Nimic pentru Timişoara, totul pentru ei. De ce se fac autostrăzi în România? Pentru ca românii să ajungă mai repede la Arsenalul fraţilor Cristescu

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

În timpul Jocurilor Olimpice campionul român la nataţie David Popovici a avut un nou discurs manifest, un discurs care se repetă ocazional, schimbându-se doar actorii. Mă refer la lipsa investiţiilor statului în sport şi în special în infrastructura sportivă. Într-o ţară în care copiii, cu ajutorul guvernanţilor, sunt feriţi de educaţie fizică (o oră pe săptămână şi aceea driblată de cei mai mulţi cu scutiri medicale, vină mare a părinţilor!), viitorul se arată sumbru nu doar în privinţa sportului de performanţă, dar în special al sănătăţii. Dar asta e o altă discuţie. De fiecare dată când se pun pe tapet astfel de probleme, curg gârlă şi promisiunile guvernanţilor. Care nu fac însă nici cel mai elementar lucru posibil, să mărească numărul de ore de educaţie fizică.

Fără să exonerez statul de la obligaţia de-a investi în sport, ba din contră, aş vrea să ating o altă latură a subiectului. Oriunde în lume, pe lângă investiţiile publice în sport, sunt şi investiţiile private ale unor oameni cu bani. Este aproape o cutumă ca cei avuţi să întoarcă o parte din câştiguri comunităţii din care fac parte. Că e vorba de acţiuni sociale, mecenat cultural, sport, donaţii la universităţi, şcoli, cercetare etc. nu contează. Toţii sau aproape toţi milionarii scot bani din buzunare în acest sens.

Într-un interesant timing, în timp ce Popovici îi provoca pe politicieni, la Timişoara  Marius Cristescu avea o ieşire publică, în care vorbea despre cât de OK este statul că face autostrăzi, autostrăzi pe care românii, fie ei din Bucureşti, fie din Timişoara, vor ajunge mai repede şi mai mulţi la Arsenal Park, obiectivul turistic din Orăştie al fraţilor Cristescu. Este un fapt arhicunoscut, cei doi fraţi sunt cei mai bogaţi timişoreni, fiind între primii zece şi în topurile de profil din România.

Am mai atins tangenţial acest subiect, atunci când am scris de Poli Timişoara. Au investit/sponsorizat cei doi vreodată în Timişoara în sport, educaţie, cultură etc? Adică au redat ceva comunităţii din banii pe care i-au câştigat? Nu! Şi se ştie cum au făcut aceşti bani. Formula cea mai binevoitoare ar fi că au profitat de aşa zisul capitalism cu iz securistoid din anii 90 şi începutul anilor 2000. Atunci când a funcţionat cel mai bine sloganul  „nu ne vindem ţara, o dăm gratis la ai noştri”. Nu-i un mare secret, cei doi au cumpărat la preţul a vreo câteva lăzi de bere jumătate din fabricile, hotelurile, magazinele, localurile Timişoarei. Sigur, fabricile erau obligate să-şi păstreze numărul de muncitori şi obiectul muncii, dar cu indivizi ca Ovidiu Muşetescu (decedat între timp), la post-privatizare, acestea au fost vândute la fier vechi, iar terenurile transformate în afaceri imobiliare.

Iar fabricile care nu s-au dărâmat au fost închiriate sau părţi din ele revândute la stat, la sume mai mari decât preţul vânzării. Câteva cazuri: Casa de Asigurări (Mobitim), Oficiul de Şomaj (Electromotor), Finanţele la Optica, acolo unde plăteşte acum chirie AFIR-ul. Înainte de acestea a fost “tunul” PECO,  cu mai multe benzinării vândute de stat la fraţi, forjate la maxim de aceştia în embargoul cu Iugoslavia, iar apoi revândute la stat de zece ori mai scump, deşi erau într-o stare mult mai proastă. Au mai vrut să ia cu japca şi parcarea din spatele Magazinului Bega (cumpărat cu preţul a vreo două savarine) fiind ajutaţi aici de prietenul lor Victor Ponta. Au pierdut parcarea în instanţă, dar nici DNA n-a mers pe firul afacerii, deşi a fost deschis un dosar pe această speţă.

