Două importante distincții acordate de Franța au fost primite de Marilen Pirtea și Mircea Mihăieș

Marilen Pirtea

Marilen Pirtea

Cadrul special oferit de Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara  a oferit locul perfect pentru ceremonia de decernare a distincțiilor Officier de L’ordre des Palmes académiques, pentru Marilen Gabriel Pirtea și Chevalier de L’ordre des Arts et des Lettres,pentru Mircea Mihăieș, de către  Nicolas Warnery, Ambasadorul Republicii Franceze în România. Contextul în care a avut loc evenimentul a fost creat de legătura durabilă dintre UVT și mediul universitar francez, important pentru dezvoltarea francofoniei în Timișoara și România.

Universitatea de Vest din Timișoara, ca principală universitate comprehensivă a vestului țării, dezvoltă permanent parteneriatul cu spațiul francez al educației și cercetării. Cea mai longevivă componentă a acestui parteneriat, care are o istorie de peste 50 de ani, este reprezentată de prezența la UVT a unui lector francez, o contribuție apreciată și binevenită pentru dezvoltarea programelor cu dimensiune francofonă. În plus, în cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie din UVT s-a consacrat, de mai multe decenii, prezența neîntreruptă a programelor de studii în limba franceză, atât pentru studiul francezei ca limbă străină, dar și a unor programe de studii specifice organizate în limba franceză, cum ar fi cel de Management.

Tot în spiritul acestui parteneriat româno-francez dezvoltat la UVT, s-au concretizat mai multe acorduri de apartenență la structuri si organizații francofone importante, așa cum este Rețeaua Internațională a Catedrelor Senghor ale Francofoniei (RICSF). Rețeaua creată în 2002, la inițiativa rectorului Michel Guillou, reunind Catedrele Senghor ale Francofoniei, este o structură inter-universitară foarte activă a francofoniei internaționale care, în prezent, reunește 24 de universități membre, de pe toate continentele. Catedra Senghor din cadrul Universității de Vest din Timișoara este membru activ al RICSF de mai mulți ani și asigură vicepreședinția rețelei.

În linia acestui parteneriat francofon durabil stabilit la UVT, se remarcă și prezența unei comunități francofone puternice, cu peste o sută de cadre didactice care au efectuat studii, de scurtă sau lungă durată, în Franța, prin programe prioritizate în mandatele rectorului UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea. Mare parte dintre acești cercetători au stabilit colaborări și participări la echipe de proiect din domeniile educației și cercetării, concretizate în relații academice cu peste 70 de universități din Franța. Ca urmare a procesului de inițiere a unei profunde reforme universitare europene, propuse prin Declarația de la Sorbona, susținută de  președintele Franței, Emmanuel Macron, în anul 2017, privind alianțele universitare europene, UVT și-a asumat o nouă identitate europeană de rețea academică, fondând Universitatea Europeană UNITA, alături de universități din Franța, dar și din alte trei țări de limbi romanice. În prezent, rectorul UVT exercită președinția comitetului executiv „Governance Board UNITA”. În plus, pentru a da importanța cuvenită reformei universitare europene realizate prin procesul de fondare a alianțelor universitare, rectorul UVT a propus înființarea rețelei de universități românești „Ro European Universities” – asociație a universităților din România membre în diversele alianțe europene formate pe parcursul derulării acestui proces – unde UVT deține președinția asociației.

În dezvoltarea sa instituțională, Universitatea de vest din Timișoara și-a asumat în mod deschis un program de dezvoltare a opțiunilor universitare francofone. Cu ocazia celebrării a 100 de ani de la Marea Unire, la UVT a fost inaugurată placheta aniversară care îl reprezintă pe Emanuel de Martone, o marcare simbolică a contribuțiilor esențiale ale acestui mare geograf francez pentru trasarea granițelor României Mari. De-a lungul mandatelor diplomatice franceze recente, comunitatea UVT a avut onoarea să primească vizitele Excelențelor Sale, ambasadorilor Franței la București, Michele Ramis, Laurence Auer și Nicolas Warnery, care au susținut și valoroase prelegeri în cadrul evenimentelor UVT reunite în cadrul seriei „Conferințele ambasadorilor”.

