E uşor a scrie cifre… De ce muncipiul Cluj-Napoca are un buget (pe hârtie) mult mai mare decât Timişoara

Timişoara va avea în acest an, potrivit primarului Dominic Fritz, un buget de 2,65 de miliarde de lei. În schimb, Cluj-Napoca, potrivit edilului Emil Boc, va avea 4,2 miliarde de lei. În 2023, ambele oraşe aveau un buget de 2,4 miliarde de lei. De unde a intervenit această discrepanţă uriaşă între oraşe aproximativ egale din mai toate toate punctele de vedere.

Odată cu apariţia proiectului de buget pentru acest an, administraţia Fritz a fost atacată pentru că Timişoara ar avea un buget mult mai mic decât al municipiului Cluj-Napoca şi mai mic chiar decât Oradea, Iaşi sau alte oraşe. Fiindcă sunt aproximativ egale să facem o comparaţie între Timişoara şi Cluj-Napoca, municipii care se află într-o oarecare competiţie, iar asta de mai mulţi ani.

Primaria Cluj

Primaria Cluj

În urmă cu o zi, primarul Timişoarei, Dominic Fritz a anunţat un buget pentru 2025 de 2,65 de miliarde de lei, în timp ce omologul său de la Cluj, Emil Boc, a anunţat un buget de 4,2 miliarde de lei. O diferenţă imensă între două oraşe aproximativ egale din multe puncte de vedere Evitând să comenteze ce se întâmplă la Cluj, Fritz afirmă doar că bugetul Timişoarei este realist, nefiind un “instrument de PR”.

Să vedem aşadar cum stă treaba la Cluj! Trebuie spus că la Cluj, în anul 2024, la un buget de 3,99 de miliarde de lei, 1,7 miliarde de lei au fost alocate pentru deja celebrul metrou. Bani care însă nu au fost cheltuiţi, dar nici în venituri nu s-au regăsit. Aşadar un buget executat de aproximativ 2,3 miliarde de lei, nu există însă date oficiale.

Pentru 2024, Clujul nu şi-a publicat execuţia bugetară, dar a făcut-o pentru 2023. Şi –  ce să vezi! – veniturile programate au fost de 68% din cele estimate. Respectiv, la venituri programate de 2,4 miliarde de lei, au fost încasate de 1,62 miliarde de lei. Cu toate acestea, anul trecut Emil Boc mărea potul, anunţând triumfalist un buget record (3,99 miliarde) cu 40% mai mare decât cel din anul precedent, exact cel dovedit supraevaluat. Aşadar prognoză strict din pix. Şi în acest an, din bugetul de 4,2 miliarde de lei, 1,9 miliarde sunt alocate metroului. Dacă vor şi ajunge bani la metrou e greu de spus, dar fără aceste fonduri bugetul Clujului este inferior celui al Timişoarei.

În schimb, la Timişoara a vut loc o creştere lină, cu 2,52 miliarde de lei în 2024 şi 2,4 miliarde de lei în 2023. După cum se poate observa, în 2023 cele două municipii au avut bugete egale, abia ulterior la Cluj a explodat cu banii pe hârtie destinaţi metroului.

Noi nu folosim bugetul ca un instrument de PR cu cifre cât de bombastice posibile. Bugetul este în primul rând un instrument managerial de a prioritiza lucrurile și de a controla cheltuielile. De aceea, la Primăria Timișoara încercăm să avem bugete cât mai aproape de realitate posibile. Anul acesta avem un buget record care reflectă atât dinamica orașului cât și sănătatea financiară la care am ajuns după anii de dezmăț înainte de 2020, cu zeci de milioane de datorii pentru gaz neplătit și încă câteva zeci de facturi ascunse în sertar. Acum prioritizăm investițiile în mobilitate, educație și sănătate și canalizăm banii spre îmbunătățirea calității vieții în cartiere. În plus, atragem sume record de fonduri nerambursabile. E un buget care nu face risipă, care are un impact pozitiv real pentru Timișoara și de care sunt mândru”, a declarat Fritz pentru deBanat, referitor la aceste aspecte.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Vorba ălora de la Timesnewroman.ro, ce buget e ăla de 4 miliarde de lei pentru Cluj? Cât un bloc de garsoniere!
(S-a strecurat o greșeală în articol: ați scris „metrou” în loc de „Untold” !)

@deBanat a spus: (martie 25th, 2025 at 17:57 )

O tema de casa:
Pentru corectitudinea informatiei, verificati Anexa 1 la bugetele declarate si urmariti daca „bugetul institutiilor din subordinea primariei” a fost adaugat la bugetul local. Veti avea surpriza sa constatati ca primele 3 locuri din tara la bugete, au facut-o
1. Cluj – buget 4.2 miliarde / bugetul institutiilor din subordinate inclus, la care se adauga buget pentru metrou si centura metropolitana
2. Oradea – buget 3.7 miliarde / bugetul institutiilor din subordinate inclus
3. Iasi – buget 2.8 miliarde / bugetul institutiilor din subordinate inclus / neadaugat – ar ramane buget 2.1 miliarde
4. Timisoara – buget 2.6 miliarde / bugetul institutiilor din subordinate NEinclus / Daca adaugam – Timisoara ar declara buget 3.8 miliarde

Mihai a spus: (martie 25th, 2025 at 19:02 )

