Personalitate marcantă a Europei, sărbătorită la UPT, cu ocazia celor 90 de ani împliniți

Zi de sărbătoare, cu emoții și amintiri alături de unul din cei mai cunoscuți timișoreni ai vremurilor noastre, Ioan Holender.

Cu ocazia aniversării a 90 de ani de viață ai maestrului Ioan Holender, Universitatea Politehnica Timișoara a organizat luni, 16 iunie 2025, un moment festiv cu totul special, dedicat unei personalități remarcabile a culturii internaționale, care și-a păstrat mereu rădăcinile legate de Politehnică și de Timișoara.

În sala ARCHA, un spațiu cu o deosebită încărcătură emoțională, în special pentru cel sărbătorit, într-un cadru festiv care a reunit prieteni, colaboratori și admiratori, a fost celebrată o carieră impresionantă și o viață dedicată artei, muzicii și diplomației culturale.

Evenimentul s-a desfășurat sub forma unui dialog al rectorului Universității Politehnica Timișoara cu maestrul Ioan Holender, depănând amintiri încă din perioada copilăriei în Timișoara multiculturală. În cadrul discuţiei, Ioan Holender a punctat câteva dintre episoadele definitorii ale carierei sale, unul dintre acestea fiind legat chiar de Universitatea Politehnica Timişoara. Aici a fost student al Facultăţii de Mecanică, pe atunci dorindu-şi să devină inginer. Soarta avea să decidă însă altfel. Au urmat evenimentele din 1956, revolta studenţească, iar tânărul Holender, care luase cuvântul la celebra întrunire din cantina Politehnicii a fost exmatriculat, fără posibilitatea de a se reînscrie în vreo facultate din România.

A urmat episodul Austria, unde a început de la munca de jos, desenator tehnic, figurant la operă şi cântăreţ, dar fără mari perspective de carieră, până când i s-a sugerat că este „prea deştept” pentru a rămâne la acest stadiu. A început să facă impresariat artistic, iar în final a ajuns director al Operei de Stat din Viena, poziţie în care a stat timp de 19 ani şi care i-a adus celebritatea. Din acea funcţie a promovat România, a adus solişti şi instrumentişti pe care i-a angajat la Viena.

Perioada următoare l-a purtat pe aproape toate meridianele lumii, mai ales din postura de consultant al mai multor instituţii de cultură, printre care celebra Metropolitan Opera House din New York sau Opera din Tokyo.

La finalul evenimentului, rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, i-a oferit maestrului Ioan Holender statueta și titlul de Ambasador al Universității Politehnica Timișoara, dar și copii ale unei serii de documente referitoare la anul 1956, existente în Arhivele Naționale, puse la dispoziție de dr. Raul Ionuţ Rus, șeful serviciului din Timiș al instituției.

Personalitate marcantă contemporană

Pentru a avea o imagine mai completă a personalităţii lui Ioan Holender, amintim câteva din etapele vieţii sale.

S-a născut la Timişoara, în 18 iulie 1935, într-o familie de evrei înstăriţi. Tatăl său era proprietarul unei fabrici de oţet, iar pe linie maternă se trăgea din familia Dornhelm. Bunicul său, Eugen Dornhelm, era un comerciant de textile cunoscut şi respectat. În cel mai bun spirit al Timişoarei şi al Banatului, în casă se vorbea în trei limbi – germană, maghiară şi română.

În 1942 a început şcoala românească, apoi a fost nevoit să se mute în Fabric, la o şcoală evreiască. Este perioada în care persecuţiile împotriva evreilor erau la ordinea zilei, punând la grea încercare viaţa, proprietăţile şi afacerile familiei. După război a venit naţionalizarea comunistă, care a distrus totul.

La 13 ani s-a înscris la o Şcoală medie tehnică de profil electroenergetic, unde a susţinut şi examenul de maturitate. A început să practice serios mai multe sporturi, tenisul fiind pe primul loc. În aceeaşi perioadă s-a simţit atras din ce în ce mai mult de spectacolele de operă şi de teatru.

Originea „nesănătoasă” i-a blocat accesul la facultate, așa că s-a angajat la Uzina Electrică – a devenit vatman, conducând tramvaiele de serviciu tehnic. În felul acesta a scăpat de originea burgheză, fiind acceptat la Politehnică – Facultatea de Mecanică, secţia de material rulant.

