La finalul lui noiembrie demarează operațiunea de împingere a chesonului de la Pasajul Solventul sub liniile de cale ferată/VIDEO

pasaj solventul

pasaj solventul

Luna noiembrie va aduce demararea operațiunii de împingere a chesonului pe sub liniile de cale ferată de la Pasajul Solventul. În acest moment se toarnă penultimul tavan de la acest cheson, betonarea acestuia urmând să fie finalizată la începutul lui noiembrie.

În câteva săptămâni începe împingerea chesonului dinspre strada Gării spre Bogdăneștilor, anunță viceprimarul Ruben Lațăcu. Uriașa structură va fi împinsă pe sub liniile de cale ferată, circa 70 de metri, fără oprirea traficului feroviar.

Suntem la penultima turnare, înainte de a finaliza chesonul. Două pompe toarnă beton încontinuu. Turnăm penultima placă, de la tavanul, de la eșafodajul care va închide tavanul, urmând ca în două săptămâni să avem și ultima turnare. În luna noiembrie vom avea o pretensionare a acestui cheson, se vor turna rosturile și îl vom pregăti pentru împingere, iar la sfârșitul lui noiembrie să începem împingerea chesonului pe poziția finală, în așa fel încât în această penetrație rutieră, care va conecta strada Gării și, în perspectivă, bulevardul Dâmbovița cu nordul Timișoarei cu Bogdăneștilor să ajungă pe poziția finală undeva în primăvară”, a spus Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (octombrie 29th, 2024 at 13:30 )

Vin alegeri și trebuie anunțat ceva iar dacă nu sunt recepționări, atunci măcar să fie demararea unor etape.

Nemo a spus: (octombrie 29th, 2024 at 19:49 )

Bă tu ești bătut în cap? Du-te până acolo și vezi că se lucrează. Din momentul in care au fost obținute toate avizele s-a demarat lucrarea. Ritmul lucrării este dictat de timpii de întărire a betonului și de lucrările de montare și fixare a structurilor metalice! Subtraversarea de la Solventul este pentru Timișoara, pentru noi toți, nu este pentru Fritz, pentru Robu sau Ciolacu.

Fan FUNDULEA a spus: (octombrie 30th, 2024 at 06:42 )

…ACEST BAETAS* împreună cu geniul CRIEVEANU sunt aducători de tot ce e mai rău pt TIMISOARA
…speram sa nu se blocheze MAREA IMPINGERE , cu care se lauda de 70 ori pe săptămână, din cauza ENERGIILOR // CÂMPURILOR ENERGETICE creeate de acest cuplu malefic **CRIEVEANU BANATAN // PROFUNDUL RUBEN😐😐😐😐😐😐🤭🤭🤭🤭

USR a spus: (octombrie 30th, 2024 at 10:34 )

De anul trecut îl tot împinge Ruben. Nu verificați și voi informațiile simple?

Belzebut a spus: (octombrie 30th, 2024 at 14:06 )

Mă, io ( pe persoana fizica) nu o sa votez cu USR u indiferent cate demaraje anunță. Uite dal dracu o sa pun stampila pe PSD.

Theo a spus: (octombrie 30th, 2024 at 23:24 )

Trec ca și navetist zilnic pe acolo cu trenul pe deasupra – se vede că se lucrează.Nu țin cu nici un partid și sper că va fi o lucrare importantă și ca fiabilitate și aspect și va fluidiza circulația mașinilor și tramvaielor.Numai că acuș vine frigul și sper să îl de-a în folosință la termen…va fi cam greu dar poate vor reuși

Născut loco a spus: (noiembrie 7th, 2024 at 07:19 )

Faceți voi ce doriți
Noi suntem 40%analfabeți funcționali și (încă nu s-au măsurat procentul) masochiști.
Așa că vom vota tot cu ciuma galben -roșie.
După care mergem la aeroport să ne luăm rămas bun de la copiii care ne pleacă cât mai departe de Romania.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua hală pentru mentenanța tramvaielor Timișoarei intră în sfârșit în lucru

Dotarea așteptată de ani buni de zile de către STPT, noua hală de mentenanță a tramvaielor, intră, în sfârșit, în lucru. La nu mai puțin de patru ani de la demararea proiectului, Primăria Timișoara anunță că au început lucrările la noua hală specială. După eliberarea terenului de către Societatea de Transport Public Timișoara, constructorul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua hală pentru mentenanța tramvaielor Timișoarei intră în sfârșit în lucru
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități

PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”

Începutul noului an școlar aduce provocări duble pentru sutele de copii și juniori din județ care îmbină studiul cu sportul de performanță. În acest context, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Timiș, Ioan Mateescu, a transmis un mesaj de susținere și motivare pentru toți tinerii sportivi, punând accent pe echilibrul necesar între rezultatele din clasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ghiozdanele sunt pregătite, caietele sunt noi, iar aventura poate începe!