Dacă nu întors nimic comunităţii din care s-au înfruptat, cei doi au încercat tot timpul – şi au reuşit în mare măsură – să obţină influenţă politică. Mai ales în perioadele de guvernare PSD, influenţa lor era peste limite, ei dându-şi girul şi la numirea prefecţilor şi a unor şefi de deconcentrate şi, în special, a celor de la Poliţie. Cea mai bună relaţie o aveau cu Ilie Sârbu, care avea propriul apartament la Hotel Timişoara, acolo unde ţinea şi audienţele. Când ginerele lui Sârbu, Victor Ponta, a ajuns premier şi preşedinte PSD, influenţa celor doi fraţi s-a extins la nivel de ţară, la Orăştie fiind organizate multe şedinţe de partid.

Dintotdeauna au avut “săgeţi” în Consiliul Local Timişoara de la toate partidele. Inclusiv la USR, partid care se lăuda că nu are aşa ceva, a fost găsită ulterior deja celebra Ana Munteanu. Pe lista AUR au reuşit să-l includă acum pe Ştefan Corban. La PNL Simion Moşiu chiar semnalizează că este omul Cristeştilor. De exemplu, a contestat PUG-ul oraşului fiindcă acesta nu prevedea un regim de înălţime mai mare la Flora, acolo unde fraţii vor să ridice o clădire. Sigur, câteodată mai ratează şi cei doi fraţi, aşa cum a fost la alegerile locale, când au încercat să-l schimbe pe Dominic Fritz. Motivul? Obişnuiţi să comande politicienilor, liderilor din administraţie, ziariştilor, poliţiştilor etc., cei doi au rămas oarecum şocaţi că Fritz n-a luat, la rîndul lui, poziţia ghiocelui în faţa lor şi nu le-a semnat toate afacerile imobiliare. Şi fiindcă se tot fac comparaţii (cu Cluj, Oradea, Braşov etc.) oare unde era Timişoara fără “aportul” celor doi fraţi?

P.S. După ce am scris rândurile de mai sus, am văzut că şi Sorin Grindeanu, răspunzând criticilor lui David Popovici, a spus că e şi de datoria oamenilor cu bani să investească în infrastructura sportivă. Corect. Dar poate că Grindeanu ar putea să le spună asta şi prietenilor săi, cei doi fraţi

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

om a spus: (august 14th, 2024 at 09:10 )

Da, aveti perfecta dreptate. Timisoara s-a dezvoltat mai putin decat atii din cauza mafiilor locale. Cristestii sunt capii uneia dintre ele. Mai spalati, dar poate cei mai nocivi. Curat ghinion, vorba cuiva…

Wanda89 a spus: (august 14th, 2024 at 09:30 )

Avem și alți sportivi. Țiriac își bate joc de Timișoara de zeci de ani, jonglerii cu terenuri… Abator, mall în Modern etc. Sigur, totul e legal, ăsta-i cel mai trist lucru.

Daniel a spus: (august 14th, 2024 at 09:35 )

Nu cred că e cazul să avem așteptări de la astfel de personaje pentru că nu sunt genul iar spre deosebire de alții cum ar fi Țiriac, aceștia nu au nicio pasiune pentru sport deci practic nu îi interesează subiectul. Pe de altă parte personajele negative trebuie să rămână ca atare în istorie și este suficient ca presa plătită la greu din bugetul statului și justiția subordonată încearcă să le spele păcatele fără ca să mai fie necesar ca populația să fie mituită în vreun fel. Deși după cum se vede baroni care au preluat frâiele statului sunt cu prisosință ar fi de preferat să nu ne întoarcem în evul mediu când după un masacru aceștia își cumpărau absolvirea păcatelor prin donații către biserică. Trebuie să avem o fărâmă de demnitate și moralitate să ieșim din logica lui a furat dar a făcut, a luat dar a și dat altfel lucrurile nu se vor îmbunătății. Avem o societate care suferă mult mai mult din cauza lipsei eticii și moralității decât din rațiuni economice iar situația sportului este o consecință, nu o cauză și se va ameliora de la sine dacă se rezolvă problemele sistemice.

