Abonamentul de gospodar

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Primăria Timișoara a anunțat că a găsit împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID) o soluție pentru colectarea prin Retim a deșeurilor vegetale, dar că această soluție costă. Totul costă pe lumea asta și lucrurile nu se vor așeza până ce nu ne vom debarasa toți dintre noi de ideea că pământul e mare, natura macină tot, iar noi nu trebuie să ne spargem capul cu sacii de frunze, iarbă cosită sau crengi tăiate atâta vreme cât există șanțuri, câmpii, boscheți, păduri în țara asta frumoasă numită România. Ca să nu mai facem așa, intrăm în civilizație și plătim un preț cam mare, 75 de lei, lucru recunoscut și de primarul Fritz cu ocazia anunțării găsirii acestei soluții.

Dacă mai plătim și gunoiul menajer vreo 60-70 de lei lunar, plătim și 75 de lei cam nouă luni pe an frunzele, iarba și crengile, cu o frecvență de ridicare la două săptămâni, în saci de 240 litri, ajungem la un cost total pentru deșeuri în Timișoara. Putem face asta? Cred că putem, întrebarea este dacă și suntem dispuși să o facem, cum ziceam, atâta timp cât trăim cu convingerea că soluția naturală ne este mai la îndemână, chiar dacă este și ilegală. Așa ar fi civilizat: sub 60 de lei pe lună în medie pentru deșeuri vegetale, plus gunoiul cel de toate zilele ar ajunge la vreo 120 lei pe lună, iar treaba asta este doar pentru cei care stau la casă, căci blocul trebuie să fie năprasnic de abandonat ca să-i crească arbustul pe la tocul geamului. 

Nu intrăm în tehnici de reciclare a deșeurilor vegetale. Nu silim administrația municipală să organizeze depozite de compost care să fie folosit pentru agricultură sau chiar pentru biogaz utilizat apoi în sisteme de încălzire centralizată, deși progresismul celor care ne conduc din Primăria Timișoara ar justifica să le cerem să se gândească și la asemenea soluții. Dar dincolo de toate aceste scenarii care nu sunt deloc SF în alte părți, rămâne o întrebare pentru specialiștii ADID și ai municipalității. 

Dacă plătesc acei 75 de lei pe lună din martie până în noiembrie, voi arunca ce deșeuri am prin grădină, dar toamna voi ieși, ca un gospodar ce sunt, pe trotuar și spațiul verde din afara proprietății să mătur frunzele căzute din cei trei nuci de pe stradă, voi aduna și de acolo 10-20 de saci, îi pun și pe ei la stradă să îi ridice Retim pe abonamentul meu, la ce ghișeu voi putea merge să-mi recuperez banii de la municipalitate pentru serviciul ce-l fac primăriei? Și nu mă refer la măturatul propriu zis, ci doar la aruncatul frunzelor de pe domeniul public cu bani plătiți pe un abonament care se referă la domeniul privat, curtea și grădina mea.

Apoi, la ce psiholog trebuie să merg după ce îmi ies din pepeni când văd că doar eu și încă vreo doi de pe stradă plătesc acel abonament pentru uzul propriu și pentru spațiul public din fața proprietății, iar la colț de stradă văd munți de saci cu deșeuri vegetale de la alții care nu plătesc acel abonament? Pot merge la orice psiholog sau este unul acreditat de primărie pentru astfel de ieșiri nervoase, dar eco? Intră și consultația în abonamentul Retim? Mai trebuie să dau bani și pe medicamente?

Cred că și din acest motiv prea puțini se vor gândi la abonamentul propus de Retim și primărie pentru deșeurile vegetale. Cine are chef să se enerveze că regulile nu se aplică egal tuturor, că nu există sancțiune, dar nici premiere măcar pentru faptul că jumătate din deșeurile ce le-aș depune în contul acelui abonament ar fi adunate de pe domeniul public. Iar când mi-ar fi lumea mai dragă, după sărbătorile de iarnă, să mai citesc în ziare că, fiind doar luna ianuarie, aruncatul bradului natural pe stradă se va lăsa cu o frumoasă amendă.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (septembrie 15th, 2024 at 08:10 )

Foarte bine punctat că acest abonament este ridicol, de fapt ceea ce se numește un money grab la fel ca și sitemul Timpark în afara zonei centrale dar mai ales în cartierele rezidențiale. Poate acum se mai deșteaptă unii dintre alegătorii naivi care au mers pe fentele acestei administrații și s-au trezit taxați la maxim și cu servicii mai puține. Asta ca să nu mai vorbim de preț care este extrem de piperat având în vedere că aceste deșeuri naturale nu necesită cine știe ce condiții de depozitare sau tratament special, pădurile fiind pline. Practic e o taxă pe prostie sau domnie cu care să se finanțeze anumite cheltuieli ale primăriei că doar s-au cheltuit niște milioane bune pe evenimente încheiate cu parade.

