Începe proiectarea pentru parcarea multinivel a Primăriei Timișoara din spate de la Magazinul Bega

Licitația pentru proiectarea noii parcări multinivel din cartierul Cetate, din spatele magazinului Bega a fost finalizată cu succes. Timișorenii care se deplasează până în centru pentru a rezolva probleme punctuale sau pentru a se întâlni cu cei apropiați vor beneficia de aproximativ 250 de locuri de parcare în urma acestui proiect.

Parcarea include un sistem inteligent de monitorizare prin care utilizatorii pot evita timpul pierdut în căutarea unui loc de parcare liber.

„Povestea terenului unde construim parcarea multinivel este una de care s-au revoltat mulți timișoreni. În 2016 a fost preluat și utilizat ca parcare privată, chiar dacă era terenul orașului. Am reușit să recuperăm terenul anul trecut și avem acum pe rol un dosar pentru a recupera și prejudiciul creat în perioada în care venitul din parcare a mers spre buzunare private și nu a ajuns în bugetul local. Acesta e unul din multele demersuri pe care le facem pentru ca Timișoara să rămână pe drumul spre mai bine”, anunță primarul Dominic Fritz.

Proiectul de parcare multinivel suplimentează numărul locurilor de parcare din centru, păstrând caracterul istoric al zonei. Investiția vizează reabilitarea și modernizarea spațiului public adiacent, crearea de noi spații verzi și pietonale, pentru ca locuitorii și vizitatorii orașului să se bucure de un mediu urban mai primitor. Parcarea va include, de asemenea, un parter înalt prevăzut pentru spații comerciale sau alte destinații viitoare. De asemenea, sunt prevăzute și adăposturi pentru biciclete, iar accesul auto se realizează de pe strada Carol Telbisz.

Asocierea Norma Arhitectură și Urbanism SRL și Top Proiect SRL a câștigat contractual pentru elaborarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și a documentației pentru autorizarea lucrărilor de construire. Din valoarea estimată de 800.000 lei (TVA inclus), contractul de servicii a fost atribuit pentru 640.000 lei (TVA inclus).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Gelu a spus: (aprilie 9th, 2024 at 08:08 )

Pana la parcarea semi-faraonica sa faca bine Primaria s-o intretina, n-a fost maturata de mai bine de 1 an de zile, cosuri de gunoi in jurul ei nu sunt, e un amestec de mizerie cu vegetatie in parcare. DEZASTRU. Fritz nu e cu nimic mai bun si mai stralucit decat Robu. O mafie cu alta mafie.

Gelu a spus: (aprilie 9th, 2024 at 08:13 )

Drumul din spatele parcarii care duce catre alimentarea cu marfă a magazinului Bega, domeniu public, parca e desprins din războiul ruso-ucrainian. RUSINE FRITZ. Niste simple gropi pe o raza de 50 de metrii nu sunteti in stare sa le astupati si vorbiti de proiecte. Inainte de a construi, pregateste terenul. Inainte de a te imbraca, foloseste apa si sapunul pentru a te spala. Vai de tine si vai de noi ca suportam toate ineptiile așa zișilor aleși, democratic.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dragan Petricevic

Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei

Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă

Călin Georgescu e arestat preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis marți contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București, care îl lăsase în libertate sub control judiciar. Aceeşi decizie a fost luată şi în cazul afaceristului Ionel Rusen. Poliţiştii merg la casa fostului candidat putinist la preşedinţie pentru a pune în aplicare mandatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Călin Georgescu e arestat preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis marți contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București, care îl lăsase în libertate sub control judiciar. Aceeşi decizie a fost luată şi în cazul afaceristului Ionel Rusen. Poliţiştii merg la casa fostului candidat putinist la preşedinţie pentru a pune în aplicare mandatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă
Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
Proiectul stadionului nou Dan Păltinișanu are emis certificatul de urbanism pentru a se putea începe etapa de proiectare, a anunțat, marți, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Vestea și mai interesantă este că municipalitatea se oferă să contribuie cu o sumă importantă la acest proiect, așa cum Consiliul Județean Timiș a făcut în proiectul stadionului de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru stadionul Dan Păltinișanu. Vrea să contribuie cu 25 de milioane de lei la proiect
Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
Timp de trei zile, între 2 şi 4 octombrie, platoul Stadionului „Dan Păltinișanu” se transformă într-un spațiu dedicat berii, muzicii, gastronomiei, tradițiilor și distracției. Organizat de Consiliul Județean Timiș, Hamei Festival va aduce concerter live şi o suprafţă de  7.500 mp pentru distracție, Aproape 20 de food truck-uri vor aduce gastronomie pentru toate gusturile, bere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Un scurtmeraj documentar realizat de o masterandă la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara a fost selectat în programul „Emerging Voices” al Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului „One World România”. „Cu pași mărunți” este realizat de Callista Birta, absolventă a Facultății de Arte și Design a Universității de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un scurtmetraj realizat de o studentă UVT a fost selectat la Festivalul One World România
Trenul metropolitan: viitoarea Piaţă a Victoriei, noul Spital Municipal; termoficarea Timișoarei printr-un proiect cu o tehnologie inovatoare. Sunt patru mari proiecte care vor redefini Timişoara în viitor şi pe care Dominic Fritz le aminteşte cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar. Primul mare proiect de viitor despre care vorbeşte Dominic Fritz este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar, Dominic Fritz vorbeşte de Timişoara viitorului
În ultimele cinci luni, în special de la începutul verii, Poliţia Locală a efetuat 1041 acțiuni de verificare și reverificare a terenurilor necurățate de vegetație. Au fost date sancțiuni în valoare totală de 184.000 de lei pentru terenuri necosite și cu ambrozie. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările pentru luarea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancţiuni de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pentru terenuri necosite și cu ambrozie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.