Alupigus a spus: (august 14th, 2024 at 09:58 )

Cristestii nu au facut NIMIC pentru oras.

Paul a spus: (august 14th, 2024 at 10:47 )

Aportul investițional privat al Cristeștilor pentru Timișoara este neglijabil.

Bega Electromotor Business Center a intrat la apă de la 4 clădiri de birouri office la o singură clădire ocupată de Nokia.

Timco Mall a ajuns de la un mall de 60.000 mp la o praștie de galerie comercială cu magazine no-name.

Ansamblul rezidențial de pe strada Porumbescu este la stadiul de bălării.

Nu mai vorbesc de Bega Shopping Center, în plin centrul orașului, în loc să aibă retaileri de calibru, Zara, H&M, un Subway, un Costa Caffe, are cartușerii și cofetării. Deci nici măcar afacerile existente nu e nu știu ce de capul lor.

Vasile Popovici a spus: (august 14th, 2024 at 13:28 )

Felicitări, Ino, pentru editorial!
Cea mai mare bubă politică, de hoție la drumul mare din orașul nostru asta e: Frații cu toată aripa asta din PSD, de securism mafiot remanent.

FFB! a spus: (august 14th, 2024 at 16:40 )

Iar ne luăm năzuințele drept realități! Frații sunt un produs natural, cu venire anunțată, cu reunoaștere aproape unanimă.
În decembrie 1989, societatea românească era impregnată de „valorile” comunismului: sărăcie, frică, turnătorie, descurcăreală, șpagă, bișniță, impostură, securism feudaloid, milițienism abject, maimuțăreală judecătorească. Cu aceste materiale s-a construit o societate deschisă, un stat cu puterile separate, o economie de piață. Problema e că doar votanții psdnlaur cred asta, iar dintre ei, o parte tot mai mică. Când ne vom putea privi în față, când cartea neagră a PCR și cea a Securității vor fi scrise (dacă, vreodată …), cu nume și prenume, vom putea începe vindecarea. Biologic, vorba filosofului Hagi, ne schimbăm doar biologic, unii ies din scenă, alții intră, în cam același decor. Politic, economic, cultural ne schimbăm mai greu. Paradoxal, vom progresa prin antiprogresiști și vom deveni suverani pe măsură ce devenim tot mai dependenți, ne prăbușim de dragul stabilității și o luăm pe arătură tot mai departe, de dragul combaterii extremismului. Dar asta nu poate ține la infinit: orice sinucidere făcută cu atâta priepere trebuie să aibă și un deznodământ fericit, să ducă la reușită ! Cine crede că o țară nu poate dispărea orice s-ar întâmpla, este invitat la bibliotecă, la raftul cu Istorie.

Paul D. a spus: (august 14th, 2024 at 17:07 )

Când aud de cristești, îmi vine să beau toată sticluța de Farebil !!! Culmea : produsă la Orăștie !!!

