46 de noi proprietari de garaje, somați să le demoleze. Primăria vrea să amenajeze noi locuri de parcare

Strada Horia Măcelariu este cea mai nouă zonă din Timișoara unde primăria dorește să amenajeze noi parcări publice. Iar pentru aceasta 46 de garaje trebuie demolate. Inițiativa e parte din programul de transformare a zonelor cu vechi garaje în parcări și spații verzi.

Astfel, 46 de notificări au fost transmise deținătorilor de garaje de pe strada Horia Măcelariu. De la data luării la cunoștință, aceștia au la dispoziție 30 de zile pentru a demola construcțiile provizorii în regie proprie. În cazul în care, după 30 de zile, nu au efectuat lucrarea de demolare, această procedură va fi făcută de autoritățile locale, iar cheltuiala va fi recuperată de la beneficiarul contractului de închiriere. Odată desființate garajele, intervențiile includ amenajarea de noi locuri de parcare în locul vechilor garaje, modernizarea trotuarelor și aleilor de acces, lucrări de siguranță rutieră, precum marcaje și semnalizări, amenajarea de spații verzi și plantarea de arbori, dar și îmbunătățirea sistemului de colectare a apelor pluviale.

În 2024, municipalitatea a amenajat peste 650 de locuri de parcare în diferite zone din oraș.

Aceste intervenții fac parte din programul municipal de regenerare urbană, prin care timișorenii beneficiază de mai mult spațiu verde și o organizare mai eficientă a parcărilor dintre blocuri.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

victor a spus: (iunie 10th, 2025 at 18:33 )

cum sunt „noi” proprietari?

poate 46 de alti proprietari ar fi fost mai corect

Daniel a spus: (iunie 10th, 2025 at 19:02 )

După cum ne-a obișnuit această administrație se vor face locuri mai puține de parcare decât erau garaje pentru ca nu confortul cetățenilor este important ci ideologia primarului.

Marin a spus: (iunie 10th, 2025 at 21:27 )

Pe sectorul din Torontal/Aradului str.Orșova -Dej din 42 de garaje rămân 34 de locuri de parcare. Și 20 de locuri deja existente se transforma in parc( zona din spatele punctul termic)deși există unul peste drum de bloc pe str.Orșova,zona de parcare fiind în spatele blocurilor spre strada Dej. Parcul existent e la fel că cele din anii ’90 au un topogan in plus. Mă așteptam la o zona extinsa de parcări ca in sudul orașului. Se vede diferența dintre administrațiile vechi și cea existentă. După ce am văzut fisa de proiect am fost dezamăgit de rezultatele alese. Sper sa vina alt primar și să schimbe aceste idei tâmpite și să facă treabă pentru cetățenii orașului nu pentru firmele lor

Samy a spus: (iunie 11th, 2025 at 07:16 )

Primaria incasa inchirieri si concesiuni pentru 3000 de garaje…approx 450.000 euro in 2017! Acum cu ce se mai lauda Fritzy?

ghita a spus: (iunie 11th, 2025 at 09:36 )

Deja va creste pretul apartamentelor in zona. Din ghetou se transforma in cartier.

Daniel a spus: (iunie 11th, 2025 at 13:28 )

@Samy
Din ceea ce ai scris rezultă că se încasează 150 de lei pe an de garaj. Ia vezi cât costă abonamentul FurtPark și îți vei da seama cum stau lucrurile.

Catrinoiu_liviu@yahoo.com a spus: (iunie 11th, 2025 at 15:08 )

Scuze eu am crezut că 4sute și ceva de garaje, deși și așa ar fi prea puțin.Parcă am fi în Bombay, țigănie mai mare cu garajele astea nu am văzut decât în Bolivia, nu știu cum a ajuns Timișoara în așa hal !🤔🤔🤔

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.