În toamna anului 1956, când era în anul al treilea de facultate, evenimentele din Ungaria au declanşat şi la Timişoara mişcări serioase în rândul studenţilor, la care Ioan Holender a participat în mod activ. Rezultatul – a fost exmatriculat împreună cu alţi colegi, cu interdicţia de a se mai înscrie vreodată la o facultate în România.

În perioada următoare a trăit din tenis – antrenor la şcoala sportivă, la CFR şi la o unitate militară. În 1959 tatăl său a depus cererea de emigrare în Israel, obţinând permisiunea de a pleca prin Viena. Mama sa trăia deja acolo – părinţii săi divorţaseră cu câţiva ani în urmă.

În perioada de început, adaptarea la Viena a fost dificilă (la fel şi obţinerea dreptului de a rămâne acolo). A încercat să continue studiile, fără succes. A lucrat ca desenator tehnic. A început să meargă la Operă şi la Burgtheater (evident, la „Stehplätze”), unde a făcut şi figuraţie şi asistenţă de regie. Tenisul l-a ajutat foarte mult să se integreze.

Dar opera îl atrăgea. Timp de trei ani a făcut studii muzicale, în 1962 devenind bariton cu acte în regulă. Primele roluri în această nouă calitate le-a avut la St. Pölten şi la Wiener Neustadt – Escamillo în Carmen-ul lui Georges Bizet. În 1964 a fost angajat la Stadttheater din Klagenfurt, având şi o serie de apariţii la celebrul Wiener Konzerthaus.

În 1966 Ioan „Holi” Holender (cum a apărut pe afiş) a fost invitat la Opera din Timişoara – a cântat Giorgio Germont în Traviata lui Giuseppe Verdi şi Escamillo. Aplauze şi ovaţii – publicul timişorean l-a primit cu toată dragostea.

La întoarcerea în Austria şi-a analizat, în mod realist, posibilităţile de evoluţie şi şansele de viitor, luând decizia de a renunţa la cariera de solist de operă (avea 31 de ani). S-a angajat la Agenţia de impresariat „Starka” (a lui Alois Starka), unde, în câţiva ani, a desluşit toate tainele meseriei. Încet-încet a devenit un nume cunoscut în lumea operei (atât în cea a managerilor cât şi în cea a artiştilor).
În 1972 a preluat agenţia, care va deveni în final „Agenţia de impresariat Holender”. Prin inteligenţa şi profesionalismul cu care conducea agenţia de impresariat şi-a făcut un număr mare de prieteni – manageri de operă, solişti, dirijori. Printre ei se afla şi Eberhard Waechter, directorul Volksoper din Viena.

La Staatsoper, unde lucrurile nu prea mergeau bine, director era Claus Helmut Drese. Franz Vranitzky, cancelarul Austriei la acea vreme, l-a invitat pe Eberhard Waechter şi i-a propus să preia ambele teatre de operă din Viena – Staatsoper şi Volksoper. Waechter a acceptat, dar a pus o condiţie: secretar general să fie Ioan Holender. O propunere surprinzătoare – Holender obţinuse cetăţenia austriacă cu puţin înainte.
A urmat discuţia dintre cancelar şi Ioan Holender. Rezultatul: ministrul culturii şi educaţiei a anunţat în 22 iunie 1988: Waechter director al Staatsoper şi Volksoper, Holender secretar general, pentru un mandat de 6 ani, cu intrare în vigoare de la 1 septembrie 1991. Waechter s-a ocupat mai mult de proiectul pentru Volksoper, Holender de cel pentru Staatsoper.

Dar viaţa le-a rezervat o surpriză – decesul neaşteptat, după 6 luni, al lui Eberhard Waechter (29 martie 1992). Holender s-a gândit că, în aceste condiţii, ar fi normal să demisioneze, asigurând interimatul până la numirea unei noi conduceri. Nu a fost aşa – cancelarul Vranitzky l-a invitat din nou la discuţie. Nu ştia că sindicatul operei şi orchestra (practic Filarmonica din Viena) îl anunţaseră în prealabil pe cancelar de întreaga lor susţinere pentru Ioan Holender. Rezultatul – în 2 aprilie 1992 este numit director al celor două opere (avea 57 de ani, nebănuind atunci că vor mai urma şi alte două mandate).

