În politică nu-i ca la fotbal. Coaliţia guvernamentală îl are pe Messi pe bancă, dar joacă cu Ianis titular

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Pe motiv că trebuie să blocheze ascensiunea la Palatul Cotroceni a unui individ care se hrăneşte cu „înţelepciunea rusească”, coaliţia guvernamentală PSD-PNL-UDMR a decis să aibă un candidat comun la prezidenţiale. Ceea ce nu-i lucru rău, extremismul de rit putinist fiind tot mai periculos, poate şi mai puternic, după ce la Casa Albă a fost ocupată de o bandă de bombardieri. Astfel s-a ajuns la soluţia Crin Antonescu, habar n-am cine a venit cu „geniala” idee. Probabil era o nostalgie comună PSD-PNL după una dintre cele mai infecte construcţii politice, USL, creată de Antonescu împreună cu Victor Ponta şi Dan Voiculescu.

Era încă una din deciziile care arătau că nici PSD, nici PNL n-au înţeles nimic din votul şi frustrările românilor de la alegerile prezidenţiale şi parlamentare. Iar pe cale de consecinţă, o nouă decizie în avantajul şarlatanului care a găsit nanocipuri în sucuri. Un leneş proverbial după un preşedinte miserupist şi comod. Încă o dată, în numele unei cauze bune (blocarea extremismului) decidenţii politici se jucau cu un bumerang.

Iar ceea ce a urmat s-a dovedit că Antonescu e o carte proastă. Toate sondajele „pe bune” arată că n-are nici cea mai mică şansă să ajungă în turul II, darmite să câştige. Sigur, sunt case de sondare care îl dau cu ceva şanse, fix aceleaşi care îl dădeau şi pe Nicolae Ciucă (locul V la alegeri) în finală. Astfel că nu trebuie să fii mare oracol ca să îţi dai seama că Antonescu are la alegeri şansa porcului de Crăciun. Asta şi fiindcă mare parte din electoratul PSD este mai degrabă cu CG, iar unii lideri importanţi precum Paul Stănecsu nici măcar nu şi-au disimulat admiraţia faţă de impostor. Ba, dacă mai intră şi Victor Ponta în cursă  şansele lui Crin se diminuează şi mai mult.

Culmea, este că desemnarea lui Crin drept candidat a părut mai degrabă să vină din partea PSD, decât de la PNL. Cert este că, la acea vreme proaspăt preşedinte interimar al PNL, Ilie Bolojan n-a prea fost încântat cu ideea. În schimb, l-au vrut neapărat pe Crin unii baroni PNL-işti, precum Hubert Thuma, pentru a-l putea manevra.

Acelaşi PNL are însă în ogradă un potenţial candidat, şi mă refer evident la Ilie Bolojan, căruia Antonescu nu-i ajunge nici la glezne. A dovedit-o în scurta perioadă în care a exercitat funcţia de preşedinte interimar. Adică un preşedinte serios (îl vede cineva urcând în copaci după pisici sau purtând sarmale în cap?), implicat, care transmite şi forţă, dar mai ales unul care a adus normalitate într-o ţară anormală. Şi o să dau doar un mic exemplu, abordările celor doi vizavi de “holdup”-ul lui Donald Trump şi JD Vance asupra preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelensky.

„Securitatea Ucrainei este crucială pentru securitatea Europei. Trebuie să fim uniți pentru a lupta pentru valorile noastre, libertate și pace”, a comentat Bolojan. Scurt, concis, la obiect. Un mesajul “proeuropean” şi mai ales demn într-o ţară în care, culmea culmilor, aşa-zişii suveranişti vor să neapărat să fie slugi la stăpân, întrecându-se în osanale în faţa narcisistului de la Washington şi a bandei sale de bătăuşi. “Președintele Trump nu îl lasă pe Putin să facă ce vrea. E o teză falsă. Președintele Trump își respectă angajamentul față de România (…) Negocierile dintre partea americană și cea ucraineană sunt mai mult decât ceea ce se vede în câteva minute filmate ieri (…) Partenerul nostru, de 35 de ani, sunt Statele Unite ale Americii. Conjunctural, pe fondul războiului inițiat de Vladimir Putin, am sprijinit și vom sprijini Ucraina. Am ajutat cu tot ce am putut, am fost buni vecini, dar repet și subliniez: partenerul nostru în această discuție este administrația Trump”, a lălăit-o Antonescu în vechiul stil românesc, cu fundul în două luntri, darr în fapt pe dinafara ambelor. Şi pe bună dreptate, mulţi i-au comentat că îl copiază pe Georgescu, motiv pentru care preferă originalul în faţa reproducerii.

