De ziua ei, Timișoara a dat un chef pe cinste

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Pare tot mai limpede că rețeta de acum prin care organizatorii tratează zilele Timișoarei este un succes. N-am consumat decât cireașa de pe tort. Am fost la Bajaga I Instrucktori în ultima seară și mi-am amintit de o altă seară, alt an, alte zile ale Timișoarei cu Passenger. Deși mi se părea ciudată locația aleasă, bulevardul Brătianu mărginit de două mari parcuri pline de viață, genul ăsta de festival multiscenă, multi-activități a scos Timișoara din anchilozarea cu veşnicele concerte care blocau neinspirat Piața Operei.

Putem vorbi și de conținut, cu siguranță, dar mai degrabă satisfacția decât insatisfacție celor care și-au scris opinia în spațiul virtual arată că paleta a fost bine echilibrată. Repet, nu am fost decât la Bajaga și pot mulțumi pentru acest concert echipei de la centrul de proiecte al primăriei. Cu siguranță că alte vârste pot mulțumi pentru Mika, James Bay sau pentru Vama, pentru spectacolul de pe Bega și chiar componenta folclorică, dar mi-a plăcut ceva în mod special.

Pofta de viață, lipsa de rigididate, poate că și cadrul ne-a inspirat să dansăm în parc, să stăm la o șuetă în Parcul Civic, să ciugulești una alta de la tarabe, ascultând Plavi Safir sau dansând in doi Rimljani ca orice blues în orice tinerețe. Timișoara atrage mulți vecini sârbi în Iulius Mall. Acum văzut acești turiști savurând o formație sârbă în centrul unei foste capitale europene a culturii, de parcă la Belgrad n-ar prea avea ocazia să o facă.

Nu lipsită de importanță este și demolarea mitului că nu putem produce evenimente muzicale deosebite din lipsă de stadion, mare stadion, modern stadion. Avem nevoie de stadion pentru sport, avem și pentru festivaluri muzicale contracost, mai ușor de gestionat într-un perimetru ușor de controlat, dar aș prefera oricând o sărbătoare a Timișoarei cum o avem de câțiva ani, parcă mai liberă, mai inspirată, mai consistentă.

Nu știu cine merită laude pentru această reușită. Deși sigur îi va pica bine acest succes, nu cred că primarul are un merit dincolo de încurajarea celor care produc idei în acel centru de proiecte al primăriei. Important este și acest merit. Cu mici neajunsuri de organizare, poate o prea lungă blocare a traficului în zonă pentru amenajare și dezamenajare post eveniment, zilele Timișoarei din acest an merită aplauze și încurajări pentru la anul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Bauauau a spus: (august 6th, 2025 at 09:48 )

Articol corect și obiectiv.
Atmosfera a fost chiar cea descrisă de autor.
O zi de 3 August f reușită.
Mulțumim

Ism a spus: (august 6th, 2025 at 15:58 )

Conducerea Casei Tineretului are un merit ! Sa o tineri tot asa, multumim !

Adrian a spus: (august 7th, 2025 at 10:30 )

Sunt de aceeasi parere!!! Modern, elegant, echilibrat, relaxant, reprezentativ pentru mixtul comunitatii din Timisoara. Desi critic din fire, nu am gasit nimic semnificativ care sa scada sub 100% succesul acestei organizari. Felicitari echipei de organizare!

Sandru Iosif a spus: (august 9th, 2025 at 18:51 )

Superb , se întoarce Timișoara la zilele de odinioară, când relaxarea , buna purtare și educația au dus la creșterea și dezvoltarea urbei , felicitări organizatorilor

Lorelei a spus: (august 10th, 2025 at 14:17 )

Imaginați-vă cum ar fi ca un asemenea eveniment să fie făcut de timișoreni pentru timișoreni. Nu de ‘centrul de proiecte”, nu de funcționari bugetari…și nu ca beneficiu electoral cu bătaie lungă. Vreau să spun că BUCURIA nu se face din impozite și taxe de la toți, pentru câți au timp, loc și chef.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO

SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
Așteptarea a luat sfârșit: Liga 2 a început astăzi, în prima zi a lunii august 2026, după două luni și jumătate de la terminarea ediției precedente. În vestul țării, așteptările sunt mari… dar până atunci iată rezultatele zilei. În Valea Domanului, Dorinel Munteanu, „copilul județului din Grădinari”, a resuscitat ACSM Reșița, care a debutat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a „deschis” Liga 2. Reșița a început cu victorie, Poli joacă marți, iar Dumbrăvița miercuri
Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Siguranța pietonilor care folosesc trecerile marcate pe drumurile naționale din zona de vest a României este acum sporită, odată ce a fost implementat un proiect prin PNRR prin care au fost realizate investiții în iluminarea și semnalizarea mai bună a acestor treceri. Astfel, un număr de 330 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 300 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale din zona de vest au fost modernizate/Foto
Codul portocaliu afectează din greu județul Timiș. Incendii, mai ales de vegetație, dar și oameni care au avut nevoie de ajutor… iar pompierii de la ISU Banat au fost de fiecare dată la datorie. Echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 80 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Asta doar vineri....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zile de foc pentru pompierii timișeni, implicați în peste 90 de intervenții, doar in ultimele 24 de ore
Sărbătoarea Timișoarei a debutat vineri cu prima parte a celor peste 200 de acțiuni programate până luni, 3 august. Orașul găzduiește cele mai diverse evenimente, toate cu acces gratuit, organizate în mai mult de 30 de locații. De la concerte în centrul orașului până la spectacole, expoziții, activități sportive și experiențe culturale în cartiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un concert de zile mari a încheiat prima zi a Timișoara City Celebration/Foto
Evenimentul Ziua Timișoarei – City Celebration continuă şi astăzi cu un program extrem de variat: concerte, spectacole, tururi ghidate, expoziții, sport și multe altele. Manifestările încep dimineaţă la ora 9.00 şi se vor termina în noapte. Capul de afiş al zilei de astăzi este trupa irlandeză The Script. Tot astăzi va concerta şi Irina Rimes....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Timişoarei continuă. Ziua a doua aduce pe scena de pe bulevardul IC Brătianu trupa The Script. Programul zilei de sâmbătă
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat confirmarea unui focar de Pesta micilor rumegătoare în cadrul unei exploatații de ovine din localitatea Giulvăz, județul Timiș. Cu această ocazie a fost organizată o ședință a comisiei de specialitate, pentru aprobarea prin hotărâre a zonelor de protecție și supraveghere din jurul focarului de Pesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Focar de pesta micilor rumegătoare la Giulvăz. Au fost stabilite măsurile de protecție și restricțiile aplicate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.