Astea sunt niște fumigene aruncate de politiceni iar în cazul de față a fost data la o parte prima perdea de fum. Ceea ce prezintă importanța maximă este scopul pentru care se cheltuiesc banii publici. Practic pe ce fel de investiții sunt angajate cheltuieli și ce procent din buget reprezintă acestea. Nu trebuie scăpat niciun detaliu pentru că acolo se ascund tot felul de minuni. Dacă am avea partide solide cu organizații locale bine puse la punct, cele aflate în opoziție ar crea o primărie în umbră și ar urmări linie cu linie cheltuielile angajate pentru a vedea dacă banii sunt sau nu cheltuiți eficient iar când se constată neregulii și mânăreli să se adreseze publicului. Eventual și presa ar putea contribui la creat efort absolut necesar pentru asanarea finanțelor publice la noi în țară.
Daca e să discutăm despre astfel de tertipuri ca la Cluj unde primăria se laudă cu un buget mare, la Timișoara în schimb, scăzând bugetul instituțiilor subordonate, crește procentul investițiilor în buget, lucru cu care se laudă Fritz. Evident ca acest lucru nu se menționează pentru că dăunează narațiunii.

timi a spus: (martie 25th, 2025 at 19:56 )

@deBanat. O observatie corecta ! De exemplu la Oradea este inclus in bugetul Primariei si Spitalul Judetean care are aproape 4.500 de angajati si un buget de 950 milioane lei in 2025

dan a spus: (martie 25th, 2025 at 23:36 )

Guys, guys, guys, ce nu intelegem noi la Tm este ca nu conteaza adevarul, ci conteaza perceptia. Deoarece perceptia creaza trendul si acest trend atrage presa pozitiva, investitorii si oamenii care vin la pomul laudat. Nici nu conteaza adevarul gol golut ci conteaza impresia pe care o creezi. Iar aici din pacate Primaria TM joaca in liga mica spre deosebire de Cj care joaca in grupa mare. Bagati useristilor la cap si implementati un marketing mai agresiv si pt Timisoara, pt ca altfel clujul incet, incet ne lasa in urma. La perceptia publica si marketing au facut-o. Si de aici au doar de castigat… metroeu, trafic aerian, centura metropolitana, tren urban, etc. Noi tot cu izolare de blocuri si pasarela indragostitilor ?

Evident a spus: (martie 26th, 2025 at 00:51 )

Problema cu “narativul” de care zice Mihai e că reechilibrarea bugetului spre investiții e deja o realitate de când e Fritz. Banii pe dezvoltare (anexele 8 și 9) cresc constant și se compară mere cu mere. Îs și întârzieri, dar direcția e bună și sustenabilă.

Alexandru a spus: (martie 26th, 2025 at 02:23 )

Metroul din Cluj nu își justifică investiția la fel ca podul de la Brăila.Tinand cont că are un cost de peste 2 miliarde de euro, cu acei bani se puteau face mult mai multe pentru infrastructura din Cluj. Pasajul Michelangelo a costat 10 milioane de euro, să zicem că acum costă 20. 50 de pasaje X 20 de milioane ajungem la 1 miliard. Cu atâtea pasaje cu siguranță traficul din Cluj ar fi fost fluid fără să mai ai nevoie de metrou.

Nicolae a spus: (martie 26th, 2025 at 09:30 )

Văd comentarii ale unora care nu au făcut în viața lor un buget dar musai sa se de-a deștepți. Daca un proiect sau contract nu este cuprins în buget el nu se poate executa. Așa că este preferabil sa fie cuprins în buget metroul și dacă sunt bani se face, decat sa nu fie, să fie bani și să nu fie cuprins. Banii vin o parte din alte surse pe care primăria nu le controlează in totalitate ea, PNRR, fonduri UE, Guvern, împrumuturi, etc. Bugetul este un instrument de lucru și este bine sa tii stacheta ridicata sus. Câinii latră caravana trece…

Wanda89 a spus: (martie 26th, 2025 at 18:48 )

@Nicolae
Domnule contabil, sunteți prost, prost informat. „Daca un proiect sau contract nu este cuprins în buget el nu se poate executa.” Na, pe bune?!! Un proiect nu se poate executa doar dacă nu are finanțare, nu dacă nu e cuprins în hârțoagele anticipative. Vorbesc, în special, despre proiectele cu finanțare europeană. Nu știi dacă și când se aprobă. Crezi că nu se aprobă și execută, că nu primesc finanțare, doar pentru că nu au fost incluse în bugetul local?!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet

Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o sărbătoare sportivă, cu un cuplaj spectaculos de handbal și baschet! Ora 16:00 – Handbal Echipa bănățeană dispută ultimul meci al anului în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CSM Sighișoara. SCM Poli vine după o înfrângere serveră de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sfantul Nicolae

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde sunt incluse în proiectul derulat prin Regio Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro
Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o sărbătoare sportivă, cu un cuplaj spectaculos de handbal și baschet! Ora 16:00 – Handbal Echipa bănățeană dispută ultimul meci al anului în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CSM Sighișoara. SCM Poli vine după o înfrângere serveră de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet
Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre cei care au câștigat într-o societate care a pierdut. Și despre întrebarea pe care România o evită: ce datorăm comunității care ne-a făcut posibili? Ultimii 35 de ani au produs o clasă prosperă într-un stat fragil: antreprenori, profesioniști, investitori, lideri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției
Primăria și Consiliul Local Ghiroda, în parteneriat cu Asociația ProDatina, organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, la Căminul Cultural din Ghiroda, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului: Gala Finalului de An și Festivalul de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, ajuns la cea de-a XV-a ediție. Publicul este invitat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie
Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și arhitecturală. Imobilul va fi transformat într-un hub educațional și cultural pentru studenți, deschis pentru întreaga comunitate. • Casa Mühle – o clădire cu o importantă valoare arhitecturală și emoțională pentru Timișoara – este amplasată în vecinătatea campusului Universității Politehnica Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.