Câteva cuvinte despre un profesor de top: Mihai Udrescu

În urmă cu 20 de ani își susținea doctoratul în calculatoare cuantice, o premieră la acea vreme. Acum conduce un masterat în Quantum Computing și rețeaua de comunicații cuantice de la UPT.

Fost olimpic la matematică, Mihai Udrescu, din Brad, se afla, în 1991, la absolvirea liceului, în fața primei mari alegeri din viață: ce facultate să urmeze și unde? Cum la vremea respectivă se spunea că cine vrea să fie un medic bun merge la Cluj-Napoca, iar cine vrea să fie un inginer bun merge la Timișoara, alegerea a venit firesc. Politehnica din orașul de pe Bega avea să fie nu doar orașul studenției, ci și al materatului, doctoratului și al întregii cariere.

Profesorul Mircea Vlăduțiu, cu cercetările sale în domeniul fiabilității calculatoarelor, a fost cel care l-a inspirat, iar ulterior i-a fost și conducător de doctorat. Chiar dacă dezvoltările teoretice în domeniul calculului cuantic începuseră încă din anii ’80, teza sa de doctorat, pe partea de inginerie a calculatoarelor cuantice, susținută în 2005, a reprezentat o premieră în România.

Teza lui Mihai Udrescu, intitulată „Inginerie cuantică a circuitelor: simulare eficientă și hardware cuantic reconfigurabil” a obținut distincția Magna Cum Laude și a fost acceptată și prezentată la Forumul de doctorat SIGDA la cea de-a 42-a ediție a Design Automation Conference (DAC), în California.

Era deja angajat al Universității Politehnica Timișoara, asistent al profesorului Mircea Vlăduțiu și a început activitatea de cercetare, alături de alți colaboratori ai mentorului său, în domenii de avangardă, cum ar fi algoritmi genetici pentru sinteza circuitelor cuantice, hardare bio-inspirat sau fiabilitatea calculatoarelor. A fost implicat într-o serie de proiecte de cercetare în domeniu până în 2010, când finanțările în domeniul Quantum au fost din ce în ce mai greu de obținut din cauza provocărilor tehnologice, calculatoarele cuantice fiind considerate aproape utopice.

Toate greutățile întâmpinate în finanțarea proiectelor l-au determinat să renunțe, în 2011, la Quantum Computing și să-și îndrepte atenția către noi domenii: teoria sistemelor complexe și aplicații în inginerie, știința rețelelor aplicate, teoria interacțiunilor sociale, o serie de aplicații ale informaticii în medicină (pneumologie) și farmacie (repoziționarea medicamentelor). De un real folos i-a fost colaborarea cu profesorul Radu Mărculescu, grație unei burse Fulbright la Universitatea Carnegie Mellon, alături de care a aprofundat colaborări anterioare în domeniile sistemelor complexe și științei rețelelor aplicate, și a explorat domenii noi, de avangardă, precum antifragilitatea sistemelor.

Între timp a ajuns să avanseze în cariera didactică la Universitatea Politehnica Timișoara până la titlul de profesor universitar, conducător de doctorat, iar unul dintre doctoranzii săi, Sebastian Ardelean, care dorea să își susțină teza în domeniul calculatoarelor cuantice, l-a determinat să revină la „Quantum”, iar în prezent coordonează două proiecte majore ale Universității Politehnica Timișoara în domeniu.

Unul dintre acestea se referă la implicarea UPT în proiectul național de cercetare RoNaQCI – Romanian National Quantum Communication Infrastructure, care are ca obiectiv dezvoltarea în România a unei infrastructuri de comunicații cuantice de peste 1.500 de kilometri și crearea a șase rețele metropolitane în orașele București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța.

La Universitatea Politehnica Timișoara a fost inaugurat deja Centrul de training în comunicații și calcul cuantic, în incinta corpului Electro, care va asigura pregătirea în domeniul cuantic a specialiștilor care vor instala, configura și administra facilitățile și echipamentele de calcul și comunicații cuantice din zona de Vest a țării, oferind și certificări în tehnologii cuantice. Se preconizează ca în 2025 rețeaua să devină operațională, iar de la Timișoara să fie stabilite primele comunicații cuantice.

Profesorul Mihai Udrescu coordonează și noul masterat în „Quantum Computing”, demarat la UPT în 2024, împreună cu Equal-1, care își propune să dezvolte un ecosistem quantum care va atrage investiții importante. Partea bună este că firmele care caută specialiști în acest domeniu, nu caută neapărat forță de muncă ieftină, ci personal înalt calificat, astfel că nivelul salarial al absolvenților poate fi cu mult peste media pieței.

