Se deschid din nou granițele între România, Serbia și Ungaria, la Triplex Confinium

Și în acest an, la Triplex Confinium, la punctul de întâlnire al granițelor României, Serbiei și Ungariei, autoritățile din cele trei țări se vor reuni la punctul de trecere al frontierei situat între Beba Veche (România) – Kübekháza (Ungaria) și Rabe (Serbia), pentru a sărbători cooperarea transfrontalieră în cadrul Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa, o frumoasă tradiție anuală și un mesaj al bunei vecinătăți dintre cele trei țări amintite.

Sâmbătă, 25 mai, de la ora 10, în punctul unde cele trei granițe se unesc vor avea loc o serie de momente festive. Acțiunea va include întâlnirea oficialităților, deschiderea festivă a frontierei și crosul transfrontalier al copiilor din cele trei sate limitrofe, urmat de premierea celor mici.

După festivitatea de la borna Triplex Confinium se va întruni Adunarea Generală a Cooperării Regionale Dunăre-Criș-Mureș-Tisa, în acest an va avea loc la Sânnicolau Mare.

Cu această ocazie, autoritățile județene, membre DKMT, își vor prezenta proiectele de dezvoltare și rezultatele acestora în domeniul infrastructurii transfrontaliere. În cadrul ședinței se vor aproba și proiectele derulate de Agenția de Dezvoltare Euroregională DKMT. În cadrul acțiunii de la castelul Nako vor fi premiate 4 proiecte transfrontaliere deosebite care au fost implementate pe teritoriul Euroregiunii DKMT.

La solicitarea localităților de lângă graniță, care organizează programe culturale în această perioadă, frontiera va fi deschisă timp de patru zile, conform următorului orar:

Joi, 23 mai: Către Serbia: între orele 10:00 – 20:00 (în Ungaria se poate trece în acest interval dinspre Serbia).

Vineri, 24 mai: Către Serbia: între orele 10:00 – 20:00 (în Ungaria se poate trece în acest interval dinspre Serbia).

Sâmbătă, 25 mai: Către Serbia: între orele 10:00 – 20:00.; Către Ungaria: între orele 10:00 – 02:00 (noaptea).

Duminică, 26 mai: Către Serbia: între orele 10:00 – 20:00; Către Ungaria: între orele 10:00 – 02:00 (noaptea).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Jack a spus: (mai 22nd, 2024 at 20:10 )

Din pacate s-au deschis de mult si ne-am umplut de negrotei si arabeti!

1 Trackbacks pentru acest articol

Se deschid granițele între România, Serbia și Ungaria | R3media Says:

[…] La punctul de întâlnire al granițelor României, Serbiei și Ungariei, autoritățile din cele trei țări se vor reuni la punctul de trecere al frontierei situat între Beba Veche (România) – Kübekháza (Ungaria) și Rabe (Serbia), pentru a sărbători cooperarea transfrontalieră în cadrul Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa, o tradiție anuală, transmite De Banat. […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor

Expert Forum, organizație membră a Coaliției Vot Corect, organizează un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie. Prin intermediul acestuia, experți electorali și juriști vor răspunde celor mai frecvente întrebări legate de zilele votării și vor oferi asistență pentru sesizarea neregulilor. Cei interesați pot suna la numerele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăviţa, din nou repetentă pe teren propriu

Se strâng rezultatele negative. Mai ales pe teren propriu. CSC Dumbrăviţa se află la al cincilea eşec pe teren propriu de la începutul campionatului. Astăzi, într-un decor hibernal, trupa de la Pădurea Verde a capotat în faţa unei echipe mai slabe, fără antrenor principal, Şelimbăr. Partida a contat pentru runda a 14-a, iar Dumbrăviţa era...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa, din nou repetentă pe teren propriu
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Se strâng rezultatele negative. Mai ales pe teren propriu. CSC Dumbrăviţa se află la al cincilea eşec pe teren propriu de la începutul campionatului. Astăzi, într-un decor hibernal, trupa de la Pădurea Verde a capotat în faţa unei echipe mai slabe, fără antrenor principal, Şelimbăr. Partida a contat pentru runda a 14-a, iar Dumbrăviţa era...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa, din nou repetentă pe teren propriu
Teatrul Național din Timișoara organizează în perioada 4-10, respectiv 19-20 decembrie 2024, o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești. Dacă anul trecut, în formula dedicată Anului Capitalei Europene a Culturii, FEST–FDR s-a concentrat cu precădere asupra spectacolului internațional, respectiv modulul FEST, anul acesta Teatrul Național echilibrează balanța, prioritizând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul dramaturgiei româneşti se va desfăşura la Timişoara, în două „episoade”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că înainte de finalul anului în curs se va finaliza reabilitarea pentru un nou cinematograf, cel din Freidorf. Acesta va purta numele lui Johnny Weissmuler, de asemenea, s-a renunțat la proiectul pe fonduri europene care prevedea înființarea acolo a unui centru social pentru tratarea adicțiilor. Actorul și sportivul Johnny Weissmuller,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a renunțat la proiectul pe fonduri europene de la Cinema Freidorf. Reabilitarea, gata în decembrie
Pe data de 21 noiembrie a avut loc Gala Performeri din Sănătate, ediția 2024, desfășurată la Club One din București. Acest eveniment a avut ca misiune recunoașterea meritelor și a implicării celor mai importante companii din industria pharma și medicală, clinici, rețele de spitale de stat și private și personalități din domeniul medical. Gala Capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara, de trei ori premiată la un eveniment naţional din domeniul sănătăţii/FOTO
Expert Forum, organizație membră a Coaliției Vot Corect, organizează un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie. Prin intermediul acestuia, experți electorali și juriști vor răspunde celor mai frecvente întrebări legate de zilele votării și vor oferi asistență pentru sesizarea neregulilor. Cei interesați pot suna la numerele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor
Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat
Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura „Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolire Timișoara Nord, DN6-DN69 la patru benzi de circulație”. După selecția/validarea ANAP se va stabili și data de depunere a ofertelor. Termenul de realizare al SF-ului este de 12 luni. Varianta de Ocolire Timișoara Nord a fost primul sector al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara
Top