Roberta Metsola a primit Premiul Timișoara pentru Valori Europene

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, a primit joi, din partea Timișoarei, Premiul orașului pentru Valori Europene. Este cea mai înaltă distincție a Municipiului Timișoara, una care onorează personalități care susțin valorile europene.

Oaspetele s-a aflat joi la Timișoara, a vizitat centrul orașului, a discutat cu omenii simpli de pe stradă, dar și cu elevii și studenții, în cadrul unei întâlniri speciale, organizată la sediul Filarmonicii Banatul. De la ora 15, la Cinema Timiș a fost programată ceremonia decernării distincției.

Un juriu format din cinci personalități, plus primarul Timișoarei, Iulia Motoc (Haga), judecător al Curții Penale Internaționale; Cristian Măcelaru (Koln), director muzical al Orchestrei Naționale a Franței; Simona Miculescu (Paris), ambasador, preşedinte al Conferinței generale a UNESCO; Anca Miruna Lăzărescu (Munchen), regizoare și scenaristă; Adriana Babeți (Timișoara), scriitoare și critic literar, a fost cel care a decis persoana care a primit în acest an premiul.

A demonstrat că politica poate fi încă o forță a progresului, a spus primarul Timișoarei despre înaltul oaspete, în Laudatio citit înainte de decernare.

”Juriul Premiului Timișoara pentru Valori Europene i-a acordat distincția Robertei Metsola pentru sprijinul său neclintit față de democrație și securitate în Europa. În vremuri de criză, ea a demonstrat că politica poate fi încă o forță a progresului și a speranței. Juriul a apreciat rolul său cheie în mobilizarea sprijinului, succesul său în transformarea solidarității în acțiuni semnificative și susținerea constantă a locului cuvenit al României în Europa. Juriul a recunoscut, de asemenea, apărarea fermă a statului de drept, a libertății presei și a eforturilor anticorupție. Într-o lume complexă, în care credibilitatea instituțiilor este adesea pusă la îndoială, ea a lucrat pentru a restabili încrederea, integritatea și responsabilitatea. Aici, în Timișoara, orașul revoluției și Capitala Europeană a Culturii, înțelegem puterea valorilor. Și în Robert Metsola, vedem aceste valori reflectate clar. Doamnă președintă, ca recunoaștere a călătoriei dumneavoastră extraordinare, a conducerii inspiraționale și a apărării neclintite a valorilor europene, municipiul Timișoara are onoarea de a vă acorda Premiul Timișoara pentru Valori Europene. Ne reamintiți de ce contează Europa. Ne amintiți că democrația nu se termină niciodată. Și ne amintiți că există întotdeauna speranță, chiar și în vremuri dificile”, a fost discursul lui Dominic Fritz.

Roberta Metsola a subliniat că acest premiu este unul care aparține Parlamentului European, deputaților din cadrul acestuia, dar și personalului care lucrează aici.

”Este o plăcere să fiu din nou în România și sunt încântată să fiu aici, în Timișoara. Un oraș care a modelat nu doar povestea României, ci și pe cea a Europei. Săptămâna trecută am văzut Europa pe străzile Timișoarei și Bucureștiului. Oamenii fluturând steaguri europene, scandări și celebrări ale locului României în inima Uniunii noastre. Și puține orașe întruchipează acest spirit european mai mult decât Timișoara. Un oraș al pionierilor, al curajului, al speranței. Un oraș care a început Revoluția din 1989. Un oraș care cunoaște costul libertate – și puterea unor noi începuturi. De aceea, sunt profund onorată că orașul Timișoara a acordat Parlamentului European acest premiu, această recunoaștere a valorilor europene. Vreau să le mulțumesc timișorenilor și în special primarului vostru, Dominic Fritz. Vă mulțumesc pentru leadership, pentru viziunea dumneavoastră și angajamentul dumneavoastră față de Europa. Accept această onoare în numele întregului Parlament European, al colegilor mei deputați, și toți cei care lucrează zi de zi pentru a apăra valorile care ne unesc ca europeni. Pentru că acest premiu este mai mult decât o recunoaștere – este o responsabilitate. O reamintire că Europa și valorile pe care le susținem nu pot fi niciodată garantate. Că trebuie apărate!”, a spus Metsola înainte de primirea premiului din partea Timișoarei.

