Jurnal de campanie (22). La Săcălaz, comasaţii s-au „spart” în Buboi şi Boboi. Dar tot o „bubă” fără şcoală avem

Cosmin Buboi si Nicolae Robu

Cosmin Buboi si Nicolae Robu

Una dintre cele mai strânse lupte pentru o primărie din Timiş se va da, cu certitudine, la Săcălaz. Asta şi fiindcă e una dintre puţinele primării din Timiş unde PSD şi PNL nu au candidaţi comuni. Aici şi situaţia politică a fost extrem de fluidă, cu multe permutări, pentru ca în final să se ajungă la o luptă în trei. Respectiv actualul primar, Nicu Viorel, va încerca să mai obţină un mandat în faţa PSD-istului Dumitru Adi Boboi şi a PNL-istului Cosmin Buboi.

La Săcălaz “comasaţii” din PSD şi PNL nu s-au înţeles în privinţa unui candidat comun, astfel că vor merge separat în lupta pentru câştigarea primăriei. Dincolo de cvasi-confuzia numelor celor doi, aducând a paronim, un alt lucru îi apropie pe cei doi candidaţi, dar despre asta mai târziu.

Cosmin Buboi a ajuns candidat după schimbarea de la vârful PNL Timiş, respectiv mazilirea via Bucureşti a lui Alin Nica. Până la acel moment candidat al PNL era actualul primar Nicu Viorel. Buboi este un apropiat al lui Nicolae Robu, dar şi al fostului secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, acesta din urmă având cuvântul decisv în a-l readuce în prim plan. Fost vicepreşedinte al PNL Timiş şi extrem de influent în perioada în care Robu şi Popoviciu conduceau filiala, Buboi a mai candidat de două ori la Primăria Săcălaz, dar fără succes. Ultima dată, în 2020, deşi avea un partid puternic în spate, PNL, a pierdut în faţa candidatului PMP. Buboi a cunoscut o anumită celebritate în filiala pe atunci condusă de un doctor inginer, prin faptul că şi-a luat Bacalaureatul la 38 de ani.

Candidatul PSD la funcţia de primar al Săcălazului este Dumitru Adrian Boboi. Actual viceprimar PMP, el a intrat în ultimii ani în conflict cu primarul coleg de partid, scandalurile dintre cei doi fiind la ordinea zile. La evenimentul de lansare a candidaturii sale au participat mai mulţi interlopi din Timişoara. De fapt, în sală au fost mai mulţi timişoreni, decât locuitori ai Săcălazului. În fine, ce-i aseamănă cel mai mult pe cei doi candidaţi, dincolo de nume? “Dragostea” de carte, de şcoală. Dacă în cazul lui Buboi am lămurit situaţia, Boboi se pare că nici la “bac” n-a ajuns. El abia scrie, iar atunci când reuşeşte să nu rupă pixul, scrie doar cu litere mari precum analfabeţii. De ortografie n-are rost să vorbim. Documentul de mai jos nu este o excepţie, ci exact regula. Exact aşa scrie un candidat PSD la funcţia de primar! Ca atare, dincolo de vorbe mari, PNL şi PSD ne demonstrează încă o dată, câţi bani dau pe educaţie.

 

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Ioana Crețu a spus: (iunie 5th, 2024 at 15:52 )

La Săcălaz mai este un candidat, nu doar cei trei menționați în articolul de mai sus, din care nu mi-e foarte clar dacă cea mai wow informație e că, în România lui 2024, într-o localitate dezvoltată din periurbanul Timișoarei, „bătălia” s-ar da între unul cu bac-ul luat la 38 de ani și un semi-analfabet. Pardon, și încă unul, demagog, care a sărit în altă barcă anume ca să mai candideze o tură.
Poate ne merităm soarta, dacă între unul tânăr, cu școală, dar care e de la alt partid decât de la PSD și PNL, și ceilalți trei, campioni la „școala vieții”, acceptăm că lupta s-ar da între ăia trei din urmă. Numa’ zic…

Daniel a spus: (iunie 5th, 2024 at 17:08 )

Așa se întâmplă când primarul este ales într-un singur tur iar prezența la vot este redusă. Sigur ca cei interesanți se după să voteze și se ajunge la un primar votat de cunoștințe, interlopi și profitori în loc să câștige unul votat pe baza de principii morale, pregătire și experiență.