Din păcate, Ilie Bolojan nu cred că va candida. Dar în această perioadă scurtă am văzut, şi iar o spun cu regret, ce preşedinte am fi putut avea. Unul căruia nu-i tremură genunchii în perioade criză şi cu care nu ţi-e ruşine. Culmea, îl opreşte chiar una din calităţile sale: seriozitatea. A promis că-l va susţine pe Crin. Şi-l mai opresc jocurile politice proaste ale politicienilor români, în special ale PSD, partid care nu-l vrea pe Bolojan, fiindcă ar întări PNL-ul. Dacă lui Ciolacu & co, chiar le pasă de ţara asta, n-ar mai insista pe un cal mort cum este Crin. La fotbal, ce antrenor şi-ar permite – exagerez puţin aici –  să-l ţină pe Messi pe banca de rezerve şi pe Ianis Hagi titular în locul lui? Niciunul! Dacă au înţeles ceva din tot ce s-a întâmplat, liderii coaliţiei încă mai au timp, nu foarte mult, să facă schimbarea necesară şi să-l bage pe “Messi” pe teren.

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Dorel a spus: (martie 4th, 2025 at 08:35 )

Antonescu este frecție cu aghiasmă la un picior de lemn. Nu arată șanse de a intra în turul 2. Nu arată nici voință prea mare pentru a intra. Probabil că scopul lui este o sinecură și folosirea studiourilor talk-show-rilor pentru a se vindeca de nevorbire.
Abundența de candidați autopropuși, fără niciun sprijin politic, ne spune un lucru: au fost trimiși să candideze (de la unitate).
Autopropunerile unor băieți foști apropiați de Băsescu ne spun că cineva vrea să revină în joc (da, el, umbra tuturor în regimul Băsescu).
Bolojan (un băiat provincial, totuși, nevorbitor de engleză, de grabă tăietoriu de posturi și instituții) este fie ne-aliniat, fie reprezentantul unei facțiuni mici, în ascensiune.
Lipsa candidaților de partid, de la PNL și PSD, arată frica de bătaie politică și lipsa de personalități-locomotive. Ciolacu nu vrea să riște, PNL-ul nu vrea să existe. Nici Simion nu stă mai bine la capitolul curaj, după ce s-a închinat dubios de repede în fața lui Harap-pe-cal-alb și a cetei Spânului, la nici 3 ore de la închiderea urnelor. La fel și POT, a îmbrățișat glezna cu pantaloni roșii ca un cățel de la adăpost.
Despre USR, nu prea mai sunt multe de spus: va avea candidați doar după ce se va rupe într-un număr de partidulețe ce tinde să fie egal cu numărul membrilor din structurile naționale sau chiar mai mare. N-au capitalizat nimic din cele 18% voturi ale Elenei Lasconi. Nici n-au retras-o, nici n-au promovat-o. Nici ea nu aduce servicii partidului făcând ochi dulci când lui Bolojan, când lui Nicușor Dan.
Iar ce fac AUR, SOS și POT în parlament – frenezie în Spitalul nr. 9. Fără nicio luare în considerare a riscurilor pentru România.

Target whoo a spus: (martie 4th, 2025 at 08:50 )

Cred că ești plătit să vorbești asemenea prostii,noi nu avem nevoie de un bezmetic care să latre doar așa aiurea la americani noi suntem nimeni noi avem nevoie de un diplomat abil uns cu toate alifiile care să negocieze binele țării noi nu suntem de război chiar ai înnebunit

Daniel a spus: (martie 4th, 2025 at 09:03 )

Sigur că Bolojan are competențe demonstrate la conducerea primăriei Oradea și în județul Bihor iar cine este interesat poate să viziteze orașul și să observe lucrările de infrastructură care s-au încheiat mult mai rapid decât s-a construit la noi o pasarelă peste Bega. Din păcate astfel de realizări nu contează la electoratul naiv de la noi care este ușor de manipulat din cauză că merge pe fente menite să stârnească reacții emoționale și să gâdile egoul celor cu limitări importante de intelect, lucru demonstrat cu prisosință la alegerile de anul trecut. Nu este deloc un paradox că votanții FSN îl susțin pe diliu mai mult decât pe candidatul oficial pentru că acesta are origini sănătoase, fiind un național comunist mai radical decât cei dinainte de ‘89. Într-adevăr partidele au obligația să pună în oferta electorală ce au mai performant dar asta nu se traduce și în rezultate la urne, pentru că la noi contează altceva, adică Messi e prea scund.

Jack a spus: (martie 4th, 2025 at 09:03 )

Bolojan e manjit de Pnl. Nicusor Dan sprijina parteneriatul dezaxatilor lgbt. Vom vota si foca de la circ, doar sa nu votam reprezentantii vechilor partide!

Mihai a spus: (martie 4th, 2025 at 09:39 )

@Jack
Așa zis și unii nemți în ‘33.