Premiul Timișoara pentru Valori Europene, aflat la a doua ediție, este acordat personalităților internaționale care susțin activ valorile fundamentale ale Europei. Laureata de anul acesta a fost aleasă de un juriu format din figuri marcante ale scenei culturale, diplomatice și juridice românești. Metsola a fost apreciată pentru leadership-ul său ferm în momente de criză, sprijinul necondiționat pentru Ucraina și Moldova și eforturile sale continue pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (mai 22nd, 2025 at 18:06 )

Și uite așa, maestrul Fritz mai acordă un onorariu de succes, după cum îi este obiceiul și mai câștiga capital politic ieftin pentru că oricum ca primar e vai de el și de noi dacă îl comparăm cu Bolojan sau Boc.

Iuli a spus: (mai 22nd, 2025 at 18:25 )

Felicitari! O premieea a Timisoarei din nou, scopul ramane acelasi Libertate!

Jack a spus: (mai 22nd, 2025 at 18:56 )

Care-s valorile alea europene pe care le tot macaie astia? Imigrantii, dezaxatii lgbt, lipsa de Dumnezeu, feminismul desantat si avorturile?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei

Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!

Bătălie incredibilă de peste 100 de minute, cu două reprize de prelungiri!! Și o victorie senzațională a rugbiștilor timișoreni, pe Arcul de Triumf, chiar cu Dinamo! Titlul vine la Timișoara, iar de aici se dă ora exactă în ovaliada românească!! Felicitări lui Mugurel Preda, stff-ului și fiecărui băiat în parte pentru victoria care intră în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cramele Recaș nu mai sunt de mult doar un nume important pe harta viticolă a Banatului. În ultimii ani, compania din Timiș a construit în jurul producției de vin un adevărat ecosistem, în care investițiile, logistica, dezvoltarea portofoliului și apropierea de consumator merg în aceeași direcție. Iar cele mai recente date arată că povestea nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cramele Recaș continuă investițiile: vinul bănățean intră într-o nouă etapă de dezvoltare
Bătălie incredibilă de peste 100 de minute, cu două reprize de prelungiri!! Și o victorie senzațională a rugbiștilor timișoreni, pe Arcul de Triumf, chiar cu Dinamo! Titlul vine la Timișoara, iar de aici se dă ora exactă în ovaliada românească!! Felicitări lui Mugurel Preda, stff-ului și fiecărui băiat în parte pentru victoria care intră în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!
Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
Stadionul Știința s-a umplut, vineri, 25 septembrie, de emoția unui nou început. Sute de studenți din anul I, mulți dintre ei însoțiți de părinți, au făcut primul pas în viața universitară, în cadrul festivității de deschidere a anului 2026–2027 la Universitatea Politehnica Timișoara. Sub sloganul „StartUPT”, Politehnica le-a urat bun venit celor care încep o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei
Doar patru zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de terenurile recuperate de municipalitate  Dominic Fritz spune că a semnat și dus la îndeplinire 570 de dispoziții de demolare și eliberare a domeniului public.  “Zeci de hectare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu patru zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz evocă terenurile recuperate de municipalitate
Alb-violeții se impun în Sala „Apollo”, la capătul unui meci spectaculos, cu 76 de goluri! A fost CSM București 36–40 SCM Politehnica Timișoara, în etapa a treia din Liga Zimbrilor. A doua victorie consecutivă pentru echipa bănățeană, care rămâne neînvinsă după primele trei etape ale Ligii Zimbrilor. Anterior, SCM Poli a remizat la Turda și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol pe semicerc. SCM Poli se impune la București într-un meci cu 76 de goluri
Până duminică, 4 octombrie 2026, planetariul revine în food court-ul Iulius Town, cu noi călătorii interstelare. Planetariul a revenit cu trei spectacole inedite dedicate tuturor curioșilor care vor să afle mai multe despre Univers. Fiecare dintre show-uri este proiectat full-dome, creând o experiență senzorială specială. Proiecția „Racheta Magică” este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Planetariul revine la Iulius Town cu proiecțiile „Racheta Magică”, „Legendele Tărâmului Înstelat” și „De pe Terra în Univers”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.