Unul dintre cele mai ample programe culturale oferite de UVT comunității timișorene în anul 2023, când Timișoara a derulat programul Capitalei Europene a Culturii, a fost reprezentat de invitarea unora dintre cele mai prestigioase personalități ale științei și culturii mondiale, care au conferențiat în Timișoara, în seria „Laureați Nobel la UVT”. În acest program, s-au aflat în prim plan trei laureați Nobel de prestigiu din Franța, cercetătorii Gerard Mourou, Jean Pierre Sauvage, Jean Marie Lehn, a căror prezență la Timișoara a transformat capitala Banatului într-un centru al legăturilor culturale și științifice europene.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat importanța acestui parteneriat francofon dezvoltat la Universitatea de Vest din Timișoara. 

În spațiul comunității educației și cercetării din România este recunoscută importanța parteneriatului româno-francez și destinul comun construit împreună de comunitățile noastre, pe axa româno-franceză. Tot așa, între Universitatea de Vest din Timișoara și spațiul academic francez s-au sedimentat, de mai multe decenii, relații de parteneriat perene. Am consacrat în ultimii ani destinul comun al educației și cercetării între Universitatea de Vest din Timișoara și mediul universitar francez prin fondarea Universității Europene UNITA, din care fac parte universități fondatoare din țări de limbi romanice, franceză și română, alături de italiană, portugheză și spaniolă. Universitatea de Vest din Timișoara este o ancoră a francofoniei în Timișoara și în România, un statut pe care îl vom onora și pe viitor, cu deschidere și prețuire pentru partenerii francezi.”, a declarat Pirtea.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

liviu a spus: (iulie 12th, 2024 at 11:30 )

Mai tineti minte cum primea geniul Carpatilor tot felul de titluri si medalii.
Acum a venit randul geniului bihorean, MARILEN, descalecat de pe bou la Vascau de vamesul Blaga si facut de tata Maior si mama Coldea mare om de stiinta in Banat.
Oare in ce limba a multumit marele savant in finante ambasadorului Frantei.pentru tinichea,. Banatul stie ca INDIVIDUL este doar un JALNIC BORFAS LIBERAL.care nu este in stare sa spuna o propozitie.

Simonis ce a produs ptr Banat?

liviu a spus: (iulie 14th, 2024 at 09:07 )

Stimate domn,Trebuie sa-ti reamintim ca revolutia nu se face pe baza unei legi date de acest DIHOR de Bihor care PUTE a securism de la o posta.
Revolutia se face in baza NICI O FAPTA FARA RASPLATA.
Au primit dulcele glont al patriei doar Nicu si Leana.
Restul criminalilor ia salvat ILIESCU.
Tragem concluzia ca REVOLUTIA facuta de romani nu a fost un lucru bine facut ,DIMPOTRIVA A EMANAT PERSONAJE JALNICE PROFITOARE PRECUM ACEST PIRTEA
Ps Ne intrebam, cum Mihaes, acest OM de cultura al Banatului a putut sta alaturi de dihorul securist. Marilen.Avea nevoie Mircea de aceasta tinichea ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ultimele lucrări la Sala Polivalentă de lângă stadionul Dan Păltinișanu au fost lansate în licitație 

Ultimele lucrări care au rămas nerealizate la sala Polivalentă “mică”, cea începută de Universitatea Politehnica, ulterior preluată de primărie, dar rămasă tot neterminată, au fost scoase la licitație. Vestea a fost anunțată de Alfred Simonis, președintele CJT, instituție care a întrat și ea în proiect, cu o sumă de 20 de milioane lei.  Astfel, astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele lucrări la Sala Polivalentă de lângă stadionul Dan Păltinișanu au fost lansate în licitație 
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc

Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș

Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a efectuat o nouă serie de întâlniri de lucru în București, organizate ca răspuns la solicitările unor companii membre ale CCIAT interesate de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu parteneri din Republica Populară Chineză. Demersul face parte din categoria serviciilor premium, speciale și personalizate, pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cel mai bogat industriaș al Rusiei a vorbit aproape 60 de ore, cu The Economist. Nu este un disident. Fabricile lui alimentează economia de război, amoniacul lui intră în muniție, iar averea și-a construit-o respectând singura regulă a sistemului: fă bani, nu face politică. Tocmai de aceea merită citit. Nu pentru curaj, ci pentru diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei suveranităţi
Ultimele lucrări care au rămas nerealizate la sala Polivalentă “mică”, cea începută de Universitatea Politehnica, ulterior preluată de primărie, dar rămasă tot neterminată, au fost scoase la licitație. Vestea a fost anunțată de Alfred Simonis, președintele CJT, instituție care a întrat și ea în proiect, cu o sumă de 20 de milioane lei.  Astfel, astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele lucrări la Sala Polivalentă de lângă stadionul Dan Păltinișanu au fost lansate în licitație 
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a efectuat o nouă serie de întâlniri de lucru în București, organizate ca răspuns la solicitările unor companii membre ale CCIAT interesate de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu parteneri din Republica Populară Chineză. Demersul face parte din categoria serviciilor premium, speciale și personalizate, pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene
Primăria Timișoara pregătește extinderea serviciilor pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv prin dezvoltarea unor servicii de îngrijire paliativă și rezidențială. Acestea vor fi asigurate, prin Direcția de Asistență Socială, într-un imobil situat în vecinătatea Căminului pentru Persoane Vârstnice „Inocențiu M. Klein” pe care municipalitatea vrea să-l achiziționeze. Noul spațiu va permite dezvoltarea unor servicii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extind serviciile pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv la nivelul de îngrijire paliativă și rezidențială
Primăria Timișoara propune achiziționarea clădirilor tabulare rămase după demolarea construcțiilor și anexelor ilegale de pe Bulevardul Pârvan în vederea valorificarii și dezvoltării zonei pentru sport și agrement. Proiectul face parte din extinderea Coridorului de Agrement Urban Bega și va fi supus aprobării Consiliului Local. Municipalitatea a finalizat eliberarea terenului de pe bulevardul Vasile Pârvan nr....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea propune achiziţionarea clădirilor tabulare după eliberarea terenului de pe bulevardul Vasile Pârvan
În urma negocierilor purtate de Comisia de negociere cu terții, municipalitatea propune achiziționarea unui imobil și a terenului aferent de pe bulevardul 16 Decembrie 1989 nr. 30. Valoarea de achiziție a imobilului și a terenului aferent este de aproximativ 690.000 de euro. Inițiativa Primăriei Municipiului Timișoara de a asigura o cantină modernă pentru elevii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să achiziţioneze o clădire de pe bulevardul 16 Decembrie 1989 pentru extinderea infrastructurii școlare
Se caută proiectant care să realizeze serviciile de proiectare pentru modernizarea Căii Urseni și a unor străzi din Ciarda Roșie. A fost lansată licitația pe SEAP. Intervențiile pe care Primăria Timișoara propun îmbunătățirea fluidității traficului, creșterea siguranței pietonilor în intersecții și crearea de noi conexiuni în zonă. Strada Mureș ar urma să fie prelungită până...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea Căii Urseni și a unor străzi din zonă a ajuns in etapa găsirii unui proiectant
Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
Consiliul Județean Timiș a demarat deja acțiunile în vedera readucerii la viață a Vilei Internațional, edificiul în care a funcționat, pe bulevardul Loga din Timișoara fosta casă de oaspeți a cuplului Ceaușescu. Administrația județeană, care deținea clădirea, recuperată de curând de la omul de afaceri local Ovidiu Tender, a prezentat primele imagini, iar schimbările nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta Vila Internațional, lăsată acum în paragină. Arhitecții au finalizat documentația în vederea renovării
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.