A început oficial demolarea clădirii de pe locația viitorului Institut Oncologic Timișoara/Foto

Ziua de marți, 15 iulie, a însemnat și debutul oficial a demolării clădirii existente pe spațiul unde ar urma să fie ridicat noul Institut Oncologic Timișoara. Aproximativ 90 la sută din construcția care ar fi trebuit să fie noul spital municipal Timișoara va dispărea, pentru a face loc unei clădiri noi, care să corespundă actualelor standard medicale și din domeniul construcțiilor.

În cadrul unui eveniment mai mult decât cu rol… oficial, trei excavatoare au demolat zidăria exterioară de la primele două etaje ale clădirii. A fost debutul operațiunii prin care se va demola structura deja construită pe terenul unde va fi ridicat Institutul Oncologic Timișoara. În câteva luni cam tot ce e de demolat va fi demolat, spun sursele debanat.ro, aceasta chiar dacă firma constructoare avea la dispoziție mai mult timp pentru operațiune.

Startul simbolic a fost dat de către Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, cel care a insistat pentru această nouă unitate medicală, atunci când opoziția era mai mare ca oricând. Alături de el s-a aflat Dorel Săndesc, actualul director de la Spitalul Județean, la vremea ”nașterii” proiectului secretar de stat la Ministerul Sănătății, dar și IPS Selejan, Mitropolitul Banatului.

”Astăzi începem demolarea acestui monument al neputinței politicii timișene din ultimii 30 de ani. Ce se va face în loc va fi poate mai mult decât un spital, cu siguranță, va fi un centru de excelență oncologic în regiunea de vest, dar și în România. Va avea peste 65.000 m² desfășurați. Este un proiect în care nu mai credea aproape nimeni acum 2 ani și jumătate când l-am reluat.”, a spus Simonis.

Deși a refuzat să dea nume, șeful CJT a subliniat că există și a existat o mână de oameni, politicieni locali, care au boicotat din plin acest proiect. Mai bine să tacă decât să mai și spună ceva, a subliniat Simonis, care spune că la momentul oportun va prezenta și numele celor vizați.

”Vreau să mulțumesc în mod special unor oameni care, dincolo de cei mulți care au sabotat și boicotat acest proiect, totuși a fost susținut de alții. Așadar, vreau să îi mulțumesc lui Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean din Timișoara pentru eforturile depuse mulți ani pentru a construi acest spital. Vreau să le mulțumesc colegilor de la DSP Timiș – există și acolo o mână de oameni care și-au dorit ca acest proiect să fie finalizat. Mulțumesc fostului guvern, lui Alexandru Rafila, fostul ministru, și actualului guvern, ministrului Rogobete, pentru sprijin. El este un timișorean al nostru, membru al filialei locale”, a mai subliniat șeful CJT.

Chiar dacă termenul pentru cheltuirea fondurilor primite prin PNRR ar putea fi depășit, Alfred Simonis spune că acest lucru nu crede că se va întâmpla. Mai mult de o treime din bani vor merge spre aparatură, care poate fi achiziționată din timp.

Totuși, ca și termen de finalizare, Simonis vorbește despre trei ani.

”Cred că în următorii 3 ani, 3 ani și jumătate ar trebui ca acest centru de excelență oncologic să fie finalizat”, conform lui Alfred Simonis.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (iulie 15th, 2025 at 13:07 )

Mare reușită a PSD-istului Simonis care astfel dărâmă monumentul dedicat neputinței FDSN, PDSR și PSD, viitor hAUR. Imediat vor veni cântătorii lui în strună să îi ridice osanale.

Daniel cel ipocrit a spus: (iulie 15th, 2025 at 15:22 )

Nu ca i-as lua apararea lui Freddie, dar draga danielush, ipocrit mic ce esti, cu buna stiinta, din necunoastere (desi ma indoiesc), din manipulare sau din pura ipocrizie, monumentul neputintei e opera lui Ciuhi si doar a lui Ciuhi. Sa dăm cezarului ce e al cezarului. In rest… ca de obicei danielush, scrii peste tot, manipulezi si minciunesti

dan a spus: (iulie 15th, 2025 at 16:57 )

:)) Danielush cel ipocrit…

george aka Dan & others a spus: (iulie 15th, 2025 at 17:30 )

succes cu implementarea. Doar nulitatile critica faptul ca se face IOT. Felicitarilor celor care au contribuit aici, incepand cu simonis si continuand cu restul…

Daniel a spus: (iulie 15th, 2025 at 19:15 )

După cum era de așteptat, au apărut comentariile denigratoare, manipulatoare și mincinoase. Cine a crescut în Timișoara și a prins revoluția știe că acea clădire a început să se ridice în 1994 când la putere era guvernul Văcăroiu susținut de patrulaterul roșu format din PDSR, PSM, PRM și PUNR, adică cam cum avem acum PSD, PSDhAUR, PSDPolPOT și PSDSOS. Pe perioada crizei lucrările au fost sistate iar apoi guvernul Năstase l-a aruncat forțat în brațele primăriei deși Ciuhandu a dorit acest lucru și prin urmare nu s-a ocupat de el. În 2011, acesta a fost preluat din nou de minister dar lucrurile nu s-au schimbat. Dacă ne uităm la miniștri care s-au perindat prin guverne, se poate vedea că majoritatea au fost de la PSD, iar acești își merită cu brio monumentul ca trofeu câștigat la mare distanță.

