Despre morţi numai de bine! Dar despre zombi? Cazul Crin Antonescu

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

În mod normal, Crin Antonescu ar trebui lăsat în uitare. Personal, aş fi fost înclinat să mă refer la Crin Antonescu cu vorba românului „despre morţi numai de bine”. Dar omul nu vrea să priceapă că e un „mort” politic şi tot mai zvâcneşte, se mai răsuceşte în „mormânt”, doar-doar va primi un nou sărut al vieţii. Un zombi! Mai grav este că, ajuns un munte de frustrare, unul plin de puroi, aruncă cu zoaie în stânga şi dreapta. Cu exact acelaşi narativ al ciudaţilor care-şi spun suveranişti.

Nu insist mult, având în spate trei partide (PSD, PNL, UDMR) care deţin întreaga administraţie locală şi centrală, Crin Antonescu a „reuşit” o de neegalat contraperformanţă, ratând turul II al alegerilor prezidenţiale. Imediat după primul tur, el şi-a etalat încă o dată caracterul, afirmând că nu va vota în „finala horror”. Apropo de caracter, Antonescu este exact omul care îi aducea omagii dezgustător de linguşitoare lui Nicolae Ciucă, în primăvara anului trecut. Asta până când soţia sa a prins lista de europarlamentare. În toamnă, cu sacii în căruţă, a început să arunce cu vitriol în acelaşi Ciucă, în plină campanie electorală. Ciucă a fost execrabil, dar în mod normal, Antonescu trebuia exclus din partid, nu pus candidat.

De-o ipocrizie frizând ridicolul Antonescu s-a dat şi victimă a Sistemului. Chiar el, cel scos din joben de Eduard Hellvig şi Hubert Thuma, interlopul securist, baron de Ilfov, partenerul lui Pandele la “azilele groazei”. Başca, având susţinerea a trei partide mainstream. Este ca şi cum ai spune că Putin trebuie să ia Premiul Nobel pentru Pace. Delirul său a continuat şi după turul II al alegerilor prezidenţiale.

“Rețeaua securistico-propagandistică din spatele dlui Dan a câștigat din nou și urmează să exercite o putere mai mare, mai proaspătă și mai puternic legitimată. Primele ținte, în opinia mea, vor fi partidele, justiția și presa. Încă de la turul doi al campaniei am putut observa o previzionare a ceea ce ar putea deveni partide importante și zdrobitoarea majoritate a presei pentru o bună bucată de vreme. Iar în privința justiției, fostul candidat N. Dan vorbea limpede despre posibilitățile președintelui de a o „influența”. Așa se face că, simplu spus, pentru cei care nu vor să joace în acest scenariu bine pregătit, rămâne o misiune complicată și aparent paradoxală: apărarea democrației reale, a drepturilor și libertăților – în special cea de exprimare.”, a comentat Antonescu. Aşadar, avem aici exact arsenalul AUR-iştilor: Oculta care a interferat alegerile; mass-media care a fost împotriva lui Simion şi pro-Dan, justiţia etc.

Dar cel mai interesant în acest mesaj este faptul că se gândeşte la formarea unui nou partid: “Cu alte cuvinte, să decidem dacă este cazul ca, măcar acum, prin transformarea unui partid existent sau prin apariția unuia nou, să avem o exprimare democratică solidă, coerentă doctrinar și comportamental a dreptei autentice (și nu a etichetei asumate fraudulos de globaliștii neomarxiști din USR și PNL)”. Sigur să vorbeşti de globalişti, ca unul care a trăit în ultimii zece ani din salariul soţiei primit de la una dintre cele mai globaliste instituţii, trebuie să ai decenţa unui interlop. Şi nu e un secret că acelaşi Antonescu, în cazul în care Nicuşor Dan pierdea alegerile, era pregătit să preia PNL, alături de demagogii, securistoizi şi infractorii din partid, Ilie Bolojan fiind aruncat pe scări.