George a spus: (iunie 5th, 2024 at 19:43 )

Daniele, unde e Fritz în articol? Sau ești plătit la număr?

@George a spus: (iunie 6th, 2024 at 07:09 )

Si-au dat seama in PNL ca primaria Timisoara e pierduta.

tm a spus: (iunie 7th, 2024 at 08:32 )

Va rog stergeti poza cu cererea d-lui Boboi , era sa fac ruptura de retina .
Clar am mai multi ani de vacanta , decat anii de scoala a d-lui Boboi .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD

Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore

Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore

Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, construiește pe strada Lorena un nou centru pentru asistență și pentru recuperarea persoanelor vârstnice. Noul centru va putea oferi servicii pentru 100 de seniori vulnerabili, de la recuperare și îngrijire până la sprijin pentru activitățile de zi cu zi și servicii acordate la domiciliu. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili din oraș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează o nouă ediție a evenimentului UNIGHT, pentru o noapte în care cercetarea iese din laborator și devine experiență. Toți timișorenii sunt așteptați la eveniment. Pe 25 septembrie, între orele 18 și 23, UVT are ”deschis” la UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026, o seară dedicată științei, experimentelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, UVT organizează UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026
În cursul acestui an, în zona de activitate al Delgaz Grid au fost înregistrate numai în acest an un număr de 11 cazuri de intoxicare, ca urmare a utilizării instalațiilor alimentate ci gaze naturale. Societatea face o serie de recomandări pentru siguranța utilizării acestor instalații. Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de la două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întrețineți corespunzător instalațiile alimentate cu gaze naturale. 11 cazuri de intoxicare cu monoxid de carbon, înregistrate în Timiș
Eveniment cu gust! Consiliul Județean Timiș susține programul dedicat gastronomiei locale desfășurat la Bastionul Maria Theresia, pe 26 septembrie, între orele 14:00 și 18:00. Evenimentul aduce în prim-plan producătorii regionali prin experiențe de tip „From Farm to Fork”, degustări, demonstrații culinare și sesiuni de live mixology. HORETIM și Produs în Banat se alătură inițiativei ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gastronomia Banatului, în prim-plan la Bastionul Maria Theresia, în cadrul Timișoara Tasting Tour 2026
Străduța privată de pe strada Cezar, care leagă bulevardul Loga de Parcul Copiilor, e a Primăriei Timișoara. Administrația a anunțat că a câștigat definitiv procesul privind recuperarea străzii Cezar, domeniul public care fusese ocupat cu construcții ilegale și transformat în curte privată. Familia care a contestat intervenția municipalității a cerut în instanță anularea dispoziției primarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara obține succes la Curtea de Apel Timișoara în procesul privind strada Cezar
Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO
Duminică, 27 septembrie, se împlinesc exact şase ani de la momentuil în care Dominic Fritz a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei. Pentru această dată, cu trei zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Fritz îşi invită susţinătorii la un eveniment intitulat  ”Timișoara. Revoluția continuă”. La exact şase ani de la primele alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a devenit duminică, 20 septembrie 2026, epicentrul unui dialog avangardist despre viitorul tehnologiei și al percepției umane. Instituția a găzduit o întâlnire de excepție cu Yoichi Ochiai, una dintre cele mai importante figuri ale scenei internaționale de artă media și cercetare în inteligență artificială. Evenimentul face parte din proiectul internațional „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inteligența Artificială și arta media s-au întâlnit la UPT: Renumitul cercetător japonez Yoichi Ochiai a fascinat publicul timișorean
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.