Ce ne așteaptă în viitor? Profesorul Mihai Udrescu este de părere că, deși progresul tehnologic se derulează cu o viteză foarte mare, mai este încă foarte mult de lucru în domeniul Quantum Computing. Chiar dacă, spre exemplu, Google a lansat recent Willow, un procesor cuantic care rezolvă o problemă importantă de fiabilitate, există încă multe necunoscute referitoare la procesarea biților logici, e necesară inventarea de noi algoritmi. Pe de altă parte, în domeniul comunicațiilor cuantice progresul a fost mult mai rapid – aici avem deja dispozitive și aplicații comerciale. Drumul e deschis, dar deocamdată e greu de prezis unde vom ajunge.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz

Preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, continuă atacurile la adresa primarului Dominic Fritz, totodată preşedinte USR, de data aceasta pe marginea unui studiu privind numărul de turişti în Timişoara. Postare la care, precum idolul său Nicolae Robu, a şters cel puţin un comentariu. În trecut, Gaiţă a produs câteva atacuri şi la adresa lui Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Meciuri de ținută și timp de calitate în Cetate! Warriors Timișoara a bifat și etapa de la Râșnov

Așa cum ne-am obișnuit, Warriors Timișoara a participat cu un număr impresionant de copii și la etapa Campionatului Național de minirugby de la Cristian/Brașov, (45 sportivi) la categoriile Under 8, U 10 (2 echipe), U12 (o echipă)! „A fost o etapă reușită din toate punctele de vedere: organizare, implicare FRR, infrastructura, peisaje, surprize plăcute pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meciuri de ținută și timp de calitate în Cetate! Warriors Timișoara a bifat și etapa de la Râșnov
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

CJ Timiș a plătit în iunie aproape 1,5 milioane de lei pentru programul cu alimentație sănătoasă în școlile și grădinițele din județ

În cursul lunii iunie, Consiliul Județean Timiș a acoperit facturi de 1,5 milioane de lei, plătite pentru asigurarea cu lapte, mere și biscuiți, pentru copiii din județ, în cadrul programului Cornul și Laptele. Consiliul Județean Timiș gestionează, la nivelul județului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 652/03.08.2023, Programul pentru școli al României pentru perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a plătit în iunie aproape 1,5 milioane de lei pentru programul cu alimentație sănătoasă în școlile și grădinițele din județ
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Lucrările efectuate pe drumul național DN 59B, între Deta – Livezile – Cruceni (TM) nu au fost încă finalizate. Constructorii care se ocupă de cele două loturi mai au încă de lucru. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, pe sectorul Deta – Livezile, sunt aproape de finalizare lucrările pentru așternerea stratului de legătură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În cursul lunii iunie, Consiliul Județean Timiș a acoperit facturi de 1,5 milioane de lei, plătite pentru asigurarea cu lapte, mere și biscuiți, pentru copiii din județ, în cadrul programului Cornul și Laptele. Consiliul Județean Timiș gestionează, la nivelul județului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 652/03.08.2023, Programul pentru școli al României pentru perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a plătit în iunie aproape 1,5 milioane de lei pentru programul cu alimentație sănătoasă în școlile și grădinițele din județ
Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” din cartierul Lipovei va avea un nou corp, iar primăria caută executant pentru lucrări. Proiectul municipalității prevede construirea unui nou corp de clădire cu patru niveluri, care include 20 de săli de clasă și o sală multifuncțională desfășurată pe două niveluri. Noua sală va putea fi utilizată atât pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută executant pentru un nou corp de clădire la școala generală din Lipovei
Preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, continuă atacurile la adresa primarului Dominic Fritz, totodată preşedinte USR, de data aceasta pe marginea unui studiu privind numărul de turişti în Timişoara. Postare la care, precum idolul său Nicolae Robu, a şters cel puţin un comentariu. În trecut, Gaiţă a produs câteva atacuri şi la adresa lui Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Așa cum ne-am obișnuit, Warriors Timișoara a participat cu un număr impresionant de copii și la etapa Campionatului Național de minirugby de la Cristian/Brașov, (45 sportivi) la categoriile Under 8, U 10 (2 echipe), U12 (o echipă)! „A fost o etapă reușită din toate punctele de vedere: organizare, implicare FRR, infrastructura, peisaje, surprize plăcute pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meciuri de ținută și timp de calitate în Cetate! Warriors Timișoara a bifat și etapa de la Râșnov
Constructorul a început lucrările la linia dublă de tramvai și la viitoarea buclă de întoarcere de pe strada Gării. Pentru desfășurarea lucrărilor este necesară închiderea circulației rutiere prin pasaj, de asemenea, va fi afectată și circulația tramvaielor pe Calea Bogdăneștilor. De săptămâna viitoare bucla de întoarcere de pe Calea Bogdăneștilor va fi închisă pentru conectarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat lucrările de montare a liniilor de tramvai la Pasajul Solventul
Lucrările de asfaltare în intersecția de la Piața Badea Cârțan au fost încheiate, iar traficul se desfășoară, deocamdată, pe baza indicatoarelor rutiere, până la finalizarea lucrărilor la instalația de semaforizare. Traficul se desfășoară conform indicatoarelor rutiere până la finalizarea instalațiilor de semaforizare. În paralel, echipele SDM înlocuiesc stâlpii vechi de câteva decenii care susțin sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare
Primăria Timișoara continuă și în luna august acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 4-12 august 2026. Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 05:30, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea zonelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La începutul lui august se face din nou dezinsecție la Timișoara
Suma plătită sub formă de cotizație de Primăria Timișoara către Asociația Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii se va modifica semnificativ din acest an, continuând cu o nouă scădere în anii următori. Deocamdată, pentru acest an urmează să fie înjumătățită, de la un milion, la 500.000 de lei. Scăderea este motivată, în cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara reduce masiv cotizația plătită asociației Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.