liviu a spus: (septembrie 15th, 2024 at 10:48 )

PRIMARIA =HOTIA.
Primaria a fost creata de locuitorii orasului pentru ei.Primarul blestemat, care o fi fost el, a permis privatizarea transportului, apei, gunoaielor canalelor etc. in scopul imbogatirii peste masura a unor grupuri comunisto-securiste.Hai sa luam ca exemplu APA noatra cea de toate zilele.Aceasta a intrat pe mina mafiotului DINOZAUR comunisto-securist Vlaicu si copilul sau.Desi vinde o mizerie de apa la ce pret vrea el nimen nu se sezizeaza la marea hotie a acestuia care incarca lunar facturile cu mii de litri de apa plina cu nisip mal nitrati azotati si alte substante.. Cum poate sa faca asta , cu grija. Apometrele sunt ale lui, cel care citeste apomatrul este a lui,tot el verifica metrologic apometrele. Calitatea apei este facuta in laboratoarele lui etc.
La fel cu gunoaiele . Retimul face ce vrea muschii lui. Daca cumva iti dai seama de neregularitati imediat te ameninta.
De ce toate astea , Pentru ca avem un primar slab fricos santajabil de catre totii care au pus mana pe bani,pe avocati pe militie pe justitie.
Trebuie luat inapoi(apa,aerul,transportul, gunoiul etc.) de la tagma jefuitorilor si dat locuitorilor . Este falsa ideea ca acestia nu stiu sa gospodareasca pt ei ..

antiVrajeāla a spus: (septembrie 15th, 2024 at 11:55 )

servicii publice? sa constea doar in colectarea de taxe de catre primarie si sifonarea acestora catre prietenii partidului castigator!

privatizarea e solutia! ăăă…
😂🤣😂🤣😂🤪🤪🤪🤪🤪

#idiocracy🤪

Wanda89 a spus: (septembrie 15th, 2024 at 12:21 )

Măicuța Domnului să te ajute pentru vorbele înțelepte! „De ce toate astea , Pentru ca avem un primar slab fricos santajabil de catre totii care au pus mana pe bani,pe avocati pe militie pe justitie.”
Măicuța Domnului ar fi, poate, interesată să ne spui tu, măreț istoric, un nume de primar curajos. Sau, măcar, pe cine ai prefera tu.

Cristi83 a spus: (septembrie 16th, 2024 at 10:49 )

Absolut penibil. Prin aceste abonamente probabil doresc sa justifice personalul politic angajat in Retim. Cred ca au sute de angajati doar la birouri.

Gâga a spus: (septembrie 16th, 2024 at 14:45 )

Probabil se gândește la cel mai măreț primar al urbei de după 1990, cel care a și privatizat serviciile publice, Gheorgheeee Ciuhanduuuuu, cu tot cu „tata țâganilor”™, adică cu Cojocari!
Tot lostopanu’ conspiraționist vrea un oraș ca „afară”, da pă gratis.
Cică Retimul are un patron de prin Germania, care ar fi un „fost” securist de al ălora, a lucrat la BND înainte vreme, prieten cu Ciuhandu, cu Lae după aia, iar acum cu Fritz și cu Tudor Vladimirescu.
BND sau Bundes Nachrichten Dienst, în traducere Serviciul de informații externe al Detschland.
Ăștia ne-au vândut țărișoara noastră și ne-au luat bunurile nouă, boborul muncitor, de sânge degrabă vărsător și de kkt mâncător.
Jawohl herr Liviu!!!

Kyocera a spus: (septembrie 16th, 2024 at 16:22 )

Poate ar fi util să se ia în considerare și soluții de reciclare a deșeurilor vegetale, cum ar fi compostarea, pentru a aduce beneficii suplimentare comunității.

tm a spus: (septembrie 17th, 2024 at 09:39 )

Situatia e de domenuiul absurdului .
In fiecare toamna timp de o luna si jumatate strangean saptamanal cca 10 saci de frunze de la cei 2 nuci de pe domeniul public din fata casei . Mentionez ca nu au fost toaletati de ani de zile .
Acum daca fac la fel , primaria nu va ridica sacii daca nu am acel abonament de 75 lei.
Solutia e simpla , voi lasa frunzele sa putrezeasca , si voi sesiza primaria saptamanal sa vina sa adune ei frunzele , ca doar e domeniu public .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.