USR și Dreapta Unită nu știu încă pe cine trimit la luptă pentru CJT. Despre un transfer spectaculos, cu Alin Nica, niciun cuvânt

USR și Dominic Fritz nu știu cine va intra în lupta pentru șefia Consiliului Județean Timiș. Sâmbătă se va decide, atunci se votează, dar, în acest moment nimeni nu comentează despre o eventuală ”evadare” a lui Alin Nica, șeful PNL Timiș, dat la o parte de partidul său, pentru că a intrat în jocul politic al șefilor politici de la București, care l-au pus pe Alfred Simonis pe postul pe care Nica era ca sigur. ”Evadarea” despre care se discută ar putea avea loc spre Dreapta Unită, pe filiera Forța Dreptei a lui Orban. Până sâmbătă mai e timp…

Nica nu s-a dovedit un partener bun, pe Alfred Simonis îl stimez personal. Sunt cuvintele lui Dominic Fritz, care nu știe cu cine ar colabora mai bine odată ce ”partidul unic”, cum e numită alianța PSD – PNL de către primarul Timișoarei, va decide cine luptă pentru conducerea județului. Nimeni din lumea politică locală nu are curajul să vorbească de o plecare, în masă, alături de mulți membri, primari, consilieri, din PNL Timiș, pentru că ”miticii” au decis că social-democrații și liberalii au decis că sunt cei mai buni prieteni, fac liste comune și în Timiș Simonis îl dă la o parte pe Nica la candidatura pentru funcția de președinte al CJ Timiș. Se discută tot mai intens despre trecerea de partea Dreptei Unite a liberalilor timișeni, prin filiera partidului lui Ludovic Orban. Acum, Nica e la București, alături de numeroși liberali locali, ca să nu permită o asemenea predare la cheie spre PSD. Dacă nu iese nimic… Certitudinea este că votul USR pe candidatul la CJT se dă sâmbătă, deci timp de schimbări politice spectaculoase mai sunt.

Dominic Fritz nu a scos niciun cuvânt despre un asemenea transfer politic de zile mari, ”fentând” subiectul și vorbind despre cine e mai bun și cine nu.

Se pare că nici nu va mai fi această alegere între cei doi. Pentru că Alfred Simonis pare să fie candidatul partidului unic PSD-PNL. Dacă ceea ce se scrie în presă de câteva zile este adevărat, și din informațiile mele este, și doar se trage acum un pic de timp pentru a formaliza executarea domnului Nica din funcția de președinte al Consiliului Județean, ca Alfred Simonis să candideze pentru acest nou partid unic. Eu am spus-o și în trecut și nu este un secret că Alin Nica nu a fost un partener bun pentru mine Dar a fost președintele Partidului Național Liberal. În această funcție l-am respectat, la fel ca și în funcția de președintele Consiliului Județean. Și eu nu cred că este un semn bun pentru democrația noastră ca el acum să fie executat. Nu putem să-l încoronăm acum pe domnul Alfred Simonis, chiar dacă-l stimez personal, nu poate fi încoronat acum regele județului”, a declarat Fritz, joi.

Despre ”flagship”-ul precedentelor alegeri, candidatul de atunci al USR la funcția de președinte al CJT, cel care a fost timp de patru ani vicepreședinte al administrației județene, chiar președinte al filialei USR Timiș până nu s-a retras grațios pentru a-l lăsa pe Dominic Fritz să preia funcția, Cristian Moș, actual la USR… niciun cuvânt. Dar, partidul va scoate un candidat bun, care îl va concura cu succes pe ”regele” Simonis, ne garantează Fritz.

Noi, la USR, avem sâmbătă votul pentru candidatul la consiliul județean, în funcție de rezultat îl vom și anunța, asta după negocieri și agrementul partenerilor. În situația în care nici nu știm cine va candida (n.r. de la alt partid/partide) cu două luni înainte, cred că nu este de mirare, și noi prospectăm scena politică. Vom veni cu un candidat puternic, care va fi o concurență reală pentru Alfred Simonis.”, a încheiat Fritz.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (martie 21st, 2024 at 14:48 )

Fritz il lauda pe Simonis cu care se aseamana in mai multe privinte cum ar fi experienta in mediul privat si inteligenta dar nu cred ca il poate concura si la viclenie. Sigur ca i-ar conveni o alianta cu PSD-ul pentru ca oricum are ambitia de a deveni presedinte si atunci are nevoie de un partid mare in spate.

