Epopeea Pasarelei Gelu continuă. Municipalitatea refuză recepția și cere o expertiză

Chiar dacă lucrările la Pasarela Gelu au fost finalizate, recepția investiției nu a fost realizată. Acum, municipalitatea timișoreană refuză semnarea documentelor și va cere o expertiză în plus, pentru a se stabili calitatea execuției.

Primăria Timișoara a anunțat că refuză recepția pasarelei Gelu și va contracta o expertiză tehnică independentă. Investiția a fost finalizată în vara anului trecut, însă lucrarea nu a fost recepționată până în prezent, întrucât, în urma verificărilor, au fost identificate mai multe neconformități, iar constructorul a fost obligat să le remedieze pe propria cheltuială. Expertiza este necesară ca urmare a apariției unor semnale privind deficiențe la unele elemente de reazem ale structurii, transmit reprezentanții primăriei.

”În baza expertizei tehnice, se vor stabili cu exactitate natura și cauza deficiențelor, dacă este vorba despre o eroare de proiectare sau de execuție, precum și soluțiile tehnice necesare pentru remedierea acestora. Până la clarificarea tuturor aspectelor și remedierea completă a deficiențelor, Primăria Timișoara nu va recepționa lucrarea”, conform Primăriei Timișoara.

Administrația orașului a demolat vechea pasarelă, construită în 1949, care prezenta degradări semnificative la structura de rezistență, și a realizat un pod nou. Acesta are lățimea variabilă între 5,40 m și 8,00 m și include trasee pentru pietoni și bicicliști, precum și scuaruri în zona centrală. Spre deosebire de vechea structură, care avea scări abrupte, noul pod este dotat cu rampe de acces, facilitând deplasarea pietonilor, bicicliștilor și a persoanelor cu mobilitate redusă. De asemenea, pentru siguranța utilizatorilor, a fost montat un parapete de protecție din oțel zincat, iar traversarea este pusă în valoare de iluminatul arhitectural.

Noua pasarelă asigură legătura între străzile Gelu și Crizantemelor, peste canalul Bega. Investiția Primăriei Municipiului Timișoara, în valoare de peste 12 milioane de lei (TVA inclus), a fost realizată din fonduri de la bugetul local.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (mai 19th, 2025 at 12:13 )

Așa se întâmplă când te scarpini unde nu te mănâncă și nu realizezi o nouă structură simplă, ci o ctitorire faraonică față de importanța și necesitățile zonei respective, la preț de pod rutier. În schimb pod la Jiul nu, pod la ISHO nu, pod între Ghiroda și Plopi nu, inele de circulație închise nu, șinele de tren scoase din oraș nu. Mulțumim lui Grindeanu și lui Fritz, că ei sunt încă în funcție, mai ales pentru regenerările urbane pentru USR-iști.

George a spus: (mai 19th, 2025 at 13:23 )

Daniele, ce să faci cu un pod la Jiul? Treci Bega ca să ajungi în Maria? Unde naiba virezi la stânga? Pentru 50 de metri?

dan a spus: (mai 19th, 2025 at 13:58 )

Pod Isho….we really need it.
la fel un pod spre ghiroda si mai unul in aval pe bega, intre solventul si sanmihai

Daniel a spus: (mai 19th, 2025 at 15:43 )

@George
Cum unde? Spre Calea Șagului și spre Iosefin, plus că se poate ajunge pe acolo spre Pârvan fără a trece prin fața catedralei pentru că stânga nu se mai poate face înainte de Maria. Dar cum maestrul Fritz care se comportă acum ca un candidat de prim ministru i are de gând să îi cadorisească regenerări urbane clientelei politice în acea zonă, evident că nu se face. Nu că ar avea el habar de ceva legat de circulație și oricum nu îi pasă că el nu are treabă cu copilul și nici cu părinți în vârstă care au nevoie de ajutor, ca să nu mai vorbim că nici cu munca nu se omoară.

George a spus: (mai 19th, 2025 at 18:33 )

Daniele, eu te întrebam de locul fizic, din punct de vedere al dimensiunilor.. Dar na, de unde minte nu-i, n-ai ce să ceri. Faci un pod ca să nu faci la stânga de pe Jiul pentru a trece pe pod la Maria….

NEW a spus: (mai 20th, 2025 at 09:15 )

@Daniel: cand vom avea guvern cu USR in componenta se va putea vorbi de scos sine de tren din oras. Ma refer la cele care numai ocupa loc si rup suspensii, ca cele care se refac acum nu se vor mai schimba vreo 30 de ani. Si asta nu decide Timisoara.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

Economic vezi arhiva Economic

Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Varianta finală a designului exterior al viitorului stadion “Dan Păltinișanu” se va decide în perioada viitoare, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a purtat discuții pe această temă, la București, cu proiectanții. Întâlnirea a avut loc la sediul Companiei Naționale de Investiții – CNI, fiind cea de a doua astfel de întâlnire, după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse
Municipalitatea timișoreană nu se lasă și vrea să cumpere noi clădiri aflate pe malul Begăi. Acum le vizează pe cele de pe splaiul Tudor Vladimirescu nr. 19A, acolo unde sunt clădiri private, dar pe un teren al orașului. Aici funcționa clubul sportiv Voința. Acolo există un teren cu o suprafață de 4.981 de metri pătrați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea noi clădiri în proprietate. Acum vizează baza Voința, de pe malul Begăi
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după comentariile acestea legate de datul afară a Prefecturii din Palatul Administrativ. Iar răspunsul vede acea postare doar ca o nouă luptă cu iz politic, spunând despre cei de la USR că atunci când nu au parte de un scandal, improvizează unul. Adversarii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș răspunde acuzațiilor lui Romocean, despre datul afară a Prefecturii. Iovescu acuză USR de talentul de a crea scandaluri
Demisia așteptată a prefectului de Timiș, USR-istul Paul Finta, urmare a schimbărilor guvernamentale, a venit miercuri la orele prânzului. El și-a anunțat plecarea din funcție printr-o postare pe Facebook. Gestul său nu a fost dublat și de plecarea subprefectului Liliana Oneț, chiar dacă ea reprezintă PNL, partid intrat în opoziție. Finta i-a urmat în funcție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect de Timiș, după doar câteva luni de activitate
În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)
Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.