Poliția rutieră a muncit foarte bine între 5 și 11 august

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Poate v-ați întrebat zilele trecute ce s-a întâmplat cu atâta hărnicie pe capul poliției rutiere din România. La intrările în Timișoara cel puțin dinspre Arad am văzut echipaje cu aparat radar de tip pistol montat pe trepied, iar asta nu poate fi indiferent conducătorului auto. Există tremurul ăla când treci prin fața „pistolului” fără să fi fost avertizat cu flash de alți participanți la trafic. Oare ai mers cu cât trebuie? Cât mai e viteza legală între Selgros și Mahle? A rămas la 50 sau s-a revenit la 70 km/h? Apoi te calmezi și te plasezi combativ în una dintre tabere.

Te bucuri să vezi că autoritatea statului verifică respectarea legii de poporul conducător auto sau te enervează treaba asta? Îți vin în minte scenele alea în care descreierați conduc atât de periculos încât pot provoca nenorociri pe șosele, iar tocmai atunci nu vezi picior de polițist în zonă, sau te gândești furios că statul ăsta nu mai știe din ce să facă bani, astfel că a trimis poliția la „pescuit” de amenzi? Te indignează că egalitatea asta în fața legii e doar o poezie dintr-o carte depășită numită Constituție sau că în calitate de descurcăreț în viață te încurcă poliția tocmai când te grăbești mai tare?

A fost vorba de acțiunea Roadpol-Speed a polițiilor din Europa, ocazie cu care și cea română a instalat mai multe dispozitive radar performante, suntem informați de presă, pe mai multe artere din țară pentru a preveni și sancționa depășirea vitezei legale. Foarte bine, mi-am zis. Să fie primit! Doar că o știre atât de bună nu se poate să nu fâsâie la final: „Între 5 august și 11 august, în cadrul Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), s-a desfășurat acțiunea „Speed”, destinată verificării respectării vitezei legale și prevenirii accidentelor cauzate de viteza excesivă”.

Ce este bun durează puțin. Din 12 august putem reveni la obiceiurile cu viteze foarte mari, depășiri periculoase, căci programul „Speed” s-a terminat. Noi ca noi, dar polițiștii ăia chinuiți cu mâna pe pistolul cu radar ce-o să facă acum? Sigur că da, vor face procese verbale toată luna, vor trimite statistici la minister, vor raporta succesul acțiunii Roadpol și se pregătesc, pesemne de alte acțiuni ale polițiilor europene, mărțișorul de 1 martie și floricica, o săptămână mai târziu.

Poate așa vom avea parte de o săptămână pe an în care poliția va dirija circulația în interesecții unde de abia se mai poate circula la orele de vârf. Ne vom tare bucura și de acea acțiune, cum poate prin toamnă vor fi tematici cu drogurile și băutura la volan, cu parcările neregulamentare, preocupări normale pentru poliție, la urma urmelor. Ce-ar fi dacă controlorii de trafic aerian ar fi mult mai atenți între 5 și 11 august, iar în restul anului vor fi doar atenți?

Dar nu trebuie să ne mirăm, căci ne-am obișnuit ca lucruri să meargă bine în România când suntem obligați de afară să facem ceva anume. E ca și cum ne-a mers anticorupția cât timp Uniunea Europeană ne-a ținut sub mecanismul de verificare și control (MCV). Ne grăbim acum să satisfacem cererile de siguranță la frontieră, cât ne presează Austria și Olanda cu subiectul ăsta. Cu deficitul comercial și inflația oare cum le vom ține sub control? Dacă le ținem, căci ne bucurăm că ne furăm căciula, ca și cum am fura-o altora să ne țină nouă de cald.

Da, doar dacă Europa ne-ar obliga cu ceva, dacă ne-ar avea cu ceva la mână, atitudine de impunere tot mai puțin prezentă pe timp de război în Ucraina și cu potențarea poziției noastre strategice. Aceste acțiuni durează o săptămână pe an. Dar să vedeți ce procese verbale de calitate și ce statistici bune ies apoi din mâinile polițiștilor români!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (august 22nd, 2024 at 08:26 )

Important ar fi ca aceste acțiuni să se desfășoare acolo unde chiar apar situații periculoase iar între sensul de la Decathlon și Ikea unde limita este de 70 km/h nu ar trebui să fie probleme de siguranță dacă există depășiri marginale ale limitei de viteză. Situația se schimbă acolo unde drumul se îngustează la o bandă pe sens deci mult după sensul de la Mahle. Și în oraș au avut loc astfel de acțiuni cu scopul de a sancționa indisciplina în trafic a pietonilor iar amenzile s-au dat pe Strada Proclamației de la Timișoara și nicidecum pe artere intens circulate cu mai multe benzi pe sens.
Important e că s-a bifat acțiunea, că există date statistice care să fie raportate iar dacă se schimbă ceva prin cine știe ce minune este un bonus, nicidecum o consecință.

George a spus: (august 23rd, 2024 at 10:22 )

Daniele, vezi că nu l-ai amintit pe Fritz. Păi ce faci, muncești pe de gratis?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Laţcău, deschis la colaborare: “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului

Cristian Bobar, fostul preşedinte al CSM Reşiţa, funcţie din care şi-a dat demisia chiar astăzi, se va alătura staff-ului Politehnicii Timişoara. Încă nu se ştie exact ce funcţie va avea, dar în mod cert în portofoliul său va fi şi relaţia cu FRF, acolo unde are relaţii excelente. La doar 43 de ani, Bobar are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
România A, reprezentativa secundă a României, va participa la „Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series”, competiție ce va avea loc între 5 -14 iunie în Africa de Sud la Bloemfontein, pe Toyota Stadium. Staff-ul tehnic a stabilit echipa care a ajuns în Africa de Sud, fiind convocați 30 de jucători, 17 înaintași și 13 jucători...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 30 de jucători convocați pentru România A, care va participa la Toyota Challenge. Opt dintre ei reprezintă Timișoara
Pasiunile trebuie cultivate și împărtășite. Muzica și medicina s-au întâlnit recent, într-un mod aparte la Timișoara, în cadrul evenimentului „Music is My Medicine”. Evenimentul a fost organizat de programul TimMedfest în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Fundația UMF Timișoara, EMSA Timișoara și FITT. Seara a fost deschisă de trupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzica și medicina au făcut casă bună la UMF/VIDEO
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că se gândește să depună plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor membri ai Comisiei de Monumente, aceasta pentru că proiectul noii parcări din zona Spitalului de Copii a fost blocat, după ce obținuse deja anterior două avize favorabile. El a anunțat, în cadrul unei emisiuni la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău vrea să facă plângeri penale pentru blocarea proiectului parcării de la Spitalul de Copii
Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări
Sala Operei Naționale Române din Timișoara găzduiește vineri, 5 iunie, de la ora 19.00, la Gala de Operă și Operetă, un eveniment de prestigiu organizat de Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Spectacolul reunește pe aceeași scenă tineri soliști ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.