Kata a spus: (martie 21st, 2024 at 18:24 )

@dani, nu te simti stingher pe aici pe pagina?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii

USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Simon Pescari

De ce joacă Poli meciul cu Rapid în Cupă la Sibiu. Locaţia surpriză unde s-ar putea juca ultima partidă din grupa Cupei României

Multă lume s-a întrebat, după ce s-a anunţat locul de desfăşurare al primului meci din grupa Cupei României, cel cu Rapid, de ce s-a optat pentru Sibiu. Preşedintele clubului Politehnica, Simon Pescari, explică mai jos care au fost raţiunile pentru care s-a luat această decizie. În premieră, Pescari anunţă şi unde s-ar putea juca partida...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce joacă Poli meciul cu Rapid în Cupă la Sibiu. Locaţia surpriză unde s-ar putea juca ultima partidă din grupa Cupei României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișul e printre campionii național la accesarea de credite de nevoi personale. Creșterea, pe fondul unei puteri de cumpărare în scădere

Un număr tot mai mare de români au apelat la credite de nevoi personale anul acesta decât în 2025. De asemenea, sumele împrumutate sunt mai mari decât anul trecut în majoritatea județelor analizate, pe fondul scăderii puterii de cumpărare și a inflației ridicate. Timișenii solicită sume mai mari, fiind depășiți doar de bucureșteni. Banii sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul e printre campionii național la accesarea de credite de nevoi personale. Creșterea, pe fondul unei puteri de cumpărare în scădere

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cu Sin City istorie înainte de a deveni realitate la Timișoara, acum aleșii locali au aprobat interzicerea în totalitate a sălilor de jocuri de noroc în oraș. Ședința de plen de marți a consfințit decizia finală a orașului de pe Bega de a interzice aceste săli, cu excepția celor pentru Loto clasic. Agențiile Loteriei Române...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sălile de păcănele devin istorie la Timișoara. Consiliul Local a aprobat interzicerea acestora
Multă lume s-a întrebat, după ce s-a anunţat locul de desfăşurare al primului meci din grupa Cupei României, cel cu Rapid, de ce s-a optat pentru Sibiu. Preşedintele clubului Politehnica, Simon Pescari, explică mai jos care au fost raţiunile pentru care s-a luat această decizie. În premieră, Pescari anunţă şi unde s-ar putea juca partida...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce joacă Poli meciul cu Rapid în Cupă la Sibiu. Locaţia surpriză unde s-ar putea juca ultima partidă din grupa Cupei României
USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Muncitorii companiei de construcții care se ocupă de regenerarea urbană a Pieței Traian au ajuns la etapa montării primelor plăci de piatră naturală din zona amintită. Este una dintre ultimele etape pentru finalizarea lucrărilor în piață. Cercetarea arheologică nu a identificat elemente care să întârzie șantierul, astfel că, la cinci luni de la începerea proiectului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pune piatră naturală în Piața Traian
Un număr tot mai mare de români au apelat la credite de nevoi personale anul acesta decât în 2025. De asemenea, sumele împrumutate sunt mai mari decât anul trecut în majoritatea județelor analizate, pe fondul scăderii puterii de cumpărare și a inflației ridicate. Timișenii solicită sume mai mari, fiind depășiți doar de bucureșteni. Banii sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul e printre campionii național la accesarea de credite de nevoi personale. Creșterea, pe fondul unei puteri de cumpărare în scădere
CODRU Festival revine la Timișoara între 28 și 30 august, pentru cea de-a VI-a ediție, în Pădurea Verde. Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș, sprijină și în acest an desfășurarea festivalului, unul dintre evenimentele care contribuie la promovarea Timișoarei și a județului ca destinație pentru turism cultural și de evenimente. Timp de trei zile, Pădurea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sprijin pentru CODRU Festival din partea CJ Timiș
Ocazie de a „socializa” altfel cu orașul, care le va fi casă în următorii ani. Pentru studenții internaționali, experiența la Universitatea Politehnica Timișoara înseamnă mai mult decât cursuri, proiecte sau stagii de practică. Înseamnă și descoperirea orașului, întâlniri cu oameni din culturi diferite și momente care transformă perioada petrecută la Timișoara într-o experiență de viață....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții străini din UPT au descoperit Timișoara într-un mod inedit: de pe Bega/FOTO
După luni bune de așteptare, contractul de execuție al viitorului stadion Dan Păltinișanu a fost semnat la București, la sediul Companiei Naționale de Investiții. Urmează câteva luni pentru a se realiza proiectul și ulterior poate demara construcția, cu Consiliul Județean Timiș pe post de finanțator în primul an. Timișoara va avea un nou stadion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul stadion al Timișoarei. Simonis: ”Timișoara și Timișul au așteptat suficient”/VIDEO
Sâmbătă, 29 august 2026, și în Timiș va avea loc ediția a patra a Nopții Muzeelor la Sate. Publicul este invitat să descopere șase muzee din județul Timiș înscrise în programul evenimentului. Sunt șase locuri unde puteți descoperi mai multe despre Timiș și personalitățile sale. Casa memorială Nikolaus Lenau din Lenauheim propune o seară dedicată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Noaptea Muzeelor la Sate. Timișul oferă șase locații pentru vizitat
Conferențiarul Alexandru Onaca, din cadrul Departamentului de Geografie din Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie a UVT va participa la o misiune desfășurată în Antarctica. Expediția va oferi cercetătorilor români acces la unul dintre cele mai dificile medii naturale pentru desfășurarea activităților științifice și va permite realizarea unor observații și măsurători direct în teren. Pentru Alexandru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Onaca, conferenţiar la UVT, va reprezenta Timișoara la o expediție științifică în Antarctica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.