La începutul mandatului a realizat că ansamblul operei a ajuns la cele mai joase cote – practic nu mai exista. Şi pentru roluri mici trebuiau chemaţi solişti din exterior, ceea ce implica cheltuieli foarte mari. Pas cu pas a reconstruit ansamblul, astfel încât cea mai mare parte a repertoriului putea fi realizată doar cu membrii ansamblului. A angajat tineri solişti, foarte talentaţi, mulţi dintre ei fiind la ora actuală vedete incontestabile la marile opere din Europa sau de peste Ocean. A preferat să-i plătească mai bine pe cei din ansamblu, chiar dacă a trebuit să reducă onorariile celor „mari”.

Oedipe-ul lui George Enescu a fost un alt vis împlinit al lui Ioan Holender – proiect comun cu Deutsche Oper Berlin, de mare succes, s-a jucat de 20 de ori. La premieră spectatorii au avut prilejul să admire, în superbele holuri ale operei, o expoziţie de fotografii despre Bucureştiul interbelic (realizată de Mihai Oroveanu) şi alta cu picturile lui Horia Bernea.

Un alt amănunt despre cel mai longeviv director al Operei din Viena (3 mandate, 19 ani – record greu de egalat): celebrul violonist Isaac Stern şi-a exprimat admiraţia faţă de un tablou care domina biroul directorial – George Enescu, pictat de Corneliu Baba. În anul 2003 a acceptat invitaţia de a fi Preşedinte de Onoare al Festivalului „George Enescu” de la Bucureşti. Pornit în 1958, la iniţiativa celebrului violonist american Yehudi Menuhin, festivalul a mers bine până la începutul anilor ’80, când a început decăderea. Trendul a continuat aproape 20 de ani, primele semne de revenire manifestându-se în 2001, când s-a hotărât modificarea periodicităţii de la 3 ani la 2 ani. În calitatea sa de preşedinte de onoare, Ioan Holender a contribuit la continuarea revirimentului la ediţiile din 2003 şi 2005. La conferinţa de presă de la finele festivalului din 2005 a declarat că este pentru ultima oară când apare în această calitate în faţa ziariştilor.

A renunţat la calitatea de preşedinte de onoare şi a devenit director artistic al festivalului. De aici încolo, timp de 5 ediţii (2007, 2009, 2011, 2013 şi 2015) a avut mână liberă, desigur în limita posibilităţilor financiare, secondat de excelentul director executiv Mihai Constantinescu.

Relaţiile personale ale lui Ioan Holender au fost extrem de importante. Şi rezultatele nu au întârziat să apară, calitatea festivalului ajungând la cote de invidiat. A reapărut „turismul de festival” – asta însemnând sute şi sute de melomani din ţările europene, din Israel şi de peste ocean. În 2015 abonamentele se epuizau în zeci de secunde de la punerea în vânzare. Multe concerte sau recitaluri deveneau „sold out” după un sfert de oră.

În 2015, la 80 de ani, în plină forţă creatoare, veşnic tânărul Ioan Holender şi-a anunţat retragerea din funcţia de director artistic al festivalului.

În 2023, Universitatea Politehnica Timișoara i-a acordat maestrului Ioan Holender cea mai înaltă distincție pe care o poate oferi o instituție de învățământ superior, titlul de Doctor Honoris Causa, în cel mai potrivit moment, chiar înaintea deschiderii Capitalei Culturale Europene.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO

Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles
Dominic Fritz i-a avertizat pe membrii USR că intrarea partidului în opoziție va face din partid principala țintă a PSD, dar și a oamenilor PSD din Justiție și din instituțiile de control. Fritz este optimist că polul reformist, pe care USR îl va coagula împreună cu PNL și cu forțele reformatoare din politică și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru 2028, USR Timiş şi-a propus să câştige atât Primăria Timișoara, cât și conducerea Consiliului Judeţean pentru „a apăra Banatul de captura PSD” ”
Timișenii sunt chemați să își exprime opinia referitor la proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe
Municipalitatea timișoreană va primi, cu titlu gratuit, două terenuri care vor fi folosite la amenajarea unui nou drum, denumit Aleea Aurora Gruescu. Acesta va crea o legătură între strada Demetriade și strada Constructorilor. Unul dintre terenuri are suprafața de 1.894 de metri pătrați, iar cel de al doilea 11.074 metri pătrați, fiind situate pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.