cetățenii comunei Bocsig, actuali și foști,să nu se inflameze încă: Robert Schuman a fost mai mult francez (luxemburghez după părinți și neamț pe certificatul de naștere, totuși), chiar dacă fondatorul institutului a fost un neamț get-beget! O altă organizație soră (sponsorizată de PPE) este think-tank-ul European Ideas Network, care nu prea se lasă devoalat pe internet. Fundația Schuman e soră cu Fundația Konrad Adenauer, cu care mai colaborează. Dacă luați aceste patru nume de organizații și căutați pe site-urile anti-mondialiștilor, veți învăța ce este Oculta! Aviz cetățenilor (mai ales foști) din Bocsig: liber la inflamare!!!
Parcă mi-aduc aminte cum PD-ul lui Băsescu a făcut la fel, o răsucire ideologică, de la Internaționala Socialistă la populari… Și-l aud pe șmenarul Băsescu spunând că i se frânge inima când îi vede pe Falcă, Blaga și Boc la liberali și nu-nțeleg de ce. Pedeliști au fost, populari au rămas și când au fugit la liberali, care-i problema? Și mai apoi nu-i nici un motiv de frângere a inimii că doar nu i-a răpit nimeni și i-a violat cu liberalismul, ci ei au mers de bunăvoie și după miros de cașcaval.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei

Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan, a fost decorată de Președintele Austriei cu Ordinul de Merit de Aur

Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan și inițiatoarea Balului Vienez Timișoara, a primit Ordinul de Merit de Aur (Goldenes Verdienstzeichen der Republik Österreich), o înaltă distincție conferită de Președintele Federal al Republicii Austria, Alexander Van der Bellen. Recunoașterea oficială i-a fost înmânată la Timișoara de către Excelența Sa Ulla Krauss-Nussbaumer, Ambasadoarea Austriei în România, în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan, a fost decorată de Președintele Austriei cu Ordinul de Merit de Aur

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan și inițiatoarea Balului Vienez Timișoara, a primit Ordinul de Merit de Aur (Goldenes Verdienstzeichen der Republik Österreich), o înaltă distincție conferită de Președintele Federal al Republicii Austria, Alexander Van der Bellen. Recunoașterea oficială i-a fost înmânată la Timișoara de către Excelența Sa Ulla Krauss-Nussbaumer, Ambasadoarea Austriei în România, în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan, a fost decorată de Președintele Austriei cu Ordinul de Merit de Aur
Parcul Castelului Huniade găzduiește trei zile de istorie vie, cu parade medievale, turniruri cavalerești, demonstrații de luptă, ateliere de meșteșuguri și activități pentru întreaga familie. Programul include concerte susținute de Truverii și Peregrinii, precum și un spectacol pirotehnic. Gastronomia medievală va avea și ea un loc special în festival. Participanții se pot bucura de preparate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recomandarea de weekend Visit Timiș: tradiții culinare și istorie medievală. Nu e niciunde ca în Banat
Weekendurile de toamnă au un alt farmec la Iulius Town Timișoara, unde evenimentele aduc câte ceva pentru fiecare membru al familiei. În acest final de săptămână, celebrăm Ziua Armatei României alături de cadrele militare, care au pregătit mai multe activități interactive: coborâri în rapel, demonstrații de alpinism, prezentări dedicate medicinei militare și multe alte surprize....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend pentru toată familia la Iulius Town: Ziua Armatei, teatru interactiv pentru copii, expoziție de dragoni gigant și alte surprize
Pentru luna ianuarie a anului viitor, As Tour Timişoara vă propune să descoperiţi farmecul Belgiei într-un city-break de neuitat. De la eleganța capitalei europene Bruxelles la romantismul medieval al orașului Bruges și atmosfera spectaculoasă din Ghent, această excursie promite patru zile pline de istorie, arhitectură impresionantă și experiențe memorabile. Plecarea este pe 15 ianuarie 2027,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă invită într-o călătorie de poveste în inima Belgiei
Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.