Wanda89 a spus: (iulie 16th, 2025 at 20:04 )

Ce porcărie… Demolare programată să dureze 3 luni, făcută de jos în sus, la mișto și cu risc maxim. Dobitocii se prefac că nu au auzit de demolarea prin implozie. Plus bla bla cu fonduri PNRR, că noul spital trebuie edificat până la sfârșitul lui 2026 etc. Acestor jeguri le trebuie cel puțin 3 luni să demoleze…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După 17 ani! Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros în anul de adio din lumea tenisului

Sorana Cîrstea s-a calificat oficial în sferturile de finală de la Roland Garros. Românca a învins-o pe chinezoaica Xiyu Wang în două seturi, scor 6-3, 7-6 (7-4), într-un meci disputat pe Arena Suzanne-Lenglen. Românca ajunsă la 36 de ani a dominat meciul putea termina și primul set mai repede, dar și în manșa secundă, însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 17 ani! Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros în anul de adio din lumea tenisului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile interesate de dezvoltarea relațiilor economice internaționale să participe la misiunea economică multisectorială organizată în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Această inițiativă are un caracter tradițional, fiind organizată anual de peste un deceniu, și reflectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sâmbătă, la granița dintre România, Serbia și Ungaria a avut loc o nouă ediție a evenimentelor organizate anual la Triplex Confinium. Acțiunea pare să fi devenit una banală pentru mulți, de această dată Adunarea Generală a Euroregiunea Dunărea-Criș-Mureș-Timiș (DKMT) a avut loc la Kubekhaza, pe partea maghiară. În acest an, partea română a fost reprezentată la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regiunea DKMT a bifat o nouă ediție a evenimentelor organizate anual la Triplex Confinium
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile interesate de dezvoltarea relațiilor economice internaționale să participe la misiunea economică multisectorială organizată în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Această inițiativă are un caracter tradițional, fiind organizată anual de peste un deceniu, și reflectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami
Construirea unei piste de bob pe structură metalică în zona Bogda ar putea deveni unul dintre proiectele turistice ale județului Timiș în următorii ani. Propunerea aparține consilierului județean liberal Nicolae Bitea, care susține că o astfel de investiție ar putea atrage un număr semnificativ de turiști și ar genera beneficii economice pentru comunitatea locală. Potrivit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pistă de bob în Timiș. Proiectul ar atrage numeroși turiști în zona Bogda
Inovație și sustenabilitate în construcții. Amfiteatrul „Victor Vlad” al Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit vineri, 29 mai 2026, cea de-a doua ediție a simpozionului național „Building Construct” și etapa finală a concursului studențesc cu același nume, ajuns la cea de-a IX-a ediție. Dedicată studenților din anul I, competiția a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de studenți la „Building Construct”, simpozion național sub egida UPT
În inima Banatului, acolo unde tradiția, credința și spiritul comunitar se întâlnesc, Societatea Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara continuă să fie un reper al voluntariatului creștin. Înființată în anul 1991, organizația reunește femei implicate active în viața Bisericii și a comunității, unite de dorința de a aduce sprijin concret celor aflați în nevoie. De-a lungul anilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeile care transformă credința în faptă: misiunea Societății Femeilor Creștin – Ortodoxe din Timișoara
La 50 de zile după Învierea Domnului se celebrează Pogorârea Duhului Sfânt, numită în popor Rusaliile. Numele sărbătorii de Rusalii vine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor sau rozelor, peste care se suprapune sărbătoarea creștină, ce în vechime era închinată și strămoșilor. Odată cu această sărbătoare se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rusaliile, mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi. Tradiţii şi obiceiuri
După un sezon lung, cu multe partide, 14 în sezonul regular și alte 12 în play-off, Poli Femina închide campionatul cu un succes muncit împotriva tradiționalei rivale, U Olimpia Cluj și urcă pe loul 3 în clasament. Se putea mai mult, desigur, pentru că unele puncte s-au pierdut ușor, însă per-total pentru o nou-promovată, podium...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Medalie națională pentru fetele de la Poli. Victorie cu U Cluj în ultima etapă și bronz în Superligă
Sute de ani de istorie, într-o primă ediție de excepție. Centrul Multifuncțional din Reșița a găzduit lansarea volumului „Encyclopædia Bannatica. Valori ale Banatului – Personalități, Volumul I. De la origini până la Imperiul Austriac”, semnat de Adrian Bădescu, un proiect editorial de anvergură dedicat personalităților care au construit, de-a lungul secolelor, identitatea uneia dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița a avut parte de un eveniment excepțional: lansarea în inima de foc a orașului a almanahului istoric ENCYCLOPÆDIA BANNATICA/FOTO
Până la termenul limită pentru depunerea ofertelor la procedura simplificată pentru realizarea unui sens giratoriu la Lugoj, la intersecția străzii Tapia cu centura de ocolire a orașului, au fost depuse oferte patru firme asocieri de operatori economici. Acestea sunt depuse de Strabag S.R.L.;Asocierea Black Roads S.R.L. & Maxagro Center S.R.L. & Group D.C.M. S.R.L.; Asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru sensul giratoriu din Lugoj, pe centura orașului, au fost depuse patru oferte
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.