Mara a spus: (august 14th, 2024 at 17:12 )

Vezi-ti bai nene de treaba ta (care o fi aia?) si lasa copiii altora in pace. Du-l tu pe al tau la sport si sa vezi cum te plangi ca nu are cu ce trai la 30 de ani, cu doua graunte de creier in cap. Din curiozitate: ati fost vreodata la o sectie de ortopedie sa vedeti ca e plina ( cel putin in Bucuresti) cu sportivi rupti in doua de la 20 de ani? Sa faca sport cine vrea, cine nu sa invete caci altfel ajunge jurnalist ca matale…

Zdreanță a spus: (august 14th, 2024 at 18:44 )

Cum să îngenunchezi un popor și o națiune? Lovește în rădăcinile lui,lovește în limbă, în istorie dar și în religie.Distruge-i educația,tradițiile,distruge-i speranțele,valorile,punctele de reper,trecute,prezente și viitoare,îndatorează-l,fă-l dependent de alții și în final distruge-i zestrea biologică.Toate acestea au venit la pachet cu sloganuri de genul: industria este un morman de fier vechi,fabrica să fie dată pe un dolar,nu mai este rentabilă să vină,,investitorii”(fără a pune condiții celor care au cumpărat pe doi lei),școala scoate tâmpiți;măsuri susținute de așa-zise elite ale capitalismului de speculă.Legat de Timișoara,aceasta merita mult mai mult.

eo55 a spus: (august 14th, 2024 at 18:57 )

@Mara: este o distanță destul de mare între sportul de masă și sportul de performanță. Poți să te rupi în două și la 35 de ani când încerci să te întreci pe tine dar nu știi ce e bine și ce e peste limită.

Mircea a spus: (august 15th, 2024 at 10:28 )

Un articol pe cat de interesant pe atat de curajos! Sigur ca adevarul in cele din urma se cere exprimat! Si o face prin cei alesi!
Felicitari!
Aceste specimene nu merita decat dispret!
Sa le ceri acestora sa faca ceva util pentru oras este un nonsens!Jaful este specialitatea lor!In conditiile in care justitia este corupta ,nefunctionala si ineficenta acesti ipochimeni si -au facut mendrele din plin!
In aceasta lume exista totusi, fundamental, un echilibru!Ei vor plati pentru tot raul facut chiar daca aceasta se va produce intr-un fel poate ,mai greu detectabil!
Felicitari si pentru articolul privind casa de protocol a lui Ceausecu! Acolo ,chiar daca faptele s-au prescris Consiliul Judetean trebuia sa actioneze pentru rezilierea contractului! Mai mult Primaria Timisoara ar fi treuit sa-si recupereze circa 6000mp de teren luati FARA TITLU de Consiliul Judetean! Este vorba de terenul care a apartinut Parcului Copiilor si care in realitate este proprietatea orasului Timisoara!

Lavinia a spus: (septembrie 29th, 2024 at 18:15 )

Când ai un tata profesor la medici care a fost ciripitori la secu,iar arabul sa treacă examenul il costa 1000 de dolari,puradeii lui au rampa de lansare,bani și relații,numai trebuie creer

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Profesorul și antrenorul emerit Emil Grozescu s-a stins miercuri din viața

A murit astăzi Emil Grozescu (născut 1933), cel care timp de peste 40 de ani a fost coordonatorul secției de atletism al clubului CSU Politehnica, perioadă în care a dat numeroase generații de campioni naționali, europeni, mondiali. A adunat peste 350 de titluri naționale și 650 de medalii la campionatele naționale. A fost declarat antrenor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorul și antrenorul emerit Emil Grozescu s-a stins miercuri din viața
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia

Acțiunea desfășurată azi la Gătaia are scop caritabil, în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate. Primăria Gătaia, reprezentată de primarul, Raul Cozarov, Liceul Teoretic Gătaia, sponsorii Maxagro Grup, Curea Company, Lusioni SRL și Delclaudys SRL, împreună cu United Way România și voluntarii de la Liceul Teoretic Gătaia și-au unit forțele pentru organizarea crosului Timition la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia

Economic vezi arhiva Economic

Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Infrastructura de distribuție a energiei electrice din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape intră în modernizare, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru un număr aproximativ de 650 clienți existenți și a asigura o capacitate sporită a rețelei de a alimenta consumurile viitoare. Rețelele electrice vizate deservesc clienții din Brebu Nou, Gărâna și zona de Agrement Lac Trei Ape....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii  energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Acțiunea desfășurată azi la Gătaia are scop caritabil, în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate. Primăria Gătaia, reprezentată de primarul, Raul Cozarov, Liceul Teoretic Gătaia, sponsorii Maxagro Grup, Curea Company, Lusioni SRL și Delclaudys SRL, împreună cu United Way România și voluntarii de la Liceul Teoretic Gătaia și-au unit forțele pentru organizarea crosului Timition la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia
Un control realizat în zona unde o balastieră exploatează și prelucrează agregate minerale și realizează asfalt a fost sancționată de Apele Române Banat cu o amendă usturătoare. Angajații de la Inspecția Apelor Banat și un grup de specialiști în măsurători cadastrale și topobatimetrice din ABA Banat au desfășurat un control în zona localității Jena din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O balastieră din Jena a fost amendată cu 80.000 de lei de către Apele Române Banat
Ecourile jafului din 2025 de la Poșta Mare încă nu s-au stins. Dacă cei trei bandiți au fost prinși și trimiși la închisoare, iată că o femeie care lucra în acel loc va avea probabil același drum. La data de 19 mai 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cei care au jefuit Poșta Română au avut un om în interior. O femeie a primit astăzi control judiciar în acel caz
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, acuză Garda de Mediu Timiș de atacuri cu iz politic, după ce un control realizat de aceasta pe străzile din oraș ar putea duce la o amendă de 100.000 de lei. Se pare că subiectul disputei sunt deja celebrii bolovani plantați pe numeroase străzi din Timișoara, pe marginea trotuarelor, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria, în pragul unei amenzi de 100.000 de lei. Primarul Fritz acuză Garda de Mediu Timiș de comenzi politice/FOTO
Miercuri, în jurul orei 14:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mansarda unei case de pe strada Dan Căpitan din Timișoara, zona Blașcovici. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la mansarda unei locuințe pe strada Dan Căpitan din Timișoara. O femeie se zbate între viață și moarte
Pe 23 mai va avea loc „Bike & Bark with Maya”, un eveniment caritabil dedicat susținerii câinilor salvați de Asociația Furrytales. Acesta aduce împreună comunitatea bicicliștilor și iubitorii de animale pentru o cauză simplă: sprijinirea câinilor salvați de Asociația Furrytales. Evenimentul are loc cu participarea comunității SufletePe2Roti, iar donațiile strânse vor susține exclusiv nevoile blănoșilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pedalați pentru Asociația Furrytales. Donațiile vor merge către susținerea câinilor salvați
Infrastructura de distribuție a energiei electrice din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape intră în modernizare, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru un număr aproximativ de 650 clienți existenți și a asigura o capacitate sporită a rețelei de a alimenta consumurile viitoare. Rețelele electrice vizate deservesc clienții din Brebu Nou, Gărâna și zona de Agrement Lac Trei Ape....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii  energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape
Noul lider al PNL Timișoara, Ionuț Gaiță, spune că alianțele cu alte partide se fac atunci când acestea sunt în favoarea cetățenilor. Totuși, el admite că în partide există și o disciplină, impusă de votul majorității, împotriva căruia nu se poate merge. La fel, în perioada următoare consilierii locali ai PNL Timișoara vor urmări binele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ionuț Gaiță vrea colaborare politică pentru cetățeni: ”Nu vom da niciun cec în alb niciunui partid politic”
Seria ambasadorilor veniți la Timișoara pentru discuții cu studenții continuă. Astfel, Universitatea de Vest Timișoara organizează, prin implicarea Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, un nou eveniment din seria „Ambasadori în dialog@UVT”, avându-l ca invitat pe Excelența Sa Radko Vlaykov, Ambasadorul Republicii Bulgaria în România. Evenimentul va avea loc în data de 22 mai 2026,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul Bulgariei în România vine la UVT să discute cu studenții
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.