@Daniel a spus: (martie 4th, 2025 at 09:58 )

Da’ de Cristiano Ronaldo de la Cluj, ce zici? Nu merită și el o limbă? (ca de obicei)

Daniel a spus: (martie 4th, 2025 at 11:03 )

@Daniel
Numai un analfabet funcțional nu știe să deosebească termenii și ce semnificație au. Una este o consemnare a unor realizări care se văd din satelit și alta sunt odele scrise pentru eliberatorii de străzi pietonale și dărâmătorii de garduri. În plus nici nu ai verticalitatea să folosești un pseudonim ca să îți asumi cele scrise, chiar dacă virtual. E mai simplu să fii imatur și neasumat când o dai anonimă la gazetă.

Bolojan e singurul care bate in turul 2 a spus: (martie 4th, 2025 at 13:49 )

Bolojan sustinut de Lasconi si Nicusor! Antonescu e omul celor care fac jocul lui cg.
In mod sigur se discută varianta asta. Boschetarul de Buzau are probleme penale grave, e santajabil. Unde mai pui mafia din pnl psd.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marian Enache, crescut la CSS Bega, aur la Europenele de la Varese la dublu mixt! România a urcat de șase ori pe cea mai înaltă treaptă la Varese, în Italia

„Armada aurie”… să vină tezarul acasă! România a dominat Europeanul de canotaj din Italia, la probele olimpice, câștigând șase medalii de aur, una de argint și una de bronz. Dumincă a fost cu adevărat o zi mare, cu patru clasări pe primul loc! Marian Enache, campion olimpic la Paris, a reușit astăzi o cursă perfectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Enache, crescut la CSS Bega, aur la Europenele de la Varese la dublu mixt! România a urcat de șase ori pe cea mai înaltă treaptă la Varese, în Italia
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară, pompierii din cadrul Secției Deta și Detașamentului 2 Timișoara au acţionat în urma unor sesizări pentru a salva un bărbat dintr-un lac din satul Soca, comuna Banloc. Pompierii ajunşi la faţa locului au intervenit cu două bărci pentru a-l scoate din apă bărbat. Acesta a fost extras și predat echipajului medical în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un bărbat s-a înecat într-un lac de lîngă Banloc. Nu se cunosc circumstanţele decesului
„Armada aurie”… să vină tezarul acasă! România a dominat Europeanul de canotaj din Italia, la probele olimpice, câștigând șase medalii de aur, una de argint și una de bronz. Dumincă a fost cu adevărat o zi mare, cu patru clasări pe primul loc! Marian Enache, campion olimpic la Paris, a reușit astăzi o cursă perfectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Enache, crescut la CSS Bega, aur la Europenele de la Varese la dublu mixt! România a urcat de șase ori pe cea mai înaltă treaptă la Varese, în Italia
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că, în perioada următoare, se desfășoară cea de-a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026, pentru care, la nivelul județului, au fost organizate cinci centre de examen: patru în municipiul Timișoara — Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” și Colegiul Economic „Francesco Saverio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bacalureat, sesiunea a doua! Circa 1300 de liceeni trec de mâine din nou prin emoțiile examenului maturității
Scene de o violență extremă au avut loc sâmbătă noaptea în localitatea Igriș, județul Timiș. O petrecere cu DJ, organizată pe terenul de fotbal din comună, s-a transformat într-un coșmar după ce un agent de pază a fost înjunghiat. Scandalul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1. Doi bărbați vizibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandal sângeros la o petrecere din Timiș: Agent de pază înjunghiat după ce a interzis accesul a doi bărbați
Cancerul pulmonar continuă să ocupe, în România, primul loc în ceea ce privește mortalitatea cauzată de afecțiunile oncologice. Deși tratamentele s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani, șansele de supraviețuire depind în continuare de momentul în care este descoperită tumora malignă. „Cancerul pulmonar este o boală care, din păcate, continuă să fie diagnosticată frecvent în stadii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a propus ca, din acest an, ziua de vineri din cadrul marii sărbători a oraşului să fie dedicată special talentelor locale. În mod tradiţional, Zilele Orașului Sânnicolau au loc în primul weekend al lunii septembrie şi durează trei zile. Ziua de vineri din cadrul Zilelor Orașului Sânnicolau Mare va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iniţiativă inedită pentru Zilele Orașului Sânnicolau: ziua de vineri va fi dedicată special talentelor locale
În urmă cu un an, cititorii deBanat.ro făceau cunoștință cu Infinity Honey, un producător bănățean care și-a construit identitatea în jurul unui principiu simplu: mierea trebuie să ajungă la consumator exact așa cum o oferă natura. Atunci am vorbit despre începuturile brandului, despre stupinele amplasate în zone curate ale Banatului și despre respectul pentru albine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Infinity Honey – Dincolo de miere: povestea unei apiculturi care pune natura pe primul loc
Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.