Un nou an școlar, un pas spre un viitor mai curat. Eco Serv Timiș le spune „Bun venit!” tuturor micilor și marilor școlari și le dorește un an cu multe reușite! Și pentru că obiceiurile bune se învață de mici, punem și colectarea separată pe lista lecțiilor care merită luate cu noi în fiecare zi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiozdanele sunt pregătite, caietele sunt noi, iar aventura poate începe!

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește unul dintre cele mai importante evenimente dedicate comunității de business și una dintre cele mai importante forme de recunoaștere a performanței antreprenoriale timișene: Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția a 33-a, care va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Începutul noului an școlar aduce provocări duble pentru sutele de copii și juniori din județ care îmbină studiul cu sportul de performanță. În acest context, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Timiș, Ioan Mateescu, a transmis un mesaj de susținere și motivare pentru toți tinerii sportivi, punând accent pe echilibrul necesar între rezultatele din clasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”
Preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, nu respinge negocieri viitoare cu USR, însă afirmă că deciziile organizaţiei pe care o conduce se fac strict instituţional. El reacţionează astfel la declaraţiile viceprimaruluzi USR al Timişoarei, Ruben Laţcău, care a afirmat că a avut mai multe discuţii cu cei din PNL Timiş, dar toate deveneau…”perisabile” în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea îi răspunde lui Ruben Laţcău: “PNL Timiș nu ia hotărâri la colțul mesei, ci strict instituțional”
Ineditul Rod Festival transformă pentru încă o ediție piața de vechituri din Mehala într-un spațiu de artă și creație. Aceasta în 12 și 13 septembrie, când acolo va avea loc ediția a 7-a sub titlul „Mândrie și Nailon”. La Rod Festival, pentru două zile, „Ocsko” devine un hub cultural neconvențional, în care obiectele uitate, fotografiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piața din Mehala devine din nou loc de festival, Rod Festival – Mândrie și Nailon
Dotarea așteptată de ani buni de zile de către STPT, noua hală de mentenanță a tramvaielor, intră, în sfârșit, în lucru. La nu mai puțin de patru ani de la demararea proiectului, Primăria Timișoara anunță că au început lucrările la noua hală specială. După eliberarea terenului de către Societatea de Transport Public Timișoara, constructorul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua hală pentru mentenanța tramvaielor Timișoarei intră în sfârșit în lucru
Un cetăţean din Ohaba Lungă a fost luat la bătaie chiar în sediul primăriei comunei de un acolit al primarului PSD, Gigi Murărescu. „Vina” lui? A mers la primărie să se sesizeze faptul că poarta de la şcoala din localitate ar putea să cadă peste copii. Chiar în ziua deschiderii noului an şcolar, un bărbat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat luat la bătaie în Primăria PSD-istă din Ohaba Lungă, după ce a sesizat că poarta de la şcoală s-ar putea prăbuşi peste copii/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește unul dintre cele mai importante evenimente dedicate comunității de business și una dintre cele mai importante forme de recunoaștere a performanței antreprenoriale timișene: Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția a 33-a, care va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an
Sportivele secției de box de la CSM Timișoara au avut o evoluție remarcabilă la Campionatul Național Feminin desfășurat la Eforie Nord. Delegația bănățeană revine acasă cu patru medalii — una de aur, una de argint și două de bronz — alături de alte două clasări extrem de valoroase în top 5-ul național. Munca depusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salbă de medalii pentru CSM Timișoara la Campionatul Național Feminin de Box de la Eforie Nord
Dacă la nivel naţional se vorbeşte mult despre un candidat comun USR-PNL pentru Primăria Timişoara, viceprimarul Ruben Laţcău afirmă că la nivel local e greu să ai o înţelegere cu liderii liberali. Orice discuţie cu PNL-iştii în câteva zile nu mai este valabilă, afirmă Laţcău. Potrivit mediei centrale, la Bucureşti, liderii naţionali ai PNL şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, despre o înţelegere la nivel local cu PNL: “Dacă vorbim cu trei lideri din PNL Timiş, auzim de la ei cinci opinii”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.