Am mai scris-o, dacă Antonescu ajungea în turul II în mod cert alegerile erau câştigate de George Simion. Iar acum România se pregătea să intre sub influenţa “înţeleciunii ruseşti”, fiind condusă de un smardoi de galerie şi un smintit, ale cărui cunoştinţe economice se învârt în jurul “industriei calului” şi vânzarea apei de izvor. Noroc că românii s-au moblizat şi au oferit un nou moment astral pentru România. Ce mă îngrozeşte mai mult însă este faptul că, în cazul în care Antonescu intra în turul II, eram nevoit să-l votez. Părea ceva mai decent decât Simion. Arătându-şi acum adevărata faţă, este clar că nu e. E un Rareş Bogdan care nu se rujează…

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Timisorean a spus: (mai 22nd, 2025 at 10:15 )

Perfect de acord

george a spus: (mai 22nd, 2025 at 11:02 )

cred ca suneti prea inversunati impotriva lui CRin pt ca si-a permis sa aduca niste critici castigatorilor. Nu fiti naivi sa credeti ca nu exista cercuri de interese in spatele lui nicusor, care s-au pozitionat strategic de partea castigatoare…

DP meu dv, fritz e acum pe val. Ar trebui sa traga tare pt ca proiectele Timisului cu finantare centrala sa nu se opreasca. E tot ceea ce conteaza in aceasta societate concurentiala liberala. 😉

Daniel a spus: (mai 22nd, 2025 at 11:54 )

Din câte se pare ăsta a lui Căcărău și-a dat seama că este ultima lui șansă în politică pentru că nu mai are timp de încă 10 ani de stat pe tușă pentru a reveni cum a făcut deja de câteva ori. Interesant cum astfel de personaje cum de altfel avem și unul local, o iau pe arătură după eșecuri electorale și nu mai contenesc în a-și vărsa lacrimile pentru democrație, dragostea față de presa liberă și lupta împotriva sistemului. Evident toate fără a renunța la beneficiile personale aduse de acesta, globalism și beneficiile economice.
Probabil ar fi cazul unei repoziționări politice cum s-a mai realizat atunci când sub președinția lui Traian Băsescu justiția a început să funcționeze și să livreze penitenciarelor corupți. Practic un USL 3.0, antiglobalist și suveranist care să cuprindă personalități de la gușă la căpușă, inclusiv părinții fondatori. Ponta și acest Căcărău. Măcar vom știi clar cine va fi candidatul unei asemenea formațiuni la primăria Timișoara pentru că se dorește că poate e a treia oară cu noroc. Oricum mai sunt multe lucruri de stricat în oraș așa ca numai bine maestrul Fritz va mai avea încă un mandat să se ocupe de blocări de străzi și regenerări urbane la pachet cu onorarii de succes pentru care trebuie crescute taxele și impozitele după cum am fost obisnuți.

Misu a spus: (mai 22nd, 2025 at 13:13 )

Nu sunt de acord cu George, nu e vorba doar de proiecte locale.
Analfabetismul functional si mai ales cel nefunctional e o problemă nationala, un imbecil ca antonescu pierdea sigur in fata lui simion, cred ca asta era scopul sobolanilor prorusi. Daca la anul ar fi din nou alegeri as pleca din Romania.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

„Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat

CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
Societatea Colterm a efectuat golirea totală a bazinului Nodului Hidrotehnic de pe Bega, la intrarea în oraș a canalului. Operațiunea este necesară pentru întreținerea și curățarea acestuia. Acolo se află și microhidrocentrala care a oferit curentul electric necesar iluminării în premieră a străzilor orașului Timișoara. Apele scăzute ale Begăi le-au oferit specialiștilor de la Colterm,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazinul microcentralei din Fabric a fost golit total
Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
Evenimentul care leagă prietenii prin educație. Într-un oraș care și-a construit identitatea prin conviețuirea mai multor culturi, unul dintre cele mai longevive festivaluri studențești internaționale din România continuă, de peste trei decenii, să demonstreze că diversitatea este o resursă pentru dialog, creativitate și inovare. Organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT
Șantierul început în luna aprilie, pentru extinderea la patru benzi a drumului județean ce leagă Sânandreiul de drumul național Timișoara – Arad, a avut o evoluție extrem de bună. Conform Consiliului Județean Timiș, șantierul a ajuns la 70 la sută din total. Contractul a fost semnat în februarie, lucrările au început efectiv în aprilie. ”S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total
Societatea Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a anunțat că a finalizat lucrările de modernizare pentru stația de transformare 110/20 kV Freidorf din Timișoara. Aceasta deservește circa 9.000 de clienți din zona cu același nume a orașului. Investiția de circa 26 de milioane lei face parte din strategia companiei de a crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Freidorf Timișoara a fost modernizată de distribuitorul